Poate că mai există un dram de speranţă. Pentru noi ca naţie. Dar pentru asta trebuie să avem în primul rând bun simţ. Dacă legea bunului simţ şi a respectului faţă de cei din jur va dicta, uşor, uşor cred că ne putem face bine.
Astăzi, pentru prima oară de când merg cu bicicleta pe şosea, nu am fost claxonat de nicio maşină. Ieri mi s-a întâmplat doar o dată. Şi am mers suficient de mult. Azi 35 km. Ieri 29 km. Să aibă şoferii mai mult respect? Să fi mers eu altfel? Nu cred. Eu am mers la fel ca şi până acum. Frumos, fără schimbari bruşte ale direcţiei şi aproape de marginea drumului. Să aibă în sfârşit şoferii ceva mai mult bun simţ şi să nu claxoneze când nu e cazul? Să fie de vină doar faptul că ieri ne apropiam de weekend şi erau mai relaxaţi? Că azi suntem deja în weekend? Nu ştiu. Rămâne de văzut în continuare.
Tot ce pot spune e că am fost foarte plăcut surprins de faptul că în cele două ore şi jumătate cât am mers pe bicicletă ieri şi azi doar un singur şofer m-a claxonat. Poate că mai există un dram de speranţă. Am totuşi presentimentul că în următoarele zile se va întâmpla ceva ce va nărui – a nu ştiu câta oară – şi această speranţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu