duminică, 27 octombrie 2013

Primele și ultimele

Săptămâna asta a început cu ceea ce numeam antrenament complementar. Antrenament menit să lucreze mușchii trunchiului, să mă transpire la fel de mult ca mersul pe biciletă și eventual să mă ajute să-mi îmbunătățesc timpii (cu o secundă, nu vreau mai mult) pe unele segmente Strava... Obsesia, tot obsesie... Doar că după două zile de săpat la Babi în grădină tot ce am căpătat a fost o foarte frumoasă febră musculară. Mamă ce junghiuri aveam. Nici să trag bine aer în piept nu puteam fără a șimți un cuțit ce mă-npungea în spate sau abdomen. Nici de dormit n-am prea dormit trei nopți. Asta până joi dimineață când am zis că așa nu se mai poate. Trebuia să apelez la ceva medicamente. Trei Ibalgin Forte mai târziu, adică vineri, am scăpat și eu de dureri. 
Sâmbătă trebuia să merg cu Mura la Craiova. Aranjasem de vineri absolut totul. Mașina, lucruri necesare pe drum, ba o și toaletasem amănunțit pe Mura. La concurs rămânea doar să-i dau de două-trei ori cu peria înainte de a intra în ring. Bun. La cinci dimineața mi-am luat ghiozdanul, am urcat-o pe Mura și am scos mașina din curte. Am oprit, m-am dus să închid poarta, mă urc iar în mașină și... imposibil să fac mașina să pornească iar. S-a blocat butucul și n-a fost chip să îl deblochez. Aproape patru ore mai târziu am renunțat și la mica speranță că aș putea totuși ajunge la Craiova înainte de momentul intrării Muralinei în ring. Atâta frustrare... La patru concursuri puteam să merg și eu anul ăsta. La cele două de la Ploiești nu s-a mai putut pentru că i-am nășit pe Cătă și Bogdan. Acum a picat și primul concurs de la Craiova. 
Ați numărat trei. Ei bine azi trebuia să merg iar cu Mura la Craiova dar a trebuit să renunț acum câteva zile când sensei a anunțat că duminică are loc o selecție regională pentru Micul Samurai. Talismanul norocos - aka Răzvă - nu putea lipsi... Așa că azi am fost cu Anuța la Târgoviște... 
Acum nu știu dacă talismanul i-a purtat noroc ori o fi fost faptul că ea a călcat într-un rahat în drumul spre sală ori pur și simplu Anuța e bună la ceea ce face dar a trecut selecția. Consecința: Va participa timp de o săptămână, alături de alți 54 copii din toată țara, la un stagiu de pregătire la Complexul Olimpic de la Izvorani. 
Când ne-am întors, pentru că era prea frumos afară am zis să fac și eu o mică plimbare. Prima pe bicicletă săptămâna asta. Consecința: Mi-am luat înapoi un KOM. Cățărarea dinspre Ruda spre Măgureni. 
Așa că duminica a cam salvat săptămâna. Legea lui Murphy - când ceva începe prost, se va termina și mai prost - nu s-a aplicat de data asta. Mai degrabă s-a aplicat vorba doamnei Pleșeanu, învățătoarea mea: Copii, țineți minte, mereu două lucruri contează: prima și ultima impresie. Cam cu ele am rămas și eu din săptămâna asta. Cu primele și ultimele impresii.

