Aventura slovacă

Hai că mi-am mai revenit. Să vă povestesc.  

Plecat joi din Moreni. Fix 24 ore mai târziu am ajuns la hotel în Nove Zamky rupt de oboseală pentru că toată noaptea am condus. Slovacia, atât cât am vazut din ea, mi-a plăcut. Mă simțeam ca acasă. Sătuce cu case şi garduri normale, ca la noi. Chiar discutam cu Vio că parcă suntem ba-n Găești, ba la Ghirdoveni. Doar că acolo era mai curat, mai liniște și aproape pustiu pe străzi. M-a șocat cât de slab era traficul pe acolo.

Buuun. Competiția acum. Sâmbătă intră Ana. Competiția la kata a fost un rollercoaster pentru mine. Ana câștigă primul meci. Îl pierde apoi pe cel de-al doilea. Pierde în fața celei care în final a devenit campioană europeană. Dar pentru că respectiva a ajuns în finală toți cei eliminați de ea pe drum au primit o a doua șansă. Repasajul. Adică șansa la un bronz. În repasaj Ana bate în primul meci. Speranțele mele cresc. Mai rămânea un singur meci. Cel pentru bronz. Meci care, din păcate, l-a pierdut. Asta înseamnă totuși că termină pe locul 5. Loc 5 care nu-i de colo, ea fiind cea mai tânără din categorie. Hai să o luăm altfel. Toate fetele de pe podium vor avea 12 ani anul viitor. Vor schimba categoria. Ana va rămâne. Deci, dacă munceşte şi se perfecţionează, cine ştie...

Kumitele acum. La kumite Ana a avut, într-un fel, noroc. La categoria ei de vârstă şi greutate au fost doar 4 concurente. Deci medalie de bronz asigurată. Nenorocul a fost că, la fel, toate competitoarele ei erau mai mari. Și ca vârstă dar și ca greutate. Niște namile, ce mai. Înainte de a pleca în Slovacia eram sigur că Ana va pica la tragerea la sorți cu slovaca. Așa a și fost. În meci Anuța s-a descurcat binișor. Adică nu a pierdut pe tatami. 0-0 la final. Calificarea a fost decisă de arbitrii. 2-1 pentru slovacă. Asta e. Ana a avut șansele ei însă mai are timp să învețe și să profite de ele.

Acum, mă credeți sau nu, sunt mult mai mulțumit de rezultatul de la kata decât de cel de la kumite. O medalie de bronz la europene rămâne o medalie de bronz dar locul 5 la kata m-a uns pe suflet. E mai mult decât credeam. Da, speram la mai mult, dar stiam că va fi aproape imposibil de venit cu medalie la kata. 

După concurs am dus copiii, de fapt doar o parte din ei - Ana, Ioana (care a luat bronz la kata), Raluca (aur la kata) și Claudiu - la o pizza și un suc în oraș. Distracție mare. Pe străzile semi-pustii din Nove Zamky doar ecoul vocilor lor se auzea. Campiooonii! ... Campiooonii! ...

Duminică a intrat și sensei în concurs. Argint la kata. Adaugă și două medalii obținute de Ștefan sâmbătă - bronz la kata și argint la kumite - adaugă locul 5 al lui Alex la kumite și poți spune că Petrom Flacăra nu s-a dus chiar la plimbare în Slovacia.

La 15.30 plecam după autocarul care se întorcea în România. Viteză mai mare, pauze mai scurte, mers noaptea, oboseală. Dar la 4 dimineață eram acasă. 

Cam asta fu aventura noastră slovacă. Aventură în care am fost șofer, însoțitor, pozar, tată.

de Rusalii

La începutul anului mi-am făcut o listă cu concursuri care sunt aşa... mai pe sufletul meu... şi la care mi-am propus să ajung din nou. Fix în weekendul care a trecut au fost programate două din ele. Sâmbătă Măcin XC şi duminică Marvin-ul de la Urlaţi.

La Măcin am renunţat să mă mai gândesc acum o lună. Urlaţi-ul e mai aproape, mă consolam. Până la urmă am renunţat şi la Marvin-ul de anul ăsta. Asta, din mai multe motive. Principalul fiind ploile din ultima vreme. 

Mi-am propus însă să fac măcar o tură mai lungă, pe şosea, duminică. Bineînţeles dacă nu plouă. Poate fac si Grand Fondo-ul pe Iunie cu ocazia asta, îmi ziceam. Dar încotro să o iau? Ideea a venit de la Gabi: "Hai să mergem pe biciclete până la Urlaţi". 

Mi-am schiţat o tură pe Strava. Insuficientă pentru Grand Fondo. Adăugat un ocol şi am făcut-o de peste 130 km. Duminică la 6.30 plec cu Sorin spre Urlaţi. În centru Titi ne aştepta pe o bancă. Merge şi el cu noi. Frumos. Se face aproape şapte fără zece până ieşim din Moreni. Vreau să-mi respect planul. Adică la 9 să fim în Urlaţi pentru a-i ura baftă lui Mancuso, frumosul nebun, prietenul nostru, speranţa noastră la un podium, participant la Marvin.
Şi aleargă-i Răzvane. I-am dus cu o medie de 27.5 km/h (ei pe mtb-uri în trena mea) până acolo. Dar ne-am îndeplinit obiectivul. Întâlnit cu Bogdan, făcut un selfie de grup, urat baftă şi plecat mai departe. De acolo am mers la pas i-am lăsat şi pe ei să stabilească ritmul. Oprit la mânăstirea Jercălăi. Mers spre Vărbila. Urcarea de acolo nu mai este aşa dură cum mi se părea acum doi ani. De aici am tras concluzia că dacă te antrenezi capeţi puteri supranaturale. Poţi schimba chiar formele de relief! 
Mers mai departe, refăcut zona de plat a RGP dar nu cu medie de 33.3 km/h ca în timpul concursului, ci doar cu 23 km/h. Oprit pentru alimentare cu apă (eu), apă şi glucide (ei). Altă pauză de două-trei minute lângă mânăstirea Zamfira. Aşa îmbrăcaţi de ciclism n-aveam cum să intrăm acolo dar odată şi odată tot voi ajunge să o vizitez. Pentru cine nu ştie deja, e pictată de Nicolae Grigorescu. Iar de acolo, spre casă. Plopeni, Băicoi, Nedelea unde ne-am întâlnit cu Vio şi Mircică iar de acolo cap compas Moreni. Apropiindu-mă de marele municipiu am zis că parcă ar mai merge şi o Iederă. Să-mi rotunjesc tura la 150 km. Mission accomplished.

Luni, Rusalii, zi liberă. Aşa că l-am scos pe Gabi la plimbare. Duminică îl învoisem motivat, chiar dacă ideea plimbării la Urlaţi îi aparţinuse. Avusese sâmbătă nu una ci două revederi de bifat. Şi pe a lui dar şi pe a Daninei. Am fost cu el o tură pe Floreşti, Brătăşanca, Stoeneşti, Nedelea şi-napoi acas'. 

Iată că planul de a participa la cele două concursuri din weekend nu s-a materializat. În schimb de Rusaliile astea am bifat două plimbări foarte reuşite. Sunt ele Măcinul şi Marvinul două concursuri la care trebuie să participi măcar o dată-n viaţă dar pentru mine chiar şi ele pălesc în faţa plimbărilor alături de prieteni.