Săptămâna trecută, cred că vineri, mă întreabă tata dacă vreau să merg până la Malu cu Flori să luam nişte cireşe. Avem o livadă acolo. Cum întotdeauna sunt dornic de plimbare, nu puteam spune nu. Seara eram înapoi acasă cu o copăiţă plină cu cireşe. Erau aproape negre, dulci dar nu foarte dulci, zemoase şi mari. Destul de mari. Doar de curiozitate am luat cinci cireşe, le-am rupt cozile şi le-am pus pe cântarul de bucătărie. Greutate: 46 grame. Bun, deci o medie de vreo 9 grame. Nu pare mult dar e destul.
După ce am mai împărţit din ele tot au rămas. Destule. I-am spus bunicii mele că saptămâna care urma să nu facă nimic special de mâncare pentru mine pentru că eu mă voi îndopa cu cireşe. Urăsc să văd că mâncarea este irosită, se strică sau este aruncată. De aceea nici nu-mi place să las ceva în farfurie. Ştiu că nu era bine ceea ce făceam, dar până acum un an chiar dacă eram sătul şi rămânea ceva mâncare în farfurie preferam să o îndes şi pe aia în mine decât să o văd aruncată. Acum când am revenit la o alimentaţie cât de cât normală am găsit o soluţie şi la asta. Pun în farfurie doar jumătate din cât cred eu că aş mânca şi atunci când termin, dacă mai simt nevoia, îmi mai pun. Asta nu înseamnă că mâncarea nu se poate irosi în continuare. Dar măcar nu mai am acel sentiment de vinovăţie.
Bun. Să revin la cireşe. Cred că mai bine de o zi şi jumătate am mâncat doar cireşe. Chiar n-am simţit nevoia să mănânc carne, lactate sau orice altceva. Apoi îmi trece prin minte o întrebare: O exista vreo cură cu cireşe? Căutare pe Google - cura cireşe - şi ghici: Există! Se pare că există chiar de mai multe feluri. Există o cură de cireşe exclusivă, ce durează 3-4 zile, dar şi o minicură pe o durată mai mare dar în care nu trebuie făcut exces de grăsimi animale, zaharuri rafinate sau alcool. Alcool nu beau de fel. La grăsimi am cam renunţat. Cu zaharurile mai greu. M-am reobişnuit să mananc ceva dulce în fiecare zi. Dar oricum nu foarte mult. Şi mai fac şi mişcare.
Ce mai aflu eu de pe net despre cireşe? Păi aflu că cireşele conţin:
Apă. 75-89%. Nu zău!
Zaharuri. Ce surpriză!
Acizi organici. Măi să fie. Ziceti voi?
Vitamine (A, B1, B2, B6, C, E, P, PP). Există vreun fruct care să nu le conţină? În diverse procente, bineînţeles.
Acid pantoteic. Aoleu! Păi ăsta nu-i B5-ul? De ce nu-l încadraţi la acizi organici? Sau, mai bine, la vitamine?
Minerale (potasiu, fier, calciu, magneziu, fosfor, zinc) şi oligoelemente (zinc, cupru, mangan). Frate, m-aţi dat gata. Trebuie să mănânc şi eu cireşe. Au de toate!
Aaaa... Să nu uit! Ce m-a distrat şi mai mult era faptul că, în cazul minicurei, cantitatea de cireşe ce se mânca într-o zi se împărţea în trei. În trei ce? În trei prize! Frate! Nu puteau spune porţii, părţi sau alt sinonim? Trebuiau să zică prize? Îmi şi imaginam un drogat aplecându-se peste o măsuţă d-aia joasă, gen de cafea, încercând să tragă pe nas o liniuţă. O liniuţă de cireşe. Da! Imaginea asta a făcut să nu regret total timpul pierdut cu cititul acelui articol.
Acum, lăsând gluma la o parte, în ultima săptămană din punct de vedere cantitativ mai bine de jumătate din hrana mea a fost reprezentată de cireşe. Dar nu le-am mancat pentru ceea ce conţin. Sau pentru a face o cură à la carte. N-am înnebunit. Nu încă. Pur şi simplu am mâncat cireşele pentru a mă sătura până la anu’.
În final mai am de făcut doar o observaţie. Lupta cu limba română este tare grea. Pentru unii. Cred că în jumătate din cazurile în care am scris “cireşe” eram tentat să scriu “cireşi”. Ştiu. Ştiu că nu era corect. Doar mâncam fructele, nu pomii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu