Aseară ajung acasă la zece fără zece. Îmi zic: timp nu mai am să mă joc cu căţeii dar măcar să le pun apă proaspătă şi să le dau de mâncare. Intru în curtea fetelor şi simt miros de tei. Teiul înflorise. În sfârşit.
Stop cadru.
Mă întorc cu 22 de ani în urmă. Acelaşi miros de tei. Cald. Repetam pentru treapta întâi. Fac o pauză. Mă duc la geam şi văd copiii de pe stradă. Se jucau.
- Hai afară Răzvă!
- Nu pot... Învăţ...
Stop cadru.
Doi ani mai târziu. Deja-vu. Acelaşi miros de tei. Tot cald. Repetam pentru treapta a doua. Altă pauză, acelaşi dialog:
- Hai afară Răzvă!
- Nu pot... Învăţ...
Pentru mine, mirosul de tei este şi va fi întotdeauna asociat cu examenele. Cu pregătirea lor. Cu inerentele emoţii.
Nu-mi pare rău că acum 22 de ani nu am ieşit la joacă pe stradă. Dacă stăteam să mă joc în loc să învăt poate că nu aş fi intrat în aceeaşi clasă la liceu. Poate nu aş fi avut aceiaşi colegi. Aceiaşi prieteni. Viaţa mea era poate alta. Total schimbată. Acum sunt mulţumit cu ceea ce am şi nu aş schimba nimic. Absolut nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu