Musee d'Orsay

Exact acum două săptămâni m-am întâlnit cu Daniela ca să-mi dea ultimele detalii referitoare la excursie. Cu plăcere am aflat că nu vom zbura cu CSA-ul la 14.15 ci cu Swissair-ul de 6.50. Asta însemna că nu mai ajungeam duminică seara în Paris ci la prânz. Practic aveam jumătate de zi program de voie până ne întâlneam cu ghidul şi restul grupului ce venea cu autocarul din România.  Deci aveam şansa să văd Musee d'Orsay!!! Ştiam că lunea era închis iar marţi dimineaţa plecam din Paris. De când am luat excursia oarecum mă consolasem cu gândul că nu-l voi vedea nici de această dată. Îl ratasem şi în urmă cu 11 ani dar acum îmi părea şi mai rău pentru că ştiam că muzeul amenajat în vechea gară d'Orsay a trecut printr-un proces de restaurare continuă în ultimii ani. Chiar văzusem la tv acum câteva luni un documentar pe tema asta. Câtă migală, câtă atenţie la detalii, dezbateri pe tema "ce culoare să aibă pereţii în camera X", "dar lumina care trece prin acoperiş la ora Y, pică bine pe lucrare?". Şi tot aşa. 

În fine. Ce am văzut eu acolo? Păi am văzut multe. Am văzut picturi, sculpturi, obiecte de artă, pasteluri, schiţe, fotografii şi câte şi mai câte. Am aflat spre exemplu că Renoir, Degas şi Gauguin nu s-au ocupat numai cu pictura ci au avut de a face şi cu sculptura. Hmmm. Omul cât trăieşte învaţă. La capitolul pictori şi picturi, reverie totală. Van Gogh, Renoir, Degas, Toulouse-Lautrec, Monet, Manet, Cezanne, Gauguin, Signac, Seurat, Millet ... Şi nu cu unul-două tablouri acolo, ci cu zecile, cu sutele... Ce nebunie... Ce nebunie... 

Chapeau bas Musee d'Orsay!

Paris vs. London

Păi să încep să povestesc din ce am făcut în excursie. Noi am ales excursia asta mai mult pentru Ana. Să poată face o comparaţie în timp real între mai multe oraşe, capitale, ţări. Bineînţeles că ne făcea şi nouă plăcere să revedem Parisul şi Londra ca să nu mai spun că ajungeam apoi în Belgia şi Olanda unde nu mai fusesem niciodată.

Hai să fac deocamdată o comparaţie între primele două metropole vizitate: Parisul şi Londra.

Să fim înţeleşi de la început. Dintre marile oraşe prin care am trecut, nu foarte multe ce-i drept, Londra este favoritul meu. Cele două luni petrecute la Westminster University au dat acest verdict acum 12 ani. Samuel Johnson avea dreptate: When a man is tired of London, he is tired of life.

Parisul. Am vizitat şi Parisul acum 11 ani. Vreo trei zile am stat pe acolo. Frumos oraş, nimic de zis, dar parcă aş prefera Barcelona şi/sau Praga dacă ar fi pus să aleg acum. 

Bun. Oare ce voi găsi acolo? Acolo la Paris şi Londra. Oare îmi voi păstra aceeaşi impresii despre ele? Păi să vedem... Să le luăm pe rând.

Paris. Avantajul trezirii la 2.30 dimineaţa la Moreni e că până la 12 poţi ajunge deja la hotel în Paris. Dezavantajul e că te poţi caza după ora 15.00 deabia. Aşa că trebuie să-ţi laşi bagajele într-o debara şi pleci să vizitezi oraşul. Preferam să pot lăsa bagajele în cameră şi să plec, dar asta e... C'est la vie. Mi-a plăcut să revăd în această primă zi Place du Tertre, Sacre-Coeur, Musee d'Orsay şi Turnul Eiffel. A doua zi la Paris a fost şi ea interesantă. Revăzut Montmartre, Cartierul Latin, La Defense, Domul Invalizilor, Notre Dame pentru a finaliza pe înserat cu o superbă croazieră pe Sena. 

