Mucea

Am fost, sunt şi voi rămâne fanul lui Nole. Aşa cum voi fi în continuare fanul oricărui alt jucător aflat într-o stare de graţie în care tenisul practicat de el să nu poată fi contraatacat în niciun fel, de niciun alt jucător. Vreau să văd tenis adevărat.

Nu am văzut prea mult din US Open-ul de acest an. Dar am zis măcar finala băieţilor să o urmăresc, chiar dacă ora era târzie.  După primele trei ghemuri  mă SMS-eam cu Gabi, Gabi spunând că nu contează că vom pierde toată noaptea, că oricum nu dormise nici ultimele două nopţi iar eu propunând să ne luăm liber şi câteva ore de la serviciu pentru că meciul va fi lung. Eu unul, nu am rezistat să-l văd în întregime. Mai vedeam ceva, mai aţipeam, mă trezeam la loc, aţipeam iar, s.a.m.d. Dar oricum televizorul l-am închis pe la 4.20, după ce s-a terminat şi ceremonia de premiere.

Nu ştiu, dar când îl văd pe Andy Murray parcă văd pe unul... Muflea, Mucea, ceva de acest gen. Unul în care s-a investit foarte mult - şi speranţe şi timp şi energie şi bani - cu un joc frumos, nimic de zis, dar cam labil şi mai ales în momentele importante. Senzaţia mea a fost că turneul ăsta Andy deşi în continuare labil, a profitat la maximum de ce i s-a oferit de către adversari. Atât şi nimic mai mult.

Ceea ce voi spune acum poate fi categorisit ca "sour grapes" de către fanii lui de pe forumuri. Vă asigur că nu-i aşa. Ei bine, în momentul în care Nole a făcut acel ultim retur puţin afară iar Andy a câştigat primul său Turneu de Mare Şlem, după cinci finale disputate, senzaţia mea a fost că Mucea şi-a luat în sfârşit Bac-ul. În sesiunea din toamnă.