Once upon a time...

Se face aproape şapte seara. Reuşesc să ies cu bicicleta. Dacă tot nu m-am dus la concert, măcar atâta. La Arena Naţională s-au deschis porţile de acum două ore. Dacă aş fi avut timp, nu ar fi fost frumos să fac 101 kilometri? Sau un Little 15. Kilometri de căţărare mai mică? Ar fi fost frumos. Dar ne mulţumim si cu 42 de kilometri până-n Vârfuri şi înapoi.

Se face nouă. Dacă concertul tocmai a început hai să mă mai urc puţin şi pe medicinală. După o oră:

- Tata, care sunt în roşu şi care în albastru? 

- Probabil Benfica e în roşu şi Chelsea în albastru. Mai urmăreşte şi tu meciul şi îţi vei da tu seama.

Oare cum o fi la concert?

- Tata, ce e ăla op-side. 

- Off side. Off side. Şi îi explicăm şi conceptul de ofsaid. Însoţit de schiţe, ca să fie şi mai clar.

Ce s-o cânta acum? Dar hai să mă uit şi eu cu Ana la a doua repriză.

- ...

- Auzi tu... Dar de ce ţii cu "Steaua sau Petrolul"?

- Pentru că trebuie să ţii cu o echipă.

- Da. Dar de ce nu mai ţii cu Dinamo? Ţineai cu ei când erai mică.

- Dar ei nu mai joacă.

Întradevăr nu joacă. Dar se odihnesc. Se odihnesc pentru Liga Campionilor.

1-0 pentru Chelsea. Două secunde mai târziu:

- Ţin cu Chelsea! 

- Fată! 

- Ce! Am fost la Londra... şi mi-a plăcut oraşul...

Da. Sigur. 

Şi Depeche Mode sunt englezi. Cum o fi la concert?

Benfica egalează.

- O să ţin cu cei care câştigă. Îmi place să ţin cu câştigătorii.

- Sigur fată. Nici nu mă aşteptam la altceva.

Cum o fi la concert? S-o fi terminat?

Minutul 92. 2-1 Chelsea. 

- Tata!... Am făcut vreun pariu? 

- Mă omori fată. Hai, gata, la culcare!

Probabil că şi concertul s-a terminat. Cum o fi fost?  Poate mă duc să-i văd data viitoare...

A fost odată ca niciodată un băiţel. Licean grăsuţ care într-a zecea a descoperit Depeche Mode. Iar de atunci a rămas destul de fidel acestui gen de muzică. Nu purta pantaloni evazaţi (erau ei deja suficient de "evazaţi" în partea de sus), n-avea nici geacă de piele, dar a târşit o pereche de ciocate cu capse (cumpărată tocmai de la Ploieşti) o perioadă destul de lungă. Ani, cu siguranţă. Suflet de depeşar, ce mai...

Azi, din el nu a mai rămas prea mult. Nici adolescenţa. Nici obezitatea. Nici măcar ciocatele. Tot ce a mai rămas e dragostea faţă de muzica celor ce au grăbit moda muzicală a acelor vremuri. Şi a mai rămas ceva. O mână de prietenii dragi, sudate în vremurile în care mirosul de libertate plutea prin aer.