Ieri am luat şi eu o gură de aer de Bucureşti. Am fost cu mama la primul consult după operaţie. Trebuia să ajungem între 8.30 şi 9.00. Am ajuns la 8:24. Mama şi cu tata au intrat în clinică iar eu ar fi trebuit să aştept în maşină. Probabil aşa au impresia că mă protejează. Că dacă nu aud tot ce discută cu doctoriţa nu-mi fac griji. Ba dinpotrivă. Dar să trecem peste asta. Din experienţa anterioară ştiam că le va lua o oră deabia să intre pentru consultul propriu-zis aşa că am zis să o iau şi eu la pas prin Bucureşti. Nu am mai făcut asta din timpul facultăţii. Deci de cel puţin 13 ani.
Clinica e undeva între Foişorul de Foc şi Calea Moşilor. Am zis să mă duc la Libraria Adevărul, lângă cinematograful Patria ca să-mi iau şi eu câteva din ghidurile seriei NG Traveler. Zis şi făcut. Traversez Calea Moşilor şi o iau la pas pe Dacia spre Romană. Ajung la Piaţa Galaţi. Aflu că acum se numeşte Piaţa Gemeni. Ceasul arăta 8:37. Termometrul 30 grade. Chiar aşa de cald să fie la ora asta? Se poate. Totuşi nu transpir. Trec de Piaţa Spaniei cu statuia lui Cervantes, trec de câteva ambasade şi ajung la liceul economic. Acum o fi colegiu. Naţional.
Să o iau spre Lahovari? Pe scurtătură? Nu. E nouă fără zece. Ajung prea devreme. Hai să o iau până la Romană şi apoi în jos pe Magheru. Trec de Pizza Hut. Peste drum văd un magazin de ţoale pe care trona o reclama uriaşă. “Bianca Drăguşanu recomandă colecţia ...”. Frate, cine naiba mai e şi Bianca Drăguşanu? O fi vreo “vedetă”. Uită-te ce faţă botoxată are. În fine. Ajung la giratoriu. Pe la chioşcurile de ziare văd că aparuse şi ghidul cu Portugalia. Nu-l iau. Portugalia e deocamdată undeva spre sfarşitul listei. Îmi pică ochii pe un CanCan. Instantaneu neuronii încep să vibreze, sinapsele se activează şi îmi pică fisa. Să ştii ca tipa era Bianca lu’ Bote’! Faaatăăă, schimbăăă–ţi nuuumele! Să ştie şi ţăranii care trec prin Bucureşti despre ce vedetă e vorba!
Cam în dreptul McDonald’s-ului din faţă venea un tip de culoare. Adidaşi albi. Blugi. Tricou galben-verde al naţionalei Braziliei. Lanţ gros. Ochelari fumurii. Şapcă albă. Când se apropie observ şi un steag mare al Norvegiei pe laterala şepcii. Asta da asortare. Peace, man!
Trec de Nottara. Ajung la Patria. Nouă fără cinci. Hai să mă învârt puţin prin zona verde din faţa Cărtureştilor. Se face nouă fără două. Spaţiul verde e prea mic. Intru în Librăria Adevărul. O domnişoară mă roagă să ies şi să mai aştept pentru că încă nu au deschis. Îmi vine să-i zic vreo două dar mă abţin si conformez. Ies şi mă uit la ce au expus în vitrină. Ştiam clar ce vreau să cumpăr dar trebuie să mai pierd timpul. Mă gândeam la un moment dat că sunt un prost care stă şi aşteapta să-i bage bani în buzunar lui Patriciu. Cât de greu era să mă lase să intru? Erau cumva o bancă şi nu deschiseseră seiful? De ce au lăsat uşa descuiată? Asta-i România. Ce m-a frapat era că am văzut şase vânzători acolo. Data trecută erau doar doi. Acum erau trei fete şi trei băieţi. Tipa respectivă discuta cu una din fete iar ceilalţi patru frecau menta. La nouă şi două minute tipa vine la uşa şi mă invită înauntru. Mă duc direct la ghiduri. Iau Japonia pentru Ana. Dupa Franţa la care tot visează, Japonia e urmatoarea ţară pe care vrea să o vadă. Doar face karate. Iau şi Egiptul pentru Meli. De câţiva ani vrea să mergem acolo. Apoi, mai mult pentru sufletul meu iau Mexic, Peru, Australia şi Noua Zeelandă. Cine ştie? Poate vreodată o sa ajung şi pe acolo. Dacă nu, măcar rămân cu ghidurile. Toată operaţiunea nu mi-a luat mai mult de treizeci de secunde. Mă duc la casă. Acolo, diviziunea muncii. Unul din băieţi îi dicta altuia ce cărţi am luat pentru a face bonul. Al treilea mă întreabă dacă vreau o pungă. Îi spun că vreau. “Dar ştiţi, costă şapte mii de lei vechi”. Nici o problemă, spun eu. În timpul ăsta una din fete îi tot spunea celui de la casă să mai aştepte şi să nu scoată încă bonul pentru că avea ea nu ştiu ce de făcut. În fine, uite cum le-am făcut eu safteaua. 85 de lei.
