CSM București

Băi, am ramas fără cuvinte. CSM București a realizat aseară ceea ce Oltchimul nu a reușit, deși a fost foarte aproape... A câștigat Liga Campionilor. Secretul e probabil faptul ca nu m-am uitat la meciurile lor. Iar aseară, din întâmplare, din noroc, am apucat să văd doar aruncările de la 7 m. Sincer, nu cred că rezistam să stau 60 de minute în tensiune... și apoi și în prelungiri...

In-cre-di-bil

Băi, ce meci am putut vedea aseară... Am bătut Danemarca la ea acasă şi am ajuns în semifinale... 

La campionatul ăsta n-am mai urmarit meciurile naţionalei (în direct). Mai mult din superstiţie. Şi, de ce să nu recunosc, din teama de a nu fi dezamăgit. Dar după ce în optimi au învins pe brazilience, campioanele mondiale en-titre, am zis că-i musai să văd meciul cu Danemarca. Chiar dacă Danemarca juca la ea acasă. Chiar dacă era favorită pentru a avansa în semifinale. Chiar dacă eram obişnuit cu clasica "una caldă - una rece" (dar altfel, sincer, cum să ne călim) ... trebuia... Da, suna mazochist... Dar trebuia să văd meciul... 

Şi am făcut-o cu orice risc. Nu, nu am făcut infarct. Dar în fibrilaţie tot am intrat de zeci de ori. Băi, nu-i posibil ce meci am văzut... Câtă determinare, câtă tactică, câtă tehnică, ce fineţuri, ce forţă, câtă ură folosită pentru a te motiva şi până la urmă învinge... "Pentru cine luptăm noi? Pentru noi!" 

Ce arbitraj nepărtinitor... Băi, când am văzut că ni se acordă 7m în ultima secundă am zis că nu e adevărat... Nu ca nu ar fi fost corect să ni se acorde, dar câţi arbitrii dădeau acel 7m, în ultima secundă, împotriva echipei gazdă ştiind că gazda ar fi eliminată pe loc dacă noi marcam... 

Băi şi ce Cristina Neagu... Mai bună ca oricând... Dar cam egoistă gagica - cred că a ratat acel 7m doar ca să mai dea două goluri în prelungiri - glumesc desigur. Băi, şi restul fetelor... ce fete... Brădeanu, Elisei, Nechita, Buceschi.... şi să nu o uităm pe Ungureanu... 

Băi, ce meci a fost aseară...

Bucuria numită handbal

Nu ştiu de când nu m-am mai bucurat privind un meci de handbal aşa cum m-am bucurat aseară. Poate de la Campionatul Mondial din 2005. Sau poate la vreo semifinală de CL a frumoasei echipe a Oltchimului, fie-i ţărâna uşoară. După antrenamentele cu Tunisia şi Australia la CM şi meciul cu Germania în care ne-am bătut singuri, aseară a urmat meciul cu Ungaria. În prima repriză parcă revedeam meciul cu Germania. Îmi venea să schimb canalul. Dar mazochist cum sunt am rămas pe Dolce Sport. Bine am făcut că rar am văzut o aşa repriză secundă. E-PI-CĂ!

Anja Andersen

Anja Andersen. Uau! I haven’t seen this coming! Oltchimul a anunţat că de azi Anja e noul antrenor. Deabia aştept să văd ce face la Oltchim! Ca jucătoare: campioană europeană, mondială şi olimpică. Ca antrenoare: câştigătoare de Liga Campionilor. De trei ori. Mare jucătoare. Mare antrenoare.

Deabia aştept să văd ce face! Nu că până acum am fi dus lipsă de antrenori buni. Nu. Tadici şi Voina foarte buni tehnicieni şi tacticieni dar în anumite momente, cheie, cu oricâtă duritate sau serenitate ar fi comunicat tot nu puteau să trezească echipa. Poate că era nevoie de un antrenor nordic. Unul care să lucreze ceva mai mult la mental. Nu la cel al Cristinei Neagu. Nu. Ea n-are nevoie. La mondialele a tras restul echipei după ea până au luat bronzul. Dar era acolo. În teren. Sper ca Anja să reuşească să transmită celorlalte fete măcar jumătate din mentalitatea ei. În special celor tinere. Şi, dacă va reuşi, atunci nimeni nu le va mai sta în cale. Că talent au cu carul.

