Fotbal. Din nou.

Discutam săptămâna trecută cu prietenii din liceu. Avem un Grup pe Yahoo. Din una în alta am ajuns să discutăm despre fotbal. Am aflat că nu am fost singurul suporter al Olandei la mondialul care tocmai s-a încheiat. Un prieten a avut “tupeul” să-mi spună că olandezii nu sunt ai mei. Păi ai cui să fie frate? Ca să-i dovedesc că sunt un vechi fan am început să înşirui jucători din echipa din 1988. Echipa care m-a făcut să devin fanul lor. Echipa care a câştigat titlul european.

Şi am început să scriu ... Van Breukelen, Van Aerle, Van Tiggelen, Wouters, fraţii Koeman (Ronald a fost foarte multă vreme fundaşul meu favorit dar şi Erwin, mijlocaşul, nu era rău deloc), Vanenburg, Kieft, Rijkaard, Gullit, Van Basten. Mi-au ieşit unsprezece. Toată echipa. De-a lungul timpului mi-au plăcut şi alte echipe dar cu siguranţă nu voi putea enumera primul unsprezece al niciunei alteia. De fapt, să fiu corect. În echipa de mai sus Wim Kieft nu era titular de drept dar îmi plăcea că înscria aproape fiecare dată când era introdus. Chiar dacă intra pe final de meci. A fost şi cazul meciului cu Irlanda la acel european. Era ultimul meci din faza grupelor şi Olanda pentru a ajunge în semifinale trebuia să câştige.

De atunci am văzut câteva meciuri ireale. Milan bate pe Real cu 5-0. Monaco bate pe La Coruna cu 8-3. Manchester bate pe Roma cu 7-1. Liverpool bate pe Besiktas cu 8-0. Cu toate acestea parcă nu am văzut niciodată o echipă dominand aşa de categoric o alta  precum a făcut-o Olanda în acel meci din 1988. Şi nu a câştigat decât cu 1-0. Spectaculoasă echipă.

Îmi trec acum prin minte alte meciuri nebune.

Werder Bremen – Anderlecht : 5 – 3. Belgienii conduceau la pauză cu un incredibil 3-0. Nemţii au făcut spectacol în cea de a doua repriză şi au întors rezultatul.

Manchester United – Real Madrid : 4 – 3. Realul a condus cu 1-0. Apoi cu 2-1. Apoi cu 3-2. De fiecare data ManU a egalat. Iar apoi a mai înscris încă o dată. Insuficient totuşi pentru că în tur spaniolii  câştigaseră la două goluri diferenţă.

Milan – Liverpool : 3 – 3. Finală de Champions League. La pauză Milanul conduce cu 3-0. Liverpool îşi revene, înscrie de trei ori şi apoi câştigă meciul la penaltiuri.

Chelsea – Liverpool: 4 – 4. Chiar dacă favoriţii mei – “Cormoranii” – nu s-au calificat mai departe am rămas încă o dată impresionat de unitatea lor, de puterea de reorganizare, de voinţa si disponibilitatea lor la efort.

Da. Am văzut până acum câteva meciuri ce par desprinse dintr-o altă lume. Cu ritm şi evoluţii extraordinare ale scorului. Cu toate acestea echipa Olandei ‘88 îmi va rămane întotdeauna în memorie. Văzându-le jocul am înţeles ce înseamnă fotbalul total. În amintirea acelei echipe voi fi fanul lor. Pentru totdeauna.

Weekendul acesta începe iar campionatul. În curând va începe şi Liga Campionilor. Trebuie să-mi reactualizez echipele din Echipa Fantastică şi Dream Cup.  Offf!  Fotbalul ăsta nu mai ia vacanţă? Nu mă obligă nimeni să mă uit. Probabil voi adopta aceeaşi atitudine ca şi în ultima vreme. Mă uit din An în Paşte. Pe fugă. Şi doar la ceva ce promite spectacol. Vacanţa mi-o iau când vreau eu!