Plec. Aproape de Scala într-o băltoacă cinci porumbei se răcoreau. Erau aşa de haioşi că m-am oprit câteva secunde să-i urmăresc. Cam în dreptul Librăriei Dalles simt cum o picătură de transpiraţie se scurge pe tâmpla dreaptă. E bine dacă deabia acum încep să transpir.
De la Universitate văd pe Colţea o reclamă imensă. McDonald’s. Delicii à la Mediterana. Greek warp. Grande Italiano. Nu se poate! Greek WARP? Păi ce reclamă e asta? Mâncare din Star Trek? Nu am fost eu fan dar măcar atât ştiu şi eu. Warp-ul era un factor care multiplicat cu viteza luminii dădea viteza cu care se deplasa nava. Deci, trebuie să fie vreo greşeală de tipar. Dar chiar în buricul Bucureştiului? La km 0? În fine. O iau pe Carol apoi pe Moşilor şi ajung înapoi la clinică. Mă urc în maşina şi aştept. După un sfert de oră vin şi ai mei. Mama e OK. Poate să înceapă să meargă mai mult pe jos. Chiar e recomandat.
Plecăm. În Otopeni opresc la McDonald’s să-i iau Anei un Happy Meal. Mama şi tata ţin post. Vor doar câte un suc de portocale. Mie mi se cam făcuse foame. Dimineaţă nu mâncasem nimic. Îmi pică ochii pe specialităţile mediteraneene. Greek wrap. Aşa da frate! Pită, Tortilla, Wrap. Zii oricum. Dar nu “warp”! Comand pentru mine. Iau o gură. Gustos, nimic de zis. Şi încă o gură. Şi încă una. Ştiu că e junk food, oricât de mediteranean şi natural pare a fi, dar, din An in Paşte, o gură nu strică. Aşa cum nici o gură de aer de Bucureşti nu strică să iei din când în când.
Referitor la ce ai spus despre libraria Adevarul, vreau sa-ti explic un pic lucrurile. Intr-adevar, la ora 9 se deschide, ca de-aia nu suntem noi nemti si n-o sa fim niciodata. Programul e program, dar nu, noi vrem sa sarim peste, sa castigam ce? Ca un element suplimentar, cei care "freaca menta" pana la 9 lucreaza sambata si duminica 27 de ore, iar din punct de vedere legal nu poti emite bon fiscal inainte de inceperea programului. Erau mai multi vanzatori pentru ca se deschide o noua librarie si se facea training, intr-adevar, era o situatie jenanta, cu sase oameni care stateau toti la casa, dar trebuie sa inveti cumva, nu? Si crede-ma, ca nu le-ai facut safteaua lor, ca daca erau platiti la comision din vanzari, isi faceau casa pana acum.
RăspundețiȘtergereBogmus, multumesc pentru explicatii. Dar pentru ca nu ai un profil public, poti sa-mi spui si mie cine esti si cu ce ocazie pe blogul meu? Imi place sa stiu cu cine discut. In afara de foarte putini prieteni care mai pierd timpul citind ce mai scriu, nu credeam sa am si alti vizitatori.
RăspundețiȘtergereDar, acum, hai sa le luam pe rand.
Da. Programul e program. Nu sunt neamt. Rusine sa-mi fie ca am incercat sa intru la noua fara doua minute in librarie. Ce sa castig? Timp. De fapt nu as fi vrut sa-l pierd.
Am spus "frecau menta" pentru ca efectiv asta faceau. Nu faceau nimic in acele momente.
