Sting

Am plecat ieri spre Ploieşti. Cu treabă dar şi cu gândul de trece pe la Diverta să-mi iau bilet la concertul lui Sting. 6 Iunie. Bucureşti. Până la urmă mi-am luat concertul. Pe DVD. Să-l văd când vreau eu. Şi de câte ori vreau eu. Dar de ce nu mi-am mai luat bilet? Păi pe drum am început să mă gândesc dacă chiar merită. Sigur ar merita. Şi eu aş merita. Dar să mă duc singur? Oricât mi-ar plăcea Sting, n-are nici un farmec aşa. Ana e prea mică. Să merg doar cu Meli nu se poate. Ce facem cu Ana? S-ar supăra. Alţi prieteni care să-mi spună clar - "Hai să mergem!" – nu au fost. Atunci de ce? Să văd alţii pe acolo că au o chimie împreună? Nu. Oricât mi-ar plăcea să-l văd pe Sting, în carne şi oase, chiar dacă de la distanţă (că nu-mi luam eu bilet chiar aşa în faţă), vreau să pot împărtăşi această experienţă cu cineva. Cu cineva apropiat. La faţa locului.

Aşa că am apelat la managementul costurilor. De fapt, redistribuirea lor. Mi-am luat DVD-ul cu concertul iar banii rămaşi i-am folosit pentru a-mi mai lua câte ceva pentru aventura care mă aşteaptă duminică – Prima Evadare.
Revenind la concert, aseară după antrenamentul pe medicinală, l-am văzut. E concertul de la Berlin. Şi e Sublim. Aranjamentul simfonic pentru melodiile deja devenite clasice e superb, Sting are câte o povestioară pentru fiecare cântec şi sunt momente în care dacă mai ai o fărâmă de suflet sau romantism nu ai cum să nu ţi se facă pielea de găină. Simphonicity a urcat direct pe locul doi în clasamentul personal. La categoria concerte. Care-i primul? Concertul The Corrs. Ţinut la Royal Albert Hall. În ziua Sfântului Patrick.