Ce nu mi-a plăcut la Paris. Nu mi-a placut mizeria. Nu mi-a plăcut ca după doar trei ore de mers aveam adidaşii prăfuiţi. Nu mi-a placut că urcând scările spre Sacre Coeur te izbea un puternic miros de urină care îţi întorcea stomacul pe dos şi te făcea să crezi că eşti pe un gang în Românica, nu lângă o mare atracţie turistică. Aş vrea să cred că nu-s xenofob, şi nu cred că sunt, dar nu mi-a plăcut atmosfera. M-a pocnit de când am ajuns în aeroport şi a ţinut până am părăsit Parisul. Parcă sunt prea multi negrii, prea mulţi magrebieni, prea mulţi musulmani, asiatici, imigranţi într-un cuvânt. Parcă nu-i Parisul pe care îl ţineam eu minte. Parcă-i Parisul coloniilor franceze acum. Nu ştiu... asta a fost impresia mea...

Londra. E, Londra e altă poveste. Chiar dacă au ei toate obiectivele turistice concentrate într-un loc, chiar dacă au şi ei imigranţii lor (poate într-un procent mai mic), chiar dacă preţurile sunt mai mari decât pe continent, atmosfera din Londra e una plăcută. Mai calmă. Mai plină de respect. Mai educată. Cu mai mult bun simţ. Aşa cum o ţineam eu minte. La capitolul curăţenie Londra nu suportă nicio comparaţie cu Parisul. Şi doar tocmai trecuse Olimpiada pe acolo. Curat, curat! Ba, mai mult, am avut parte şi de un mini-şoc. În Trafalgar Square nu mai era picior de porumbel. Cum au reuşit să-i mute, nu ştiu. Mi-ar fi plăcut să-i fac Anuţei o poză hrănind (probabil că interzicerea hrănirii a fost cheia mutării) porumbeii dar trebuie să recunosc că piaţa e mult mai curată şi parcă mai aerisită acum.

Ca obiective turistice, Londra nu-i cu nimic mai prejos decât Parisul. Ai Musee d'Orsay? Ia de aici National Gallery! Notre Dame? Uite Westminster Abbey! Sacre-Coeur? Ia St. Paul's Cathedral! Turnul Eiffel? Dar Big Ben-ul ce are? Şi tot aşa... 

Punând toate acestea cap la cap, Londra iese câştigătoare. Şi mai mult, îşi şi reconfirmă statutul de "metropola mea favorită".

Ne-am întors

Gata, ne-am întors. Azi noapte. Sau azi de dimineaţă, nici nu ştiu cum ar fi mai bine să zic... De unde? Din excursie. Sunt multe de spus. Multe de povestit. Şi de comentat. Am făcut şi multe poze. Vreo 1200. O grămadă din care să selecţionez şi editez. Sunt şi în criză de timp. Am multe de făcut. De recuperat. Aşa că azi mă limitez la doar a face un cuprins şi când voi mai avea timp, sau îmi voi face, să detaliez. Aşadar:

Duminică: Otopeni, Zurich, Paris, Sacre-Coeur, Place du Tertre, Cawian, Musee d'Orsay, Turnul Eiffel.

Luni: Montmartre, La Defense, Domul Invalizilor, Cartierul Latin, Notre Dame, Luvru, Grădinile Trocadero, croazieră pe Sena.

Marţi: Versailles, Made of Honor, Calais, Dover, Canterbury, The Accidental Husband, Londra.

Miercuri: Westminster, Trafalgar Square, The Mall, Buckingham Palalace, Picadilly Circus, London Tower.

Joi: British Museum, Bank of England, St. Paul's Cathedral, National Gallery, Covent Garden.

Vineri: Windsor, Oxford, Stratford upon Avon, Men of the House.

Sâmbătă: Dover, Calais, Brugge/Bruges, Big mommas: Like father like son.

Duminică: Amsterdam, RijksMuseum, plimbare pe canale, Van Gogh Museum, Roterdam.

Luni: Haga, Delft, Antwerpen, Gent.

Marţi: Bruxelles, Frankfurt, Otopeni, Moreni.

Mai multe detalii şi impresii ... când reuşesc să-mi fac timp...

Jurnal de tură

Jurnal de tură. Intrare nouă. Prima, vacanţa asta. Data. 16.08.2012. Ruta: Moreni - Sultanu - Proviţa - Adunaţi - Bezdead - Ulmet - Valea Lungă - Moreni. Cu o mică deviere în Iedera spre Ruda, până la izvor şi înapoi. Distanţa: 82.11 km. Timp: 3 ore 56 minute. Diferenţă de nivel: 880 m. 

Altele. Mulţumit?  Mulţumit!

TransAplin Bike 2012

Nu ştiu de ce am tot trăit cu impresia că TransAlpin Bike-ul de anul ăsta va avea loc pe 11 August. Probabil pentru că era ziua lui Vale şi îmi era mai uşor de reţinut. Nu ştiu. Acum vreo lună am văzut că de fapt cursa va fi pe 12. Duminică. Bun. Ne-am înscris la clasa Family. Prima noastră cursă la această clasă. Tată şi fiică.

Lunea trecută aflu că va trebui să trecem de Novaci până-n ora 8 pentru că apoi Transalpina se închidea pentru o etapă de raliu. Bun. Locuri de cazare nu mai găsim prin Rânca, aşa că într-un final găsim şi rezervăm pe aproape. Pensiunea Alex. Horezu. Spre ieşire. 

Sâmbătă plecăm aproape de ora 10. Oprim prin Târgovişte să-i comandăm Anuţei un tort de Sf. Mărie şi plecăm mai departe. Între Râmnicu Vâlcea şi Horezu ne prinde o ploaie torenţială ce venea dinspre vest şi mă face să mă gândesc la cum va fi traseul a doua zi. Până în Horezu soarele iese totuşi printre nori. Am vizitat mânăstirea, bisericuţa de la poalele dealului şi apoi am oprit pe la magazinele de pe marginea drumului. Pe la ora patru eram deja cazaţi. Eu unul, n-am mai ieşit din cameră.

Duminică plecăm pe la 7 de la pensiune. Pensiune care, by the way, a fost super OK din punctul meu de vedere. La 8 fără un sfert ieşeam din Novaci. Am ajuns în Rânca, am luat pachetul de înscriere şi pe la 8.30 plecam cu bicicleta spre pasul Urdele. Urcare super-mişto. Peisaje de asemenea. A fost prima oară când ajung în zonă şi am rămas extaziat de ce am găsit. La 10 eram înapoi în parcare. 

La 11 se dă startul. Plecăm ultimii. Nu are rost să ne grăbim şi nici să încurcăm pe alţii. După vreo 2 km de mers pe şosea, surpriză! Traseul Family e deviat pe un drum de munte. Eu trăisem cu impresia că mergem pe şosea la fel ca cei de la traseele Maraton si Clasic până în apropierea releului. Asta e. Am luat-o pe drumul respectiv, uşor-uşor. La un moment dat Ana s-a dat jos de pe bicicletă nemaiputând să urce. M-am dat şi eu jos am luat eu şi bicicleta ei şi am mers mai departe. 
O văd că începe să plângă înfundat. O întreb ce are şi-mi spune că ea nu vrea să fie ultima. Îi explic că nu are cum să nu fie ultima pentru că absolut toţi ceilalţi copii sunt mult mai mari ca ea, mult mai antrenaţi şi mai rezistenţi. Ea e cea mai mică dar şi cea mai curajoasă. Că niciun alt copil de vârsta ei ne a avut curaj să vină la concurs. etc. etc. În fine, am dat ce am putut da mai bun din mine pentru a o încuraja. Ce mă bucur e că are voinţă. În toţi cei 11.2 km pe care i-am făcut împreună nu s-a oprit niciodată. 
Dacă se dădea jos de pe bicicletă sau chiar dacă spunea că o dor picioarele, continua să meargă pe jos. Am terminat ultimii, în 1:21:48. Ana s-a bucurat că a primit diplomă deşi aştepta şi ea o medalie. Aşa înţelesesem că vor primii finisherii. Dar, mă rog. Ca un mare plus reţinem că Ana vrea să revenim aici şi anii următori. 

Pe la ora 1 fără ceva plecăm. Nu spre Novaci că şoseaua e blocată de raliu până la ora 6. Facem Transalpina. Obârşia Lotrului. La Voineasa văd că până acolo mersesem cu uluitoarea medie de 35 km/h.

Puţin după ora 4, după 144 km parcurşi, oprim în Rm.Vâlcea. Mă duceam să le iau fetelor ceva de la McDonalds şi mă pregăteam să-l sun pe Sorin să-i spun să nu mă aştepte şi să plece cu Gabi la plimbare, când mă sună cineva. Număr necunoscut. O domnişoară de la TransAplin Bike mă informează că unul din sponsori - Haribo - a făcut o surpriză şi a oferit o bicicletă celui mai tânăr participant. Iar acela e ... Ana. I-am spus că nu am cum să mă întorc. Pe Novaci tot nu aveam cum să urc la Rânca. Să o iau iar pe Transalpina, no way la ora aia. Mi-ar fi luat prea mult. Măcar dacă ştiam de asta ceva mai devreme. Rămâneam la Rânca deşi ne era cam peste mână, azi având o grămadă de lucruri de rezolvat.