sâmbătă, 19 octombrie 2013

1:43

Am KOM-ul pe segmentul de fals plat din Iedera de Jos. Din august, de când l-am cucerit, nu am mai încercat să-mi îmbunătățesc timpul. A urmat apoi Eddy Merckx Challenge. Prioritatea a devenit ca media de viteză pe fiecare tură să fie cât mai mare. Aveam de făcut cât mai mulți kilometri în cel mai scurt timp posibil. Asta însemna să-mi dozez efortul și implicit să renunț la a da totul pe segmente. Dacă nu făceam asta pierdeam mai mult timp până-mi reveneam. 
Dar cum challenge-ul s-a terminat, am început să trag iar ceva mai tare pe segmente. Prima țintă a fost Iedera de Jos. Acum o săptămână am profitat de faptul că vântul nu mai bătea din față (așa cum o face de obicei), am profitat și de plasa unei mașini pe o distanță de vreo 100-150 de metri și ajuns acasă plin de speranță văd că am scos 1:43. Același timp cu KOM-ul! Ghinion!
Azi am mai făcut o încercare. Întors acasă iar cu mari speranțe. Ce văd? 1:43. Băi fratele meu, mă lași? Tu-i mama măsii! Cât de frustrant poate fi... O SECUNDĂ! Nu se putea cu O SECUNDĂ mai puţin?
Faza e că nu e prima oară când mi se întâmplă asta. La fel am pățit prin Moșia Mică. Segmentul de la vest la est. Atunci tot repetam timpul de 2:32. Parcă-l văd și acum... Cât de stresant poate fi! Dar până la urmă l-am îmbunătățit. 
Acum sper doar ca istoria să se repete.

sâmbătă, 12 octombrie 2013

She did it again

Da, a făcut-o din nou. Campioana lu' tata e iar campioană națională. La kata, individual dar și la echipe. Iar la kumite e "doar" vice-campioană națională. 2013 = Copy & Paste 2012. 
Ale naibii emoții. Tot mi-au dat câteva lacrimi.


miercuri, 9 octombrie 2013

Eddy Merckx World Championship Challenge

Gata, am terminat-o! Prima mea provocare la care m-am înhămat pe Strava. Cu ocazia Mondialelor ținute la Florența, Eddy Merckx World Championship Challenge ne-a provocat să facem 963 km în 23 de zile. De ce 963 km? Pentru că aceștia reprezintă suma kilometrilor parcurși de "Canibal" în cele 4 curse în care a câștigat titlul mondial. De ce 23 de zile? Nu știu. Întrebați-i pe ei. Pe cei de la Strava.
Calculele mele erau destul de simple. 963 km în 23 de zile înseamnă o medie de 42 km pe zi. O fi mult? O fi puțin? Nu era foarte mult. Dar era oricum o provocare. Nu atât prin prisma distanței ci prin faptul că trebuia făcută zilnic. Iar timpul nu era ceva ce aveam berechet la dispoziție. Asta ca să nu vorbim de zilele în care poate chiar nu puteam ieși. 
Îmi doream enorm să termin acest challenge. Așa că de la început am tras tare. După primele 9 zile parcursesem 63% din distanță. Ajunsesem printre primii 300 în clasamentul general. Au urmat însă 5 zile de pauză. Ploile de săptămâna trecută mi-au încurcat planurile. Dar le-au încurcat și tuturor celorlalți români ce participau la provocare. Așa că ei, românii, au devenit noua mea referință. 
Au urmat alte 5 zile pe bicicletă și gata. Am primit pe Strava insigna virtuală de Finisher.
Sunt al doilea român care a terminat provocarea. Voi continua să pedalez până duminică. Poate pe distanțe ceva mai scurte (că avem și treburi casnice rămase în urmă) dar voi continua să pedalez atât cât se poate. Vreau să-mi mențin poziția. Sau măcar să rămân printre primii români la finele celor 23 de zile.

luni, 7 octombrie 2013

Photo session

În weekend a trecut Costin o fugă pe la noi. Şi tot o fugă ne-am dus în pădure. La vânătoare. De instantanee. Plecasem chitiţi să facem ceva macrouri. Însă cum urcam noi dealul am dat de tineret-viitorul-ţării ce se antrena. Făceau sărituri. Una e să te antrenezi/cazi pe ciment/asfalt în oraş (pardon, municipiu) şi alta e pe deal unde ai parte de iarbă şi pat de frunze. Când ne-au văzut cu aparatele de gât ne-au rugat să-i tragem în poză. În gândul nostru am zis "Bogdaproste!". Că tare ne-ar fi plăcut să-i avem de subiecţi. Aşa că verii plecaţi după macrouri s-au ales şi cu ceva-n plus: