ROMânia

Nu a trecut nici o săptămână de când întrezăream speranţa că ne vom face bine. În acelaşi timp ziceam că am presentimentul că se va întampla ceva ce îmi va nărui şi această speranţă.

M-a pus dracu să mă uit aseară la TV. Şi acum am trei chestii despre care vreau să scriu.

UNU. Am văzut meciul Dinamo – Hajduk Split din turul ţ-şpe preliminar Europa League. Scor final 3-1. Dinamo a jucat bine. Mult mai bine decât a arătat în ultimul an. Dar nu am cum să nu remarc mentalitatea neaoşă. La 2-0 şi cu o grămadă de ocazii ratate baieţii au zis că merge şi aşa. S-au culcat pe o ureche şi uite cum dintr-o jumătate de ocazie croaţii au inventat un gol. Cu cuţitul la os ai noştrii au început iar să joace şi au marcat imediat. Şi apoi au mai avut încă o ocazie, şi încă una, şi încă una, şi tot aşa. Sper ca acest 3-1 să fie suficient deşi tare mi-e teamă de retur. Dar poate că e mai bine că s-a terminat 3-1 şi nu 4-1 sau 5-1. La un astfel de scor băieţii se duceau în Croaţia crezând că sunt în vacanţă. Aşa, la 3-1, sunt avertizaţi şi vor trebui să ia meciul de peste o săptămână mai în serios.

DOI. Aşa cum am aflat şi din reclamele de pe marginea terenului din Ştefan cel Mare, ne rebrenduim. Nu mai suntem România Mereu Surprinzatoare. Nici România Land of Choice. Acum suntem Grădina Carpaţilor. Ha! Şi pentru o frunză de trei parale am dat un milion de euro. Bravos frate! Asta ne trebuia pe criza asta. Iar onor madam Udrea zice ceva ce tradus în româna de zi cu zi sună “nu am prea multe detalii dar ministerul e acoperit de un contract beton”. Nu o să spun că poate românii făceau un branding mai bun, deşi e foarte probabil să fie aşa, dar dacă tot aţi dat contractul unor spanioli şi am fost ţepuiţi de ei, luaţi nene atitudine. Imediat. De ce vă e frică? Există alte şmecherii la mijloc? Oricum, fac pariu că toată povestea va fi uitată într-o săptămână. Şi cât de mult îmi doresc să mă înşel.

Nu ştiu ce e mai trist. Că cei care ne conduc fac asta sau că noi îi lăsăm. Propun ca următorul nostru slogan să fie “România, nimic nu ne mai surprinde”. Ăsta e un slogan să ţină o viaţă întreagă.

TREI. Vorbind de rebranding. Primele trei caractere erau scrise cu majuscule. Păi să vorbim de rROMi. De fapt despre o ştire cu ei. Francezii s-au săturat şi vor desfiinţa 300 de tabere de rromi. Apoi îi vor expulza. Cică îi şi amprentează şi li se interzice să reintre în Franţa. Nu ştiu dacă să plâng sau să râd. Să plâng pentru că se întorc ţiganii acasă. Şi deasemenea să plâng pentru că un stat fondator al UE încalcă dreptul la libera circulaţie, adică unul din cele patru drepturi pe care s-a bazat această construcţie. Dar nici nu pot să nu râd gândindu-mă că ţiganii oricum se vor întoarce în Franţa. Că doar nu lasă Parisul pe Ferentari.

Nu sunt de fel o persoană xenofobă. Nu am nicio problemă cu ţiganii care muncesc şi îşi văd de treaba lor. Am tot respectul pentru cei pe care îi văd cărând gunoiul sau măturând străzile. Cu cei care fură, cu cei care recurg la violenţă, cu cei care omoară, cu cei care fac trafic de tot felul. Da, cu ăştia am eu o problemă. Cu "naţia" asta de "oameni" sunt xenofob. Nu trebuie să fie ţigani.

Dar, spuneţi-mi şi mie, cum să nu râzi când te gandeşti că acum cinci-zece ani toată Europa sărea de cur în sus că ţiganii sunt asupriţi în România. Ei bine băieţi, acum când vedeţi cum e, spălaţi-vă cu ei pe cap.

Asta-i ROMânia: Râsu’ – Plânsu’

Decretez: Nu ne vom face bine. Niciodată. Iar orice speranţă, e doar temporară.