36. De la ce vine ? 36-24-36 cumva ? Nu. Dar are legatură cu dimensiunile. Şi cu moda. Cu moda? Te apuci să scrii despre modă? Răzvă, te simţi bine? Păi ce, te pricepi tu la modă? Nu. Nu mă pricep. Dar ştiu ce-mi place. Şi uite că o să fac şi o postare despre modă. Singura probabil.
Armani, Versace, Dolce & Gabbana, Paco Rabanne, Vivienne Westwood, Calvin Klein. E? Ştiu câţiva creatori de modă? Sunt tare? V-am dat pe spate? Să vă spun una şi mai tare. Acum zece ani, cât am stat în Anglia, am trecut şi prin Harrods. Am pus mâna pe o creaţie Alexander McQueen! Fustă. Albă. Comună. Pe scurt, o fustă de doi lei. Însă cel mai valoros element al ei era eticheta. Eticheta costa cel mai mult. 600 lire sterline.
Acum, cu un ton oarecum mai serios, “în tinereţile mele” am urmărit câteva prezentări de modă. Fie ale designerilor mai sus-menţionaţi. Fie ale altora. Niciodată nu am înţeles ce vede lumea la unele haine prezentate în acele colecţii. Şi niciodată - de fapt cu o singură excepţie - nu am văzut într-o colecţie mai mult de una-două rochii care să-mi placă. Excepţia, ca să termin şi acest capitol, a fost Ungaro. De fapt o prezentare a lui cu câţiva ani buni în urmă. Mi se pare că a fost ultima lui colecţie. Sau printre ultimele. Înţelesesem că urma să se retragă şi alţi designeri să presteze sub eticheta lui. Sau ceva de genul acesta. În fine, nu mai contează. Ce contează e că atunci raportul a fost invers. Nu cred că au fost mai mult de două rochii despre care sa zic: “rochia asta nu-mi place”. Erau rochii care se pot purta. Rochii care să nu-ţi fie ruşine că le porţi. Rochii cu extrem de mult bun gust, cu linii simple. Rochii sobre, vaporoase şi sexy în acelaşi timp. Nu am fost niciodată adeptul zicalei “Hainele îl fac pe om” dar aceea colecţie mi-a arătat că un articol de îmbrăcăminte poate aduce totuşi un plus frumuseţii unei femei. A fost singura dată în care am simţit acest lucru privind o prezentare de modă.
Revenim la lucruri mai umane. Să inversăm zicala. Omul face hainele. Da, la noi în fabrică confecţionăm articole de îmbrăcăminte. Iar în ultimii ani majoritatea lor au fost pentru Debenhams. Diferite linii/designeri. Julien Macdonald, John Rocha, Betty Jackson, Red Herring, Jasper Conran. Consacraţi deja. Dar şi relativ noii Matthew Williamson sau Henry Holland. Din toţi aceştia am şi eu dreptul să îmi placă unul. Creaţiile lui de fapt. Acela e Rocha. John Rocha, ca să parafrazez chiar brand-ul său. E drept noi la fabrică avem de a face numai cu creaţiile lui pentru femei.
În alte postări v-am spus că am fost şi la mall cât am stat la mare. În el era şi un magazin Debenhams. Primul în care intru. În România. Că altfel revin la lunile cât am stat în Anglia şi spun că am fost în magazinul lor de pe Oxford Street. Care era uriaş. Probabil cam cât jumătate din tot mall-ul din Constanţa. Bun. Intru în magazinul din Constanţa. Mă uit şi văd cinci modele lucrate şi la noi. Două bluze şi trei rochii. Apoi văd în zona cu haine bărbăteşti nişte blugi. John Rocha. La reduceri. 115 lei. Parcă mi-aş lua şi eu unii. În acest timp fetele mele erau la Deflinariu. Când mă întâlnesc cu ele îi spun lui Meli de magazin şi că poate a doua zi mergem să-mi iau şi eu blugi. Acum ar fi trebuit să-mi vină şi mie bine unii. Nu ştiu cum să explic dar întotdeauna am avut o repulsie când vedeam grăsani îmbrăcaţi în blugi. Ăsta a şi fost unul din motivele pentru care nu am purtat în viaţa mea o pereche de blugi. Eram grăsanul şi evitam să mă văd aşa cum îi vedeam pe alţii.
Revenind. A doua zi mergem la mall. Găsesc un vânzător şi îi spun ca aş vrea şi eu o pereche numai că nu ştiu ce mărime port. Chiar nu ştiam. Toată viaţa am avut pantalonii făcuţi pe comandă. Vânzătorul se uită la mine şi îmi dă o pereche mărimea 30. Mă uit la ea şi mi se pare cam mică. Îi cer să-mi dea şi un număr mai mare. Să probez. În cabină îmi pun întâi perechea mărimea 32. E perfectă. Mă rog, stă bine pe mine. Şi mai important: mă simt eu bine. Mă duc să returnez perechea mărimea 30. Îmi pică ochii pe o reclamă: 1+1 gratis pentru toate produsele aflate la reduceri (gratuitatea se acordă pentru produsul cel mai ieftin). Întreb pe vânzător: Dacă mai iau încă o pereche identică, plătesc doar una? Da, îmi răspunde. Bun, îmi zic. Dar hai să mă mai uit, poate găsesc totuşi şi alt model. Tot la reduceri. Şi poate tot John Rocha. Găsesc două perechi. Una la 230 lei şi alta la 127 lei. Clar pe care o aleg. Adevărul e că în blugii de 127 lei chiar mă simteam bine. Iar blugii de 230 lei aveau şi tăieturi, petice chestii de acest gen, potrivite mai degrabă pentru cineva care are jumătate din vârsta mea.
În consecinţă uite cum cu 127 lei m-am făcut eu cu două perechi de blugi. Ştiu că 127 lei sunt banii de care nişte amărâţi pot trage o saptamană pentru a-şi cumpăra ceva de mâncare. Ştiu şi că alţi amărâţi (sau ar trebui să le spun şi inconştienţi) dau banii ăştia pe ţigări şi/sau alcool în doar câteva zile. Cu aceşti bani eu mi-am asigurat pantaloni pentru o lungă perioadă de timp.
Şi totuşi... 36... De la ce vine? V-am zis. Are legatură cu dimensiunile. Cu dimensiunile mele actuale. Are legatură şi cu moda. John Rocha e designerul meu favorit de la Debenhams.
36 este vârsta la care am îmbrăcat prima mea pereche de blugi. Şi-mi vin ca turnaţi. Nu trebuie modificat nimic la ei. Absolut nimic.
Am o pereche de blugi! Am o pereche de blugi! De fapt... am două! Am două!