Cristina Neagu

Aseară am aflat că Cristina Neagu a fost declarată cea mai bună jucătoare a lumii în 2010. A primit 25% din voturile specialiştilor din Federaţia Internaţională, jurnalişti dar şi fani. Pe locul doi, cu 23% din voturi s-a clasat Katrine Lunde-Haraldsen cea care mi se părea cea mai periculoasă dintre contracandidate. Avea şi de ce. E o jucătoare excepţională şi anul trecut câştigase "doar" Liga Campionilor cu Viborg şi Campionatul European cu Norvegia. Cu toate astea ca bun român şi fan ce sunt am intrat pe siteul IHF şi am completat formularul online.

Pe cine am votat? La fete pe Cristina bineînţeles. La băieţi l-am ales pe Thierry "Das Mauer" Omeyer. De ce pe el? Pentru că deşi credeam că Nikola Karabatic va câştiga, mi-aş fi dorit ca "Zidul" să câştige. E foarte greu ca un portar să fie ales cel mai bun jucător al anului. Dar el o făcuse deja. Acum ar fi fost singurul portar care câştiga de două ori. Oricum e unul dintre cei mai buni portari care au existat vreodată. Probabil cel mai bun. De câştigat a câştigat cehul Filip Jicha (31%) actual coechipier cu Thierry (17%) şi fost coechipier cu Nikola (28%).

Oricum sunt bucuros că Cristina a câştigat. Nu ştiu exact în ce proporţie au contat voturile specialiştilor, jurnaliştilor şi fanilor, dar cred că măcar 0.001% din acei 25% e de la mine. Meritul, oricum, e 100% numai al ei.

Handbal

Am dat peste o poză de pe vremea când făceam şi eu handbal :)

Am jucat aproape trei ani. Dintr-a cincea până într-a şaptea. Mama a jucat handbal în tinereţe. Tata, la fel. Eu se presupunea că merg să mai dau câteva kilograme jos. Da, eu sunt dolofanul din poză. Poate vreodată o să aştern pe blog câteva amintiri din acele vremuri.

S-a terminat Campionatul European de handbal. Despre jocul fetelor noastre nu pot să zic decât că a fost exact cum mă aşteptam: un rollercoaster. Nu ştiu cum să o mai iau. Nu luptăm până la capăt, suntem inconstanţi, nu reuşim să ne concentrăm. Suntem labili. Dar cam asta e natura noastră, a românilor. Răspundem când ne ajunge cuţitul la os, şi, uneori, e suficient. Alteori nu. Iar asta face diferenţa.

După o evoluţie relativ bună, am ajuns în semifinale. Alături de trei ţări nordice. Am urmărit toate meciurile noastre din grupe. Semifinala n-am mai apucat. Am fost cu fetele mele la cumpărături. Tot ce am putut face a fost să urmăresc evoluţia scorului de pe mobil. Să conduci, să fii apoi condus chiar şi cu trei goluri, pentru ca să revii iar la conducere dar să nu poţi păstra diferenţa până la final, mi se pare prea mult.

Din păcate n-am văzut nici finala mică. Dar să nu vă pară rău pentru mine pentru că am jucat tenis în timpul ăsta. Ce-i drept, în pauzele dintre seturi, cât băieţii beau apă, nu am putut să mă abţin să nu dau câte un refresh pe mobil pentru a vedea cât mai e scorul.

Am văzut totuşi finala. Norvegia-Suedia. Joc superb. Să tot stai şi să admiri ce pot realiza ţari cu o populaţie de cinci ori mai mică decât a noastră. Dar ei investesc în oameni. Noi n-avem ce să mai investim pentru că preferăm să furăm. Şi ne furăm căciula până la urmă. Dar ce, nu ştiam asta?

Oricum cu acest loc 3 ne-am depăşit cu mult condiţia. Toată admiraţia pentru fete. Dacă clasamentul se făcea în funcţie de sumele investite în ultimii ani în handbal, România mai mult ca sigur se bătea pentru ultimul loc.

A mai fost ceva ce m-a enervat zilele astea. Mass-media. Cât au fost meciurile din grupe găseai pe ici, pe colo, câte o ştire sau câte un articol. Ei bine, când s-a aflat că o să ajungem în semifinale, chiar înaintea meciului cu Rusia, au început toţi: “X FM susţine echipa României de handbal”, “Y TV susţine echipa României de handbal”, “Ziarul Z susţine echipa României de handbal”.

Trei întrebări:

1. Unde aţi fost mă până acuma?

2. O mai susţineţi şi după aceste Europene?

3. Cum?