luni, 24 septembrie 2012

Două

Nu ştiu de ce, dar anul ăsta nu prea am avut chef de fotografiat. Nu am fost în căutare de subiecte. Am ţinut doar FT3-ul lângă mine şi le-am lăsat pe ele să vină către mine. 
Am fost abordat de două ori. 
O dată în primăvară. Când mă întorceam spre casă de la cursurile de grafică. Mă apropiam să intru într-o zonă cu furtună iar peisajul era mult prea spectaculos să nu încerc să-l imortalizez. Iar a doua oară, săptămîna trecută. Ana era să treacă cu trotineta peste un fluture. Fluture care nu mai putea zbura. Aşa l-am observat. L-am luat de pe ciment şi l-am pus printre flori. Şi dacă tot nu putea zbura i-am făcut vreo 20 de poze. Doar-doar voi putea alege una din ele. Am avut noroc.
Per total sunt mulţumit cum au ieşit ambele. Având în vedere şi cu ce aparat au fost făcute şi de minimul de postprocesare de care au avut nevoie pot spune că sunt foarte mulţumit. E drept, poate că ar fi ieşit şi mai bine cu un 7D sau 5D MkII. Sau poate cu noul 6D. Oricum aceste camere (sau măcar una dintre ele) rămân la stadiul de vis erotic pentru mine. Deocamdată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu