În Deltă
Weekendul ăsta am ajuns la Uzlina. Eu şi Meli am fost pentru prima oară în Deltă. A trebuit să împlinim 38 de ani şi 12 de căsnicie ca să ajungem şi pe acolo. Dar mai bine mai târziu decât niciodată. Vreme superbă. Peisaje deasemenea. Eu am prins un peşte. Cel mai mare peşte din viaţa mea. Juma' de kil'. Dar nu-s pescar împătimit. Aşa că nu se pune. De fapt cred că e prima oară când pescuiesc după o pauză de vreo 22-23 de ani. Meli pe de altă parte a pescuit pentru prima oară în viaţa ei. La foc continuu. Şapte peşti în două ore. Fiecare tot pe la 400-500 de grame. Trei caraşi şi patru bibani.
Dar cel mai mare câştig al acestei excursii a fost faptul că Ana nu a venit cu noi. "Ce tată iresponsabil eşti..." aţi putea spune. Staţi aşa, să vă explic. Ana trebuia să vină şi ea cu noi. Dar Sensei a pus un antrenament suplimentar în weekend pentru cei pe care vrea să-i ia la Naţionale. Nu era o mare problemă dacă lipsea, dar Ana s-a gândit puţin şi mi-a spus că vrea să rămână acasă cu ai mei. Să se antreneze pentru o medalie la Naţionale. În acel moment am fost cel mai fericit tată. Am văzut un copil luând singur-singurel decizia de a renunţa la distracţie şi a munci pentru a-şi atinge visul. Nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla dacă nu va câştiga vreo medalie. Nu. Vom vedea ce va fi peste două săptămâni. Concurenţa va fi mare. Însă mai rar vezi o astfel de atitudine la un copil de 8 ani. Iar copilul ăla, este al meu.
Weekendul ăsta am ajuns la Uzlina. Eu şi Meli am fost pentru prima oară în Deltă. A trebuit să împlinim 38 de ani şi 12 de căsnicie ca să ajungem şi pe acolo. Dar mai bine mai târziu decât niciodată. Vreme superbă. Peisaje deasemenea. Eu am prins un peşte. Cel mai mare peşte din viaţa mea. Juma' de kil'. Dar nu-s pescar împătimit. Aşa că nu se pune. De fapt cred că e prima oară când pescuiesc după o pauză de vreo 22-23 de ani. Meli pe de altă parte a pescuit pentru prima oară în viaţa ei. La foc continuu. Şapte peşti în două ore. Fiecare tot pe la 400-500 de grame. Trei caraşi şi patru bibani. 
Dar cel mai mare câştig al acestei excursii a fost faptul că Ana nu a venit cu noi. "Ce tată iresponsabil eşti..." aţi putea spune. Staţi aşa, să vă explic. Ana trebuia să vină şi ea cu noi. Dar Sensei a pus un antrenament suplimentar în weekend pentru cei pe care vrea să-i ia la Naţionale. Nu era o mare problemă dacă lipsea, dar Ana s-a gândit puţin şi mi-a spus că vrea să rămână acasă cu ai mei. Să se antreneze pentru o medalie la Naţionale. În acel moment am fost cel mai fericit tată. Am văzut un copil luând singur-singurel decizia de a renunţa la distracţie şi a munci pentru a-şi atinge visul. Nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla dacă nu va câştiga vreo medalie. Nu. Vom vedea ce va fi peste două săptămâni. Concurenţa va fi mare. Însă mai rar vezi o astfel de atitudine la un copil de 8 ani. Iar copilul ăla, este al meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu