Dacă fetele au plecat ieri în excursie cu școala, nu se putea ca eu să rămân acasă. Nu că nu s-ar fi găsit ce să fac și pe aici dar aveam alt plan. Aveam rămase nefăcute de anul trecut Transfăgărășanul, Branul și Muntele Roșu. Dar cum primele două erau prea departe ca să fiu acasă când se întorceau fetele a rămas Muntele Roșu. Așa că la șapte fără zece, când au plecat fetele spre școală, plecam și eu spre Măneciu. Aveam o teamă totuși. Se anunța furtună. Văzusem însă că abia spre ora 12 urma ca cerul să se acopere cu nori. Ca să fiu mai sigur am oprit mașina în apropierea mânăstirii Suzana și plecat-am spre Cheia - Muntele Roșu. Toate bune și frumoase doar că atunci când ieși de pe DN1A asfaltul repede se transformă în ... nici nu știu cum să-l numesc... drum de munte? forestier? asfalt efectiv mâncat de vreme... și de vremuri. Dar nu asta a fost principala mea preocupare. Doar voiam să mă pregătesc puțin și pentru Măcin și Maratonul Vinului. Am uitat să vă spun, pregătirea era cel de-al doilea motiv al ieșirii mele de ieri. Principala mea preocupare erau... urșii... Sădise Andronache în subconștientul meu acum vreo două săptămâni faptul că primăvara la munte ies urșii în căutare de mâncare. Or fi urși pe aici? Pădure. Nici picior de om la ora aia. Mașini nu cred că au trecut trei cât am urcat eu. Fii cu ochii în patru Răzvane. Fiecare foșnet, fiecare trosnet făcea ca capul meu să se întoarcă spre direcția respectivă. În fine, am ajuns sus. Până la gardul stației seismologice. Făcut poze și plecat înapoi. Ajuns iar la DN1A. Hai că ar mai fi timp. Să o iau și spre Brașov? Parcă am văzut pe Google maps că până la granița dintre județe se tot urcă. Ajuns la limita de județ. Hai, nu o iei și în jos? Ca să urci iar? Hai, că e timp! Hai încă 3-4 kilometri. Deja apar norii. Și uite așa, dus-întors, am ajuns la Suzana după 3 ore și 5 minute de pedalat. 54,20 km. Total urcare 1947 m. De ăștia din urmă sunt cel mai mulțumit. Plecat.
Ajuns acasă. Fetele încă la Ploieşti. Hai să mai ieşim şi cu bicicleta de șosea. Iedera totuşi m-am întors pentru că norii erau prea negri. Decizie bună pentru că la doar cinci minute după ce am ajuns în curte a început furtuna. Scurtă dar suficient cât să nu vrei să mai ieși. Dar nu avem medincinală? Ba da. Nu e penultima etapa din Il Giro? Ba da. Și atunci, ce mai aștepți? Nu mai aștept nimic. Sus pe ea. Fetele m-au gasit acasă completând cel de-al 101-lea kilometru al zilei. Gata. Suficient pe ziua de azi. Mă rog, ziua de ieri.
Una peste alta, mă bucur pentru trei lucruri. Unu. Am tăiat unul din lucrurile de pe to-do list-ul de anul trecut. Doi. Am făcut un antrenament decent pentru concursurile care urmează (deși ca obiectiv, vă spun de pe acum, e să le termin întreg. Chiar și ultimului i se dă medalie de finișer). Și trei. A fost prima mea tură cu diferență de nivel de 2000 de metri. Și încă se mai putea dacă timpul o permitea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu