La mare. 2010.

Am ajuns şi anul acesta la mare. Câteva impresii. Am plecat luni dimineaţă la 7. I-am luat cu noi pe Leo şi băieţii lui pentru a-i lăsa la aeroport. La Băneasa. Îi lăsăm acolo. Apoi... Centura Bucureştiului. A2. Medgidia. Nazarcea spre Ovidiu. Mamaia. Hotel Lotus. Ca anul trecut. Două stele. Dar cu tot ce aveam nevoie. Baie. Mini-frigider. Pat dublu. TV. Aer condiţionat. Balcon. Curăţenie. Nici nu-ţi trebuie mai mult. Doar nu-ţi petreci vacanţa în cameră.

E drept, a trebuit să aşteptăm vreo două ore până ne-am cazat dar nu ne-am supărat. Îmi veneau în minte vorbele lui Micică de cu doar câteva zile în urmă. “Programul e program” şi râdeam în sinea mea. Mai era muuult până la ora 18, ora la care teoretic începeau cazările. Vreo jumătate de oră am fost ignoraţi pe hol de cameriste dar până la urmă uneia i s-a făcut probabil milă si ne-a întrebat la ce cameră aşteptăm. S-au apucat să facă curat şi în camera noastră. Era ca o cocină. Nu exagerez. Două cameriste timp de 45 minute s-au ocupat în continuu numai de camera respectivă. Chiar le auzeam spunând “Dacă mai avem încă două camere ca asta ne termină”. Iar când au terminat una din ele şi-a cerut scuze ca a durat aşa de mult. Îi spun că nu-i nicio problemă, că nu ne grăbeam niciunde. La care ea continuă. “Domnu’ în viaţa mea n-am văzut turişti ca ăştia. Parcă în răutate lăsau gunoaiele peste tot. Totul răvăşit. Nici măcar un mulţumesc nu am auzit vreodată de la ei”. Oameni şi oameni.

Ne odihnim vreo două ore. Pe la cinci ieşim pe plajă. Apa ciorbă. Parcă niciodată nu a fost aşa de caldă şi plină de alge. Erau aşa de multe alge - mici de dimensiunile unei boabe de piper - încât în anumite locuri aveai impresia că erau mai multe alge decat apă. E drept, în următoarele zile algele uşor-uşor au dispărut. Dar şi apa, deşi tot călduţă, parcă nu a mai fost ca în prima zi.

De gagici ce ne poţi spune, pot întreba băieţii. Să le luăm pe rând. Întâi două pitzipoance îşi făceau poze, cu mobilul, pe rând una alteia, à contre-lumière. Cu siguranţă pozele vor ajunge pe hi5.

Apoi, altă gagică avea ori probleme cu sânii ori cu costumul de baie. Invariabil fiecare val ce o lovea îi scotea la iveala sânul stâng.

Apoi altă tipă, care scuzaţi-mi expresia dar dacă era văzută de pescarii japonezi risca să fie vânată cu harponul, încerca să se urce pe o barcuţă proiectată pentru un copil de cel mult 10 ani. Fie valurile, fie legea lui Arhimede, fie ambele combinate îi zădărniceau încercările.

Iar la final o mămică cu acşient riepublicano-moldoviniesc, cu destul de multă celulită, poate chiar cu prea multă, iertaţi-mi sinceritatea, avea un slip verzui-fosforescent pe al cărui dos scria cu bleumarin “Do you like?”. Se cerea o pancartă cu “No, I don’t” sau cu “What?” sau cu “It depends...”

Dar de băieţi - pot întreba fetele - că nu te ştiam aşa misogin. Fetelor, stati liniştite, nu sunt deloc misogin. Erau destui jenanţi şi în rândul sexului opus.

Mai întâi era unul cu tricou pe care scria mare 100% Adidas. Iar agăţată de gât avea o gentuţă Puma.

Apoi altul, om la vreo 55, cu burtă şi voce de bariton, venit cu nevasta la mare, vecin de prosop cu noi, sună pe cineva la bancă. “Alo, Maria? Au intrat banii? Toţi sau pe bucăţi? Aha. Aha. Bine. Te sun mai târziu. Vezi că te-am sunat mai devreme de pe mobilul nevesti-mii. Ăla-i numărul ei. Te pup dulce!”. Cum puii mei poţi spune aşa ceva? “Te pup dulce!” Chiar dacă n-ai nimic cu tipa de la bancă. Un pic de respect pentru nevastă-ta care stă lângă tine!

Şi mai era un gagiu, în jur de 40 de ani. S-a apucat să facă flotări. Nici pe plajă dar nici în apă, vorba basmului. Îşi făcea flotările undeva unde se spărgeau valurile. Ca să-l mai plesnească apa din când în când. Iar după ce şi-a terminat seria a început să se tăvălească prin apa de la mal de parcă era un copil. Sau o fi fost din trupele speciale?

În fine, unul din plusurile acestei zile a fost faptul că Ana ajutată de pernuţele gonflabile dar şi de apa mării a început să înoate cu dezinvoltură şi să capete din ce în ce mai multă încredere.

Ar mai fi câteva impresii de la mare dar le las pentru postări viitoare. Am scris destul deocamdată.