Revedere 2010

Anca. Florentina. Iulia. Monica. Meli. Şi eu. YES! ŞASE!

De câţiva ani ne chinuim să organizăm revederi informale cu prietenii din anii de liceu. Cu familiile, la un grătar. Până în primăvară recordul era de cinci foşti colegi. Ei bine, ieri, vechiul record a picat. Parţial şi datorită Monicăi. Discutasem cu ea săptămâna trecută însă nu era sigură şi nici nu confirmase între timp. A ţinut secret şi ne-a făcut o surpriză. Foarte plăcută.

Aşadar vreo zece adulţi şi unsprezece copii au avut parte de o dupăamiază agreabilă la casa Ancăi din Iedera. Copiii s-au jucat. Au intrat şi în piscină. Piscină în care am intrat şi eu şi Dan, soţul Ancăi, pentru a-i supravegea mai îndeaproape. Apoi am stat la un pahar de vorbă în timp ce cartofii cu mărar, ceapă şi usturoi se coceau iar cărnurile se frigeau pe grătar.

Aseară pe la nouă şi jumătate Anca ne sună să ne spună că la inventariere s-au găsit o cremă cu protecţie solară şi un prosop. Cum nu le revendica nimeni, s-a presupus că erau ale noastre. Da, ale noastre erau. În acelaşi timp, Florentina tot insista ca Anca să primească feedback de la participanţi. Fetelor, cum să vă spun eu... Vremea a fost frumoasă. Copii şi-au văzut de ale lor. Am intrat în piscină. Am discutat. Am mâncat. Am băut. Apă şi sucuri naturale, ca să nu se înţeleagă altceva. A fost o dupăamiază plăcută petrecută alături de prieteni. Ce altceva să-mi doresc de la o astfel de întâlnire?

De fapt, pot spune ce-mi doresc. Înainte de plecare s-a întrezărit posibilitatea de a ne reîntâlni duminica viitoare. La noi acasă. Poate reuşim să inaugurăm grătarul de care am tot pomenit în postari anterioare. Ceea ce îmi doresc este să pot egala recordul Ancăi. De fapt, de ce să nu fiu cinstit, chiar mi-aş dori să-l bat. Nu avem piscină şi parcă nici curtea nu-i la fel de mare, dar, ce ziceţi? Mă ajutaţi?