Prima Evadare (partea a doua)

Aşa cum am spus după prima parte ar fi trebuit să existe şi o a doua. Şi a existat. Care a fost ea? Las la o parte surghiunul la care m-am supus în ultimele zile urmărind prognoza meteo de dimineaţa până seara încercând după fiecare ploaie să-mi imaginez cum va fi traseul. Ce să-i faci... era primul meu maraton...

Cu o seară înainte i-am zis lui Gabi că merg dar dacă cu o oră înainte de start (când ar fi trebuit să-i dăm maşina lui Andrei să ne-o ducă la Snagov) plouă, o să duc maşina eu însumi acolo. Până la urmă n-a plouat. A fost doar un fel de burniţă, motiv pentru care mi-am inaugurat fâşul cel nou şi mai portocaliu decât un celebru partid. Dar, spre deosebire de partid (orice partid), culoarea n-are nici o vină. În pădurea Băneasa chiar am auzit vorbe apreciative la adresa lui. "Mai vezi ceva mă?" "Nu. Mi s-au aburit ochelarii. Noroc cu băiatul din faţă că e portocaliu." Adevărul e că eram printre puţinii îmbrăcaţi mai ţipător. Cu combinaţia de culori negru-portocaliu, având în vedere că eram şi în padure, dacă eram ceva mai micuţ, mult mai micuţ, puteam fi confundat cu un grangure. Grangure pe bicicletă. Ha!

Dar să revin. I-am dat maşina lui Andrei. Dar l-am rugat spus să mi-o ducă pe la jumătatea traseului. Lângă Palatul Ghica din Căciulaţi. La primul punct de alimentare. Raţionamentul a fost următorul: dacă e o să fie prea greu sau am vreo defecţiune până acolo tot ajung. Dacă acolo sunt OK şi cred că pot ajunge la final, nu-i nimic, mă pot întoarce de la Snagov pe şosea. Cât? 22 km? Piece of cake. Andrei pleacă. No turning back.

Se dă startul. Plecăm. În a doua jumătate. N-are rost să ne înghesuim. Intrăm în pădure. Primele sute de metrii – poate chiar un kilometru – asfalt. Gabi, la mişto: "Aşa o fi până la final?". Las' că vezi tu Gabi. Şi începe drumul forestier. Apoi noroiul, mai timid la început, apoi mai gros, apoi băltoacele, bălţile şi tot aşa. Apoi începe şi ploaia. Dar ţine puţin. Per total foarte mişto în pădurea Băneasa. Lumea era calmă, glumea, nu se enerva dacă altcineva se dezechilibra şi-l lovea sau îi tăia calea. La urma urmei, fiecare putea fi în locul celuilalt. După vreo 45 minute de mers lejer am ajuns la Centură. Şi de acolo pe câmp. Câmp pe care nu ştiu dacă am putut merge pe bicicletă mai mult de 2 km. Pământul era cleios, se lipea de roată apoi amestecat cu crenguţe, buruieni şi iarbă se transfera pe orice atingea şi transforma bicicleta într-o grămadă inertă. Îl curăţai şi în două minute ajungeai în aceeaşi situaţie. Am făcut un fel de push-bike lejer aproape o oră. Până la aeroport şi pe lângă el. Au fost momente în care alergam puţin sau luam bicicleta la cârca doar să fac ceva mai mult efort. Au fost destule faze care ar parea hilare unui privitor din exterior dar mi-a plăcut că aproape toţi îşi păstrau umorul în ciuda problemelor avute. Am ieşit apoi pe şoseaua spre Dimieni şi am zis că-mi ajunge. 

De la Palatul Ghica nu voi mai continua. Obosit nu eram şi dacă cumva nu apărea vreo problemă la bicicletă ajungeam la final. Dar de ce să forţez nota? Mie-mi place să merg pe bicicletă, nu pe lângă ea. Am văzut despre ce e vorba. A fost cum mi-am închipuit, poate chiar mai mult de atât. În sensul bun. Da, dacă viaţa mea depindea de asta, terminam şi cursa, dar aşa... what's the point? Ştiu că probabil trec printr-un soi de criză a vârstei a doua dar la fel de bine ştiu şi de ce sunt capabil. Chiar nu am nimic de demonstrat, nimănui.

Prima evadare. O fi şi ultima? Nu. Nu cred. A fost o experienţă plăcută, de care îmi voi aminti mereu cu plăcere. Organizarea, părerea mea, a fost impecabilă (o fi de vină şi faptul că am primit un tricou + medalie chiar dacă n-am terminat). Dar ce ştiu eu. A fost primul meu maraton – mă rog – ţinând cont de distanţa parcursă, semi-maraton. Oricum la următoarele competiţii voi participa doar dacă aşa îmi spune instinctul. Acum am vrut doar să fiu un bun prieten. Şi că veni vorba de Gabi, m-am despărţit de el la Palat în jurul orei unu. A zis că o să încerce să termine. L-am aşteptat la Snagov. A terminat pe locul 494 din cei 571 care au ajuns acolo pe pe propriile biciclete. Din peste 1500 înscrişi. Bravo Gabi! Peste două săptămâni mergem unde vreau eu. Ploieşti. Cupa Emmeduesport. Pe asta vreau eu să o termin. Ştiu că nu te bagi lângă mine la suta de kilometri pe şosea dar îţi spun de pe acum: A doua zi, la proba de mtb mergem doar dacă nu plouă :)