A rămas că mă vor contacta să-mi spună cum intrăm totuşi in posesia ei. Ana s-a bucurat când i-am spus. Iar eu m-am bucurat că Ana a văzut că eforturile îi sunt răsplătite.

Cam asta am făcut noi weekendul trecut. De mâine, teoretic, suntem în vacanţă.

Love is...

Love is the absence of judgment.

Dalai Lama

Revedere 20 ani

Hai că n-am mai apucat să mai scriu pe aici. Acum dacă tot sunt cu maşina în service şi am laptopul cu mine să vă povestesc ce am făcut în weekend. Nu am fost la concursuri. Deşi au fost două – la Zimbrărie lângă Bucşani sâmbătă şi Maratonul Bucegilor la Padina duminică – ambele foarte aproape aş fi putut să ajung.

Am avut însă la Revederea de 20 de ani de la terminarea liceului. “Însă”... “Însă”, nu sună bine. Are conotaţie negativă. Iar revederea a fost ceva pozitiv. De aproape un an tot bag apropouri la colegi să încerc să îi strîng. Nu spun câtă frustrare am strâns... Câte discuţii... Câte... Şi mai câte... Nu mai spun... Până la urmă rezultatul contează...  

Pe scurt. Sâmbătă, cum am făcut ochi am plecat cu bicicleta spre Ulmet. La 8 eram înapoi acasă sub duş. Câteva treburi administrative. La 10 jumate plecam spre liceu. La 11 era programată întâlnirea. Cele două clase de mate-fizică plus cea de uman. Din clasa noastră ne-am strâns 19. Se putea mai bine, dar ma abţin să comentez mai mult. La liceu am stat de vorbă vreo trei ore. Întors apoi acasă şi la 5 am plecat la Mija. La restaurant. Am stat pînă pe la 2 - 2:30 dimineaţa. Ne-am simţit excelent în compania colegilor şi profesorilor.

Duminică: Recuperare. Sau Potroace. Cum să-i zic... Alarma sună la 6. Aveam de gând să fac traseul pe Proviţa – Bezdead – Ulmet. Însă eram prea obosit. Trei ore de somn nu mi-au ajuns. La 10 oricum urmau să vină la ai mei ăn vizită Raluca cu Adi şi Maria aşa că am mai lenevit puţin. După masa de prânz am plecat să fac măcar urcarea de la Proviţa. Uitasem cât e de grea. Sau rămăsesem eu cu o impresie prea bună despre mine...? În fine, o pantă de 30% rămîne 30%. Plus căldura ucigătoare de afară. După ce m-am întors, pe la 5 am luat-o pe Ana şi împreună cu Victor şi Maria i-am dus la piscină. Încă două ore de recuperare. Duminică activă, ce să mai...

Per total un weekend excelent. Putea să fie şi mai bine, dar să nu-l mâniem pe Dumnezeu.

What do you want?

"The trick in life isn't getting what you want, my dear, it's wanting it after you get it."

D'ale Anei (Iunie - Iulie 2012)

- Tata, câte grade sunt afară?
- 30
- Oaaau. Niciun om nu rezistă la 30 de grade.
- Ba rezistă. Rezistă şi la 40. Şi la 50.
- Dar la 100?
- Nu. La 100 nu rezistă nimeni.
- ... Poate mama... Că ea e mai friguroasă ...

Ana urma să aibă o dupăamiază aglomerată. Examen de centură la karate apoi imediat serbarea de la şcoală. Aşa că Meli, după ce o ia de la şcoală şi o lasă cu babi, ia telecomenzile de la televizoare, ca Ana după ce mănâncă să se culce imediat. Când ajunge la uşă, Ana strigă:
- Maaamaaa...
- Da!
- Ghici! Surpriiiză...
- Ce-i?
- Ai luat tu telecomenzile... Dar butoanele de la televizor nu le poţi luaaa...

Într-o zi, la piscină, Ana probabil inspirată de apa care o înconjura a zis să jucăm Fazan. Pe lucruri care le găsim în mări, oceane şi altele asemenea.
A: Alge
B: peşte Balon,
C: Calcan, calamar, creveţi...
D: Delfin. Dorada. Dinozaurii zice Ana că nu.
E: nu ne-a trecut nimic prin cap...
şi am ajuns la F. La care, Ana, "Ştiu! Ştiu! ... Spun eu prima! Fructe de mare!"
Să mă înec în piscină de râs, nu altceva...

Babi: Evit să mai mănânc dulciuri...
Ana: Eviţi... Dar tot mănânci...