Mai am muşchi sau ... ?

Tot din experienţa de la mare...

N-aveam cum să-mi iau bicicleta cu mine şi mi-am zis că nu mă pot baza doar pe înot pentru a consuma caloriile. Aşa că mi-am propus să mă trezesc dimineaţa ceva mai devreme şi timp de o oră să merg ceva mai rapid (sau eventual să alerg cât pot) pe malul mării. Nu mă vede nimeni la ora aia. Voi fi doar eu şi pescăruşii.

Zis şi făcut. Marţi mă trezesc la 6 iar la 6.20 eram deja pe plajă. Mă îngrozesc. O grămadă de lume era deja acolo. Admirau răsăritul. Nici vorbă să alerg. Dar am zis să merg. Şi am mers 7 km. În ritm vioi.

Miercuri mă trezesc şi mai devreme. La 5:55 sunt pe plajă. Tot destulă lume. Las ruşinea la o parte şi încep să alerg uşor. Şi alerg. Şi alerg. Aproape 2 km. De fapt, conform Google Maps, am alergat fix 1.89 km. Bun şi smart-phone-ul la ceva. Merg încă vreun sfert de oră în ritm alert iar la întoarcere repet figura. Dupăamiază mergem la Delfinariu. Fetele intră în parc. Eu am aproape două ore libere. Hai să merg pe jos. Delfinariu – intrare Mamaia – Delfinariu – City Park Mall – Parcul Copiilor – Delfinariu. Total: 8 km. În aproape o oră. Cealaltă oră am pierdut-o prin Mall.

Joi, când mă trezesc, mă dor picioarele îngrozitor. După 9500 km făcuţi cu bicicleta, după peste 100 ore de jucat tenis în utimul an, nu credeam să mai am grupe de muşchi neexersate. La picioare cel puţin. Şi uite că totuşi mă dor. Îmi zic: “Cui pe cui se scoate”. Mă duc iar pe plajă. Alerg şi mai mult. În special la întoarcere pentru că la dus m-am tot oprit să fac poze cu răsăritul. A fost prima dimineaţă în care cerul era senin iar soarele a ieşit “direct din mare”. Seara Ana vrea din nou la Delfinariu. Repet figura cu mersul pe jos. Dar nu mai pierd timpul în Mall. Urma oricum să mergem cu toţii acolo după Delfinariu. Mă întorc. Aştept fetele pe o bancă. Într-un final apar. Când să mă ridic, mă apucă o durere de picioare cum n-am mai simţit din clasa a cincea când am început să joc handbal. Gambele mele nu sunt firave deloc. Întrebaţi orice pereche de clăpari cât mă chinui să le închid partea de sus. Şi totuşi gambele mă dureau cel mai tare. Parcă zeci de cârcei s-au vorbit şi la un moment dat s-au sincronizat pentru a-mi arăta ei mie cine-i şeful.

Nici gând să mai alergi mâine Răzvane! Te recuperezi! Eventual doar înoţi cât se duc fetele la Aqua Magic. Atât! Ai înţeles? Sâmbătă trebuie să poţi conduce spre casă...

Până acum un an nu eram în stare să alerg mai mult de 400 metri. După o tură de stadion trebuia să mă opresc pentru că simţeam că nu mai pot respira. Îmi ziceam: Ai muşchi dar nu ai plămâni!

Acum din prima încercare am alergat 2 km fără oprire. A doua zi am alergat 3 km. Tot fără oprire. Bun, o greutate în a respira apare inerent dar nu pot spune că am avut probleme mari a-mi recupera suflul normal la scurt timp după ce m-am oprit din alergat. Plămânii mă duc. Acum, problema se pune aşa: Mai am muşchi sau ... ?