Da. Tot respectul pentru ca lucreaza 27 ore in weekend. Dar daca tot ziceai ca din punct de vedere legal nu pot emite bon fiscal inainte de ora 9, cum iti suna acest aspect legal: Saptamana de lucru 40 ore, MAXIMUM 48 ore. Oare in restul saptamanii respectivii vanzatori lucreaza doar 13 ore? Hai, maximum 21? Decat sa te contrazici cu mine si sa facem ironii unul altuia, daca stii ceva, daca nu-ti convine ceva, mai bine anunta ITM-ul.
Cat despre saftea, primul sens pe care probabil il gasesti in DEX este acela de "prima vanzare". Exact la asta ma refeream. Nu ma refeream ca le-am facut safteaua lor, vanzatorilor, ca chipurile ei, vanzatorii, au facut o afacere cu mine. Ma refeream pur si simplu ca am facut o prima vanzare Adevarului. Si ca bineinteles Adevarul a facut o afacere cu mine. Ca doar nu sunt prosti sa mearga pe pierdere.
Eu sunt unul din cei care frecau menta, da, lucrez la librarie, si am ajuns pe blogul tau intamplator, cautand pe google cele mai recente stiri despre libraria adevarul. Programul incepe pentru noi la ora 8, iar libraria se deschide la ora 9. Eu sunt obligat sa vin la opt, primesc marfa, o bag in gestiune, iar daca am terminat pana la 9 nu deschid libraria, fiindca asta este programul. De-a lungul timpului au venit o gramada de clienti inainte de 9. Daca primeam unul si venea altul, trebuia sa-l servim si pe acesta din urma. A fost o perioada in care nu ne ajungea timpul de o ora sa aranjam marfa, iar clientii asteptau si erau, evident, foarte nervosi. Nu mi se pare ca cerem mare lucru sa se respecte un program. E vorba de respectarea unor reguli, iar romanul nu se pricepe la asta. De-aia se trage chiulul la servici, de-asta intra unii la medic inaintea altora, de-asta ne usuca spagile date peste tot, ca au fost altii inainte si-au facut loc pentru mai mult. In timpul saptamanii programul este de opt ore, daca vrei tu sa faci o plangere la ITM pentru noi, esti binevenit, cand ai insa o chirie de platit sau o facultate sau vrei pur si simplu sa te descurci singur, accepti si rahaturi din astea, fiindca, sa fim sinceri, nu cred ca cineva poate castiga un proces cu mos Costache. Cat despre saftea, stiu ce inseamna, insa felul in care ai spus-o mi s-a parut un pic ironic la adresa vanzatorilor. Intr-adevar, nu merge Adevarul in pierdere, dar nu poti sa spui ca ai pierdut tu ceva, au produse ieftine, sub pretul pietii, e ceva in genul castiga ambele parti. Mult succes in continuare cu blogul si promit ca o sa-l urmaresc si pentru alte lucruri.
RăspundețiȘtergereCorect, si mie mi s-a parut ca ai fost rautacios. Au program? Il repecti, frate!
RăspundețiȘtergerePe de alta parte, ai si tu dreptate... Astia din provincie e mai grabiti, ca pe urma se aglomereaza si nu se mai descurca in trafic... :)))))))
(Mama, ce mi-o iau acum...)
Razvane, am niste prieteni (comuni!) care in Bulgaria s-au stresat teribil ca nu le-au dat aia camere la all inclusive inainte de ora 14 desi erau cu copil, cu bagaje, cu catel, cu purcel. N-a fost chip sa-i lamuresc ca pe vremea lu' raposatu', la mare sau in statiune stateai in fata receptiei (de-aia erau si holurile alea mari) cu bagaje, copii, termosuri si jucarii pana se facea ora la care incepea cazarea. Avantajul era ca faceai in felul asta cunostinta cu toata lumea care incepea sejurul odata cu tine. Dezavantajul era ca nu ajungeai acolo cu trenul, care nu mergea chiar cum voiai tu, deci asteptai la receptie vreo 3 ore... :)))
Insa programul era program.
Revenind, oamenii s-au ofticat ca n-au putut sa-si duca bagajele in camera si sa plece sa caute ceva de mancare pentru copil, desi hotelul era absurd de liber. Pe de-o parte aveau oarecum dreptate, pe de alta... nu. Business is business si daca astea-s regulile... Nu stiu. Nu descarci toate alea. Te duci, intrebi, daca zic ca respecta regula si nu iti dau camera, pleci sa manaci si revii.
Iar in privinta lui Bogdan, cand mi-ai zis ca ai citittori, am crezut ca o fi Bianca cu bote, te face de 3 lei ca nu cunosti personalitaturile, ha!
In concluzie, cand mai vii la Bucale, sa vii dupa 9, ca fie ne trezesti, fie bagam marfa.
Clar?!
Si sa vii cu bere pentru baietii de la mogul, ca am trecut si noi prin asta si stim cum e...
Stima! :)
Uite cum ma scol eu in miezul noptii sa ma uit la tenis si tot sa scriu pe blog ajung.
RăspundețiȘtergereIntotdeauna adevarul se afla undeva la mijloc.
Bogdane, scuze daca te-am jignit in vreun fel. Multumesc pentru sinceritate. M-am gandit ca cel care a postat primul comentariu ori lucreaza pentru Adevarul (PR sau ceva de acest gen), ori e chiar unul dintre vanzatori. Dar care era sansa sa se intample asta? De blogul meu stiu decat cativa prieteni. Nici nu imi doresc sa fie prea cunoscut. Se pare ca paienjeneii de la Google au ajuns pina la urma si pe blogul meu.
Acum, cand vad tineri care gandesc ca tine incep iar sa-mi fac speranta ca Romania se va face bine. Dar iti spun ca invariabil, de fiecare data, se intampla altceva ce ma face sa ma razgandesc. (iti vei face o idee ce vreau sa spun daca citesti alte postari)
Asa cum spune Mircea, foarte bun prieten din facultate, am trecut si noi prin astea. Eu poate am avut mai mult noroc si nu a trebuit sa o iau de la zero. Aveam parintii care incepusera o afacere - o fabricuta de confectii - si m-am alaturat lor.
Acum nu stiu ce sa zic, pentru ca respectand un program, respectand regulile, te mananca cei din jur. Cand vezi ca alte fabrici din acelasi oras muncesc oamenii la negru, cand vezi ca ii baga in somaj tehnic dar ii cheama la serviciu, cand vezi ca nu-si platesc datoriile la buget (nici macar contributiile ce chipurile le-au retinut din salariul oamenilor), cand vezi ca din doi in doi ani isi schimba numele firmei pentru a-si pierde urma iar tu platesti luna de luna pina la ultimul leu, iti vine sa iti bagi picioarele.
Zici de castigat procese. Se mai intampla sa se mai si castige. Uite sa-ti dau un exemplu. In 1999 firma noastra a castigat un proces. Cu Curtea de Conturi. Desi noi suntem privati venisera sa ne controleze. Legea zice clar. Curtea de Conturi nu are ce cauta la privati. Doar daca statul e actionar partial(si nu era) sau firma avea datorii la stat (si nu aveam). Ei bine, controlul asta nu a tinut cont de aceste chestii. S-au apucat sa calculeze TVA-uri peste TVA-uri penalitati peste penalitati pentru marfa ce ne venea din strainatate si apoi dupa prelucrare in produse se intorcea in aceeasi strainatate. De parca noi eram prieteni cu Vama iar aia de acolo ne lasau sa facem ce vrem si cum vrem. In fine ... Oricum, dupa un calcul de-al lor a reiesit ca "inselasem statul" cu vreo doua miliarde de lei. Pe vremea aia erau bani grei. Gandeste-te ca in 1996-1997 mama a luat un credit de la banca. 1 miliard de lei. Si culmea. L-a si platit inapoi. Aproape 1 miliard jumatate. Am prins perioada aia de inflatie nenorocita in care plateam dobanda 157%. Numai in pielea parintilor mei sa nu fi fost in acea perioada.
In fine. Ce voiam sa zic. Am dat Curtea de Conturi in judecata. Si am castigat. Am castigat procesul. Insa mama a pierdut la capitolul sanatate. A facut infarct. Iti dai seama prin ce stres a putut trece, cinstiti fiind.
Ei bine, acel infarct a fost doar inceputul pentru ca acum, 11 ani mai tarziu (peste tot se zice ca media e de 10 ani), a aparut insuficienta cardiaca, valva mitrala stenozata, etc. Urmarea? Operatie pe cord deschis. Drumuri peste drumuri, consulturi peste consulturi, bani peste bani.
Se pare ca am scris prea mult... Urmarea....
