Cum de se întâmplă să aflăm că suntem bolnavi ori seara, ori în weekend, ori într-o zi de sărbătoare? Probabil că există vreo lege a lui Murphy. Şi doctoriţa Anei ne-a confirmat că încearcă să fie acasă seara. Şi în weekend. Şi de sărbători. Atunci încep să sune telefoanele de la părinţii agitaţi şi panicaţi.
Cum spuneam... Într-o seară, de weekend, am aflat că ... Avem rubeolă. Ana are. Meli a avut când avea şase luni. Eu am avut la 24 de ani. Când făceam armata. Am stat aproape două săptămâni acasă. E drept, o parte din tovarăşii de armată se uitau puţin mai ciudat la mine când m-am întors. Nu că le-aş fi dat şi lor. Ci pentru că bănuiau că boala era doar pe hârtie. Că făcusem rost de vreo scutire. Nu. Chiar am avut rubeolă. Oare ce or mai face vechii camarazi? Ce o mai face Marius? Dar Dan? Dar Cătălin? Meiroşu? Velcea? “Mirşică”? “Micuţul”? “Coresi”? “Robo”? “Poro”? “Porta”? “Olteanu’”? Ceilalţi?
Nu am mai ţinut legătura. Poate că o să aştern odată pe blog şi câteva amintiri din armată. Poate o să iau legătura cu Cătălin. Cătălin Şoloc. Din plutonul nostru e probabil cel cu cea mai mare notorietate. I-am văzut anii trecuţi câteva emisiuni la TV. Dar cum nu sunt un fan al motoarelor, le urmăream din An în Paşte. Poate găsesc pe net vreo adresă de mail şi îi scriu. În fine.
Pentru că mama a ieşit din spital, zilele trecute mă gândeam să organizăm o întalnire informală cu prieteni din liceu. Cu familiile lor. Cu câţi vor putea veni. Mă gândeam: Să organizăm un grătar sâmbăta viitoare? Ori peste două săptămâni?
Dar acum ... avem rubeolă. Amânăm întâlnirea puţin. Pâna îi trece Anei. Şi zic că ar fi bine să mai aşteptăm puţin şi după aceea. Vrem să avem conştiinţa împăcată că nu pleacă vreunul din copii cu rubeolă de la noi. De, mai suntem şi zgârciţi. Nu dăm nimic din ce-i al nostru.
Avem rubeolă ... Deocamdată petrecem cu Nurofen şi Eferalgan.
Cum spuneam... Într-o seară, de weekend, am aflat că ... Avem rubeolă. Ana are. Meli a avut când avea şase luni. Eu am avut la 24 de ani. Când făceam armata. Am stat aproape două săptămâni acasă. E drept, o parte din tovarăşii de armată se uitau puţin mai ciudat la mine când m-am întors. Nu că le-aş fi dat şi lor. Ci pentru că bănuiau că boala era doar pe hârtie. Că făcusem rost de vreo scutire. Nu. Chiar am avut rubeolă. Oare ce or mai face vechii camarazi? Ce o mai face Marius? Dar Dan? Dar Cătălin? Meiroşu? Velcea? “Mirşică”? “Micuţul”? “Coresi”? “Robo”? “Poro”? “Porta”? “Olteanu’”? Ceilalţi?
Nu am mai ţinut legătura. Poate că o să aştern odată pe blog şi câteva amintiri din armată. Poate o să iau legătura cu Cătălin. Cătălin Şoloc. Din plutonul nostru e probabil cel cu cea mai mare notorietate. I-am văzut anii trecuţi câteva emisiuni la TV. Dar cum nu sunt un fan al motoarelor, le urmăream din An în Paşte. Poate găsesc pe net vreo adresă de mail şi îi scriu. În fine.
Pentru că mama a ieşit din spital, zilele trecute mă gândeam să organizăm o întalnire informală cu prieteni din liceu. Cu familiile lor. Cu câţi vor putea veni. Mă gândeam: Să organizăm un grătar sâmbăta viitoare? Ori peste două săptămâni?
Dar acum ... avem rubeolă. Amânăm întâlnirea puţin. Pâna îi trece Anei. Şi zic că ar fi bine să mai aşteptăm puţin şi după aceea. Vrem să avem conştiinţa împăcată că nu pleacă vreunul din copii cu rubeolă de la noi. De, mai suntem şi zgârciţi. Nu dăm nimic din ce-i al nostru.
Avem rubeolă ... Deocamdată petrecem cu Nurofen şi Eferalgan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu