Shakira

Anul de graţie 1999. Viorel picior rupt la ski. Operat. Mama primul infarct. Internată. Ceva mai tarziu, eu picior rupt la fotbal. Pe 2 Mai. De fapt nu a fost rupt. Doar tibia ciobită. Sărita o aşchie din partea de sus. Picior în ghips oricum. Trei săptămâni. Petrecute mai mult în pat. Rezolvând puzzeluri şi ascultând MTV-ul şi un alt canal de muzică. Chiar, cum naiba-l chema... Parcă era românesc... În fine... Două cântece se repetau la nesfârşit. Texas – In Our Lifetime şi Shakira – Ojos Asi. Cred că le ascultam cel puţin de zece ori pe zi. Pe fiecare. Nu-i bai, că-mi şi plăceau. De Texas – mai auzisem – I Don’t Want a Lover. Iar după In Our Lifetime a urmat Summer Son. Şi cam atât.

De Shakira nu auzisem. Însă după Ojos Asi au tot urmat... Whenever Wherever, Underneath Your Clothes, Objection, Don’t Bother, La Tortura, Hips Don’t Lie, Beautiful Liar, Gypsy, Loca...

Azi, culmea tot în luna Mai, Shakira vine la o aruncătură de băţ de noi. La Bucureşti. Şi nu ne ducem. Deşi cred că i-ar plăcea să meargă, Ana e înca mică.  Călcarea pe picioare o să fie prea mare. Ana nu merge, Meli nu merge. Alţi prieteni care să vrea să mergă nu sunt. Aşa că azi n-am să o văd pe Shakira. Dar măcar obsedantul Ojos Asi auzit şi re-auzit în urmă cu doisprezece ani, tot pot să-l mai ascult. O dată. Şi încă o dată ...