RăspundețiȘtergereAcum, Bogdane, scuza-ma si pe mine daca am incercat sa castig sambata trecuta 2 minute. Mama cu tata erau la consultatie iar eu voiam sa ma intorc cat mai repede posibil. Nu voiam ca ei sa ajunga la masina si sa nu ma gaseasca acolo.
Sfatul meu Bogdane, daca poti, pleaca din tara asta. Dar daca totusi nu pleci, si peste cateva luni esti tot la libraria Adevarul, in cazul in care voi mai veni prin Bucuresti, poate trec sa mai cumpar ceva si o sa-ti dau berea de care spunea amicul Mircica. Doar sa-mi spui unde te gasesc / unde se deschide noua librarie.
Hai ca ma intorc si eu la meciul de tenis. Se pare ca Federer il bate pe Nole "al meu". Are 4-2 in ultimul set. Apoi poate mai prind si eu o ora - doua de somn pentru ca la 7 plec cu niste prieteni sa facem un tenis la randul nostru. La Targoviste. Pentru ca in Moreni, singurul teren cu zgura a ramas in paragina. Si nici nu lasa pe altii sa se ocupe de el.
Si ... da... ai dreptate si de Adevarul. Preturile lor sunt mici comparativ cu altele. Daca era sa iau un ghid de calatorie "normal" probabil trebuia sa platesc cel putin 40-50 lei.
Dar Adevarul profit tot scoate. Nu ca firma noastra care de 5 ani (de cand economia a inceput sa "duduie") merge pe pierdere. Dar de, mama stie pe unii din angajati de peste 20 ani (pe unii chiar de aproape 30 ani) si nu vrea sa inchida firma.
In fine. Noi sa fim Sanatosi! Numai bine!
Rectificare: Miliardul si jumatate de care pomeneam a fost doar dobanda.
RăspundețiȘtergereDar ce voiam sa zic... La Toronto e deja seara. Meciul s-a terminat.
7-5 pentru Roger in ultimul set. Noapte buna! Sau, mai bine, Buna Dimineata!
Razvane, libraria cea noua se deschide intre Universitate si Unirii, pe strada Doamnei, unde era Lee Cooper. Mie mi se pare super misto, pentru ca avem titluri si de la alte edituri, spatiul este mult mai mare, si avem carti foarte bune, dupa parerea mea (carti pentru copii, beletristica, sf, albume de arta, etc.). Berea o dau eu, promit, fiindca nu plec din tara asta oricat de greu ar fi (chiar daca unii ar spune ca sunt idiot, nu-mi pasa). Imi pare rau de problemele de sanatate ale mamei tale, mama mea a iesit la pensie anticipat din cauza unei sefe tampite, avea hipertensiune, acum e super ok, eu mai am doi frati, iar unul dintre ei este teribil de stresat de munca, a slabit in ultimul hal si habar nu am ce sa fac ca sa-l ajut sa se schimbe. Eu n-am probleme de genul asta, iau toate lucrurile foarte relaxat, insa exista unii oameni care nu pot trece peste niste lucruri. Cat despre tenis, ramane o pasiune pentru mine, insa doar la privit, ca n-am avut inclinatie pentru jocul asta. Te felicit pentru felul in care mi-ai raspuns, mai rar asa oameni, nu stiu, parca suntem setati sa izbucnim la orice chestie care nu ne convine, sa gasim defecte la ceilalti, sa avem pretentii fara a oferi nimic in schimb. Daca as fi stiut situatia ta, crede-ma ca nu ai fi asteptat, insa de un an de cand am deschis libraria, o gramada de oameni veneau la 8, 8 si ceva si toti se grabeau la gara, toti plecau in provincie, e ca povestea cu lupul, cand il vezi, nu te mai crede nimeni. Acum doua luni, intr-o sambata, a venit un client mai devreme si cand i-am spus ca deschidem la 9 ne-a zis: A, aveti program de boieri! Pai cum pana mea sa nu te enervezi cand tu intri la 8 si iesi la 22, asta da boierie, iar lumea e la promenada... Pana la urma, si eu fac parte din cei care adauga la starea asta nenorocita, ca daca eu, si celalalt, si celalalt, spuneam nu, eu nu lucrez o data la doua saptamani week-end-ul decat daca ma platiti, daca respectati legea, nu si-o luau in cap toti patronii. In Constanta, la interviul pentru librarie, nu a trecut nimeni proba finala, fiindca au refuzat sa lucreze dupa acest program. Acum, revin la ce am mai spus, daca as avea de ales intre a lucra inca patru zile pe luna moca (dar a avea bani pt. chirie) si a sta pe hol in casa parintilor fiindca toate camerele sunt ocupate, as alege prima varianta. Lupt in continuare pentru alte surse de venit, visez si eu sa am firma mea, deci nu sunt un looser, sau sunt unul constient, care incearca sa schimbe ceva. Cateodata, insa, trebuie sa te inchini in fata evidentelor. Sa auzim numai de bine!
