Horezu

Cică în weekend trebuie să te relaxezi. Să nu te mai gândeşti la muncă. Da, dar poţi? Eu nu. Nu prea. Prea multe responsabilităţi. Prea mulţi care depind de ceea ce şi cum fac eu. Nu am cum să-i las baltă. Prea multe gânduri ce strică atmosfera de weekend. Din fericire am cam descoperit ce trebuie să fac. Trebuie să fac ceva ce-mi face mare plăcere, ceva care să-mi solicite atenţia şi care să dureze suficient de mult pentru a-mi deturna direcţia gândurilor. Am realizat că acum două duminici, când am fost la Prima Evadare, nu m-am gândit un moment la problemele de la serviciu. În nămoleala aia nici nu aveai cum. Din cauza distracţiei! 
Duminica trecută s-a întâmplat acelaşi lucru. Ne-am trezit dis-de-dimineaţă şi am plecat cu ai mei (ideea a fost a mamei) în excursie pe Valea Oltului. În total vreo 7 ore de condus şi vreo 440 km parcurşi. Întâlnit pe autostradă şi cu vărul Costin + Camelia + Victor. Vizitat trei mânăstiri: Cotmena, Dintr-un Lemn şi Horezu. 

La Horezu am intrat şi în oraş ca să ajungem în cartierul Olari. La cunoştinţa... unei cunoştinţe... unei cunoştinţe... care se ocupă cu ... olăritul. Ce farfurii superbe am văzut pe acolo! Întotdeauna mi-au plăcut farfuriile de Horezu dar se pare ca stiam doar modele clasice. Ei bine am aflat că există o grămadă de elemente zoomorfe. În afară de celebrul cocoş de Horezu există şi alte păsări precum porumbeii.  Apoi mai există serpii. Şi peştii. Dai apoi peste brăduţi şi alţi copăcei ai vieţii. De acolo Ana a vrut o farfurie cu un fluture. Eu mi-am luat una cu peşti. Culorile? Am trecut dincolo de tradiţionalele nuante de maro şi bej şi am dat peste o mulţime de nuanţe vii de vernil şi bleu. Absolut superbe! Ana şi Victor au avut ocazia să vadă, pentru prima oară, cum arată o roată de olar. Eu, am văzut tot pentru prima oară, cum arată un cuptor pentru ceramică. 

După aceea am traversat strada. La o altă băbuţă. Ne-a arătat şi ea ce avea de vânzare. E drept, mai puţine farfurii din care să alegi. Pentru că acum se ocupa singură. Soţul i-a murit. Băiatul e plecat în Franţa. "O hahaleră" cum l-a descris ea. Stă degeaba şi e  întreţinut din mila bisericii. În loc să fi "furat" din meseria de la părinţi, eventual să o "vândă" în Franţa unde sigur ar avea cerere, venise acasă dupa moartea tatălui cu cineva care îi oferea un "miliard şi jumătate" pe colecţia familiei. O colecţie de ceramică cum în viaţa mea n-am văzut. Nu exagerez. Ce Muzeul Satului? Ce Muzeul Ţăranului Român? Lângă camera în care ţinea farfuriile de vânzare bătrânica avea o cămaruţă cu pereţii ticsiţi. Plăci cu tot felul de motive, vase încrustate, icoane, oale vechi de aproape 100 de ani ş.a.m.d. Ce naiba o fi fost în capul băiatului ei? Cum Dumnezeu să renunţi la o astfel de moştenire? Din păcate ştiu ce se va întâmpla cu această mică comoară după ce băbuţa nu va mai fi. Am luat de la ea două farfurioare. Una în care era folosita şi culoarea galben culoare care nu am vazut-o prea des folosită în această zonă şi o farfurioară pe care după ce a fost desenat cocoşul a fost probabil lăsată vertical pentru ca vopseaua să se prelingă. Ca şi când farfuria ar fi plâns. Foarte interesantă. Cel puţin pentru mine. M-am uitat şi pe spatele ei. Era scris anul. 2008. Când soţul încă trăia.
Apoi, am mai mers la o casă mai sus. Eu şi Meli ne-am mai luat câte o farfurioară. Meli una verde încrustată, iar eu una cu celebrul cocoş, pe un fond bleu.

Am stat în Olari mai bine de o oră dar a fost o experienţă extrem de plăcută şi interesantă.

Apoi cap-compas: Acasă. Plecaţi de acasa de la 7 şi întorsi tot pe la 7. Seara. O zi plină. O zi superbă. O zi în care nu m-am gândit o clipă la problemele de la birou.

Ce o să fac weekendul ăsta? Păi am de gând să mă duc la Cupa Emmeduesport. Mâine cursa pe şosea. 100 km. Pe mountain bike. Deci vreo cinci ore tot cred că îmi va lua. Dar măcar mă încadrez în intervalul de şase ore dat de organizatori. Altă ambiţie nici nu am. O luăm uşor. Duminică mergem iar. Pentru Ana de data asta. E cursa de 2 km pentru copii. Sper să nu plouă. Cam avem norocul ăsta. Dar şi dacă ne prinde ploaia cu siguranţă nu mă voi mai gândi la serviciu.