RăspundețiȘtergereBogdane, nu ramane decat sa spun inca o data ca sunt impresionat de modul tau de gandire. Poate ca Romania asta mai are o sansa. Iar daca Romania nu are totusi vreuna, tu sigur ai.
RăspundețiȘtergerePromit ca ne vom (re)vedea. Probabil tot intr-o sambata.
Ma, deci suntem 3 care n-au plecat si care "vrea sa face ceva". :)
RăspundețiȘtergereEu unul insa, am cam ajuns la saturatie...
Cand ne vedem, sa ma convingeti sa raman, ca eu unul mai am nitel si-mi bag picioarele pt. meleaguri mai normale?
Si eu sunt saturat. Scarbit. Mi-e lehamite de multe chestii din tara asta. Dar raman aici pentru alte lucruri. De fapt, pentru alte persoane. Precum mama, tata, mamaie... Culmea e ca persoanei la care tin cel mai mult, Anei, i-ar fi mai bine daca am pleca pe alte “meleaguri mai normale”.
RăspundețiȘtergereMircica, daca noi doi ne vedem sa discutam cred ca ajungem sa ne convingem ca trebuie neaparat sa plecam. Pentru ramanerea in tara trebuie sa discuti cu Bogdan.
Nu stiu ce sa zic... Frica mi-e ca Bogdan va trebui sa stinga lumina cand va pleca si el.
Sincer as vrea sa cred ca generatiile dupa noi pot face diferenta. Noi, e clar ca nu vom putea. As vrea sa pot ajunge la 70 de ani si sa vad ca in Romania e de bine. Ca Romania e o tara normala. Cu oameni normali. Practic cam la asta se rezuma totul. La normalitate. La bun simt.
Sincer mereu imi vin in minte vorbele unui profesor de drept international de pe vremea cand imi faceam masterul. Da, stiu ca-i ciudat ca cineva care a terminat calculatoarele sa isi faca masterul in administratie publica (europeana). Dar cum ziceam. Profesorul respectiv, o somitate in domeniu, fost ambasador la Haga, atasat pe la ONU, etc, etc, spunea ca a primit in vizita pe un fost ambasador olandez prin nu stiu ce tara. L-a plimbat prin Romania timp de 10 zile. I-a aratat cat mai multe locuri. La dus la mare, la munte, la manastiri, you name it... La plecare, in aeroport, il intreaba ce impresie i-a lasat tara noastra. La care olandezul ii raspunde: “Domnule Ambasador, va multumesc pentru tot. Aveti o tara minunata. Pacat ca e locuita”
Aceasta intamplare a avut loc prin 1995. Ce parfum era pe vremea aia. Aia erau ani boemi. De atunci, noi romanii, am dus furtisagul, nesimtirea, mitocania si tupeul pe culmi nicicand banuite.
Bogdane, pleaca cat inca poti. Lumina, o stingem noi.
Speranţa moare ultima. Dacă e să stingă cineva lumina, atunci ea să fie. Cele mai multe dorinţe ale mele sunt legate de ţara asta, aşa că n-am de gând să plec din ea, poate doar ca să vizitez diverse locuri, deşi mai am foarte multe de văzut aici. Cunosc români, puţini, ce-i drept, nemaipomeniţi, oameni aşa cum trebuie să fim cu toţii, cinstiţi, la locul lor, iubitori. De obicei, când vezi aşa oameni, te miri, ca şi cum ar fi anormal. Da, sunt mulţi hoţi, mulţi mitocani,dar pentru mine plecatul nu e o soluţie. Am 30 de ani şi ştiu că nu o să mă resemnez niciodată. De ce nu fac prea multe? Nu ştiu, când ai un serviciu, intri într-un cerc vicios, am prieteni care ar pune şi ei umărul pentru o schimbare, însă sunt la fel de ocupaţi. Partea bună e că există speranţă şi că suntem, nu unul, nu trei, ceva mai mulţi. Întrebarea e ce ne dorim, un trai mai bun (adică o casă, bunăstare, stabilitate financiară, iar în cazul ăsta plecatul e cea mai bună soluţie), sau prieteni adevăraţi, o familie fericită şi mici bucurii trăite pe insule înconjurate de mlaştina asta? Eu cred că omul sfinţeşte locul şi, indiferent de câte bobârnace îţi iei, te vei ridica mereu. Nu ştiu cât sunt de patriot, însă aici simt căldura sufletească, simt că cei din jur vibrează la fel, am prieteni străini care se miră tot timpul de cât de apropiaţi suntem, acolo fiecare e cu pi..a mă-sii, ca să zic aşa. În concluzie, eu rămân. Până la proba contrarie, însă sunt foarte greu de scârbit, pentru că văd tot timpul şi partea frumoasă, fără a fi un visător.
RăspundețiȘtergereBogdan, as mai avea multe de spus. Dar o sa incerc sa fiu cat mai concis si poate detaliez intr-o alta postare pe blog. Vezi tu, eu am o teorie care ma duce la concluzia ca Romania nu se va face bine. E prea lunga sa o scriu aici. Si sincer nici nu prea am timp acum.
RăspundețiȘtergereIn alta ordine de idei. Am vazut ca ti-ai incarcat poza pe profil. Nu bag mana in foc dar tu esti "frecatorul de menta" care ii dicta baiatului de la casa ce carti am cumparat? :)
Scuze inca o data daca te-am jignit. Ideea e ca aceasta expresie a fost modul meu de a refula supararea ca nu am fost primit mai devreme in magazin. Stiu, Mircica, stiu... programul e program.
Si la fel poate folosesc in postarile si comentariile mele cuvinte prea grele. Care poate nu sunt cele mai potrivite. Cuvinte gen scarba, lehamite, etc.
Aceasta nu este starea mea generala. Dar uneori le simt.
Ai 30 de ani? Inseamna ca suntem aceeasi generatie. Credeam ca esti ceva mai tanar. Undeva pe la 20. De aceea am fost usor mirat de cum poate gandi un "pustan". Acum realizez ca esti ceva mai "copt".
Ai cumva un blog al tau? Mi-ar placea sa citesc ce mai scrii (daca mai ai timp si de asta) in afara de comentariile de pe blogul meu.
Oricum mi-au placut enorm primele doua propozitii din comentariul anterior. Da. Ai dreptate. Speranta sa stinga lumina! (ar fi bine sa pui copyright pe ea. Uite ... o idee de afaceri. Insa vezi cum e cu drepturile de autor ca astia (guvernantii) o sa te puna pe drumuri si la cozi)
Bloguri am trei, dar nu prea m-am ocupat de ele, in principal sunt cu scrieri de-ale mele (am scris o carte, acum lucrez la a doua), nu stiu cat de mult te-ar interesa. Da, eu sunt frecatorul de menta, am recunoscut intr-un comentariu anterior ca eram acolo. Ar fi interesant sa scrii de ce crezi ca Romania nu se va face bine. Oricum, am ramas cu o imagine bucolica, cred ca prea infrumusetata despre cum era inainte, ma refer la perioada pe care nu am trait-o, chit ca era pe vremea lui impuscatu sau in perioada interbelica. Sunt convins ca tot timpul au fost uscaturi, iar ce se intampla la noi se intampla peste tot in lume, nu suntem noi aia napastuitii. Eu imi doresc sa ma fac eu bine, sa scap de lehamite, sa actionez, si daca mai fac unii pe langa mine la fel, n-are cum sa nu se intinda mai departe.
RăspundețiȘtergere1. De interesat m-ar interesa sa-ti citesc scrierile. Nu promit ca-mi va si placea. :) Hai totusi sa facem o incercare ;)
RăspundețiȘtergere2. Stiu ca ai recunoscut ca erai in magazin, doar ca ma intrebam care dintre baieti erai. Dar la sutele de clienti pe care le aveti zilnic e chiar absurd sa am pretentia ca mai stii ce faceai in acele momente.
3. Da, nu suntem noi aia napastuiti. Sunt tari prin Africa unde speranta de viata e de 14 ani. Razboaie civile, boli, etc. Dar cred ca e in natura umana tendinda de a face sa ne fie mai bine. De a vrea mai mult intotdeauna. Prin diferite mijloace. Si aici se face diferenta.