Prima Evadare (prima parte)

Prima Evadare. 8 Mai 2011. Bucuresti–Snagov. Pe coclauri. De ce prima parte? Pentru că ar trebui să existe şi o a doua. În care să spun cum a fost. Atunci despre ce este vorba în această primă parte? Păi m-am înscris şi plătit taxa. Şi dacă tot m-am dus la bancă, am plătit şi pentru Gabi. DA! A lui e vina! El a tot insistat să mergem. Iar eu ca bun prieten nu am putut să-i spun NU!

"Supportive" e al doilea meu nume. Nu cred că Gabi realizează ce ne aşteaptă. Mie mi-e teamă. Nu, nu de efort. Ci de traseu. De locurile pe unde vom merge. De defecţiunile care pot apărea la biciclete. Încerc să mă liniştesc cu gândul că 5 ore pentru a face 55 km sună rezonabil. Mergem doar să terminăm cursa. La o adică ajungem şi pe jos la Snagov. În fine, om vedea. Primii paşi i-am făcut. Ne-am înscris şi plătit. Ce mă distrează e că acum Gabi începe să aibă îndoieli. Cum să se mai antreneze... Pe unde să se mai antreneze... Cu ce să se mai energizeze... Bravo Gabi! AMR 8 zile...

Un an de blogăreală

Subtitluri posibile: 

                            - Interviu cu mine însumi 

                            - Nu-i aşa că-s bun de legat?

- Salut Răzvane!

- Salut tizule!

- Ce mai faci?

- Mulţumesc bine. Tu?

- Uite, îţi iau un interviu...

- Interviu? Cu ce ocazie?

- Păi azi blogul tău împlineşte un an. La Mulţi Ani!

- Mulţumesc. Nu-i cine ştie ce... Dar hai să începem...

- Bun. Prima întrebare: De ce ţi-ai făcut blog?

- Nu ştiu exact... în primul rând din curiozitate. Voiam să văd cum se creează, cum se întreţine, practic cam cu ce se mănâncă un blog...

- Şi nu puteai să faci asta făcând doar o postare pe lună spre exemplu? În medie ai postat cam o dată la două zile.

- Ba da. O să râzi. Cam asta a şi fost intenţia mea. Să fac una-două postări pe lună. Dar habar n-aveam despre ce. În plus mi-era şi teamă.

- Teamă?

- Da, teamă. Teama de a exterioriza ceea ce simt. Teama că poate nu mă exprim cum ar trebui... E clar că nu am talent scriitoricesc... După aceea teama că oricine poate citi acest blog iar eu pot deveni vulnerabil. Temeri.

- Bănuiesc că ai aflat că accesul la blog poate fi restricţionat. Poţi lăsa să-l citească doar anumite persoane. În caz extrem poţi fi singurul cititor al propriului blog...

- Da, sunt conştient de asta. De multe ori m-am gândit la acest lucru dar de fiecare dată am am luat decizia de a-l lăsa public. Nu mă deranjează dacă-l citeşte altcineva. Fiecare are dreptul la propriile opinii iar mie nu-mi mai e ruşine de a-mi expune părerile. Asta am gândit, asta am scris. În plus, nu e totul bătut în cuie. Ieri gândeam ceva, azi, poate având mai multe informaţii, şi decantându-le, gândesc altceva, diametral opus.

- Ce reprezintă azi acest blog pentru tine?

- Blogul pentru mine este un mod de relaxare. Un mod de calmare. Este propriul meu psiholog. Apoi, cu toţii avem momente de bucurie, de tristeţe, unele duse chiar la extrem, momente care într-un mod ironico-tragi-comic nu le putem împărtăşi lumii toate deşi tare ne-am dori asta! Şi atunci blogul reprezintă un mod de imortalizare a unor astfel de momente. Sunt momente, trăiri, care dacă nu le împărtăşim s-ar pierde. De aceea cred că acest blog este oarecum şi martorul trecerii mele pe aici.

- Ai recitit postări mai vechi?

- Da.

- Şi?

- Ce pot să spun... îşi fac efectul. Ceea ce vreau să spun este că pe blog se strâng diverse. Sunt acolo lucruri care mi-au provocat bucurie, lucruri care m-au întristat dar şi lucruri care mi-au dat speranţă. Când am o zi mai proastă stau şi-l mai răsfoiesc. Fie că recitesc anumite răspunsuri d-ale Anei, fie că ascult nişte cântece dragi, fie că rememorez diverse citate sau pur şi simplu revăd postări în care mi-am exteriorizat trăirile. Reamintirea lor îmi face plăcere şi parcă ziua nu mai este aşa de proastă cum credeam. Cel putin mă face să conştientizez că e loc de mai rău dar în acelaşi timp şi că după ploaie trebuie să iasă Soarele. Totul e să ai răbdare şi să te mobilizezi pentru a-ţi rezolva, în paşi mărunţi, problemele. Aşa cum am zis, blogul e un fel de psiholog de-al meu... un confident... un prieten intim mai degrabă...

- Mai ai ceva de adăugat?

- Nu. Tu, mai ai ceva de întrebat? Ajunge?

- Da. E suficient. Mulţumesc pentru interviu
- Eu îţi mulţumesc

Firimituri Pascale

Prin amabilitatea lui Radu am aflat că termenul de "Paşte" nu este cel corect atunci când ne referim la Sărbătorirea Învierii. Conform DEX termenul corect este:

PAȘTI s. m. 1. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Hristos, iar de evrei în amintirea ieșirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise

Atunci de ce în 99.99% din cazuri auzim termenul de Paşte? Şi aici nu mă refer la oamenii de rând, ci la cei care se presupune că au făcut o facultate şi au licenţa de a mânui cuvintele? Da, cei din mass-media. Fie ca-s din TV, radio, ziare... you name it! Până şi cărţile poştale tot să  paştem fericiţi ne transmit.

==============================

Tata hai aici să-mi povesteşti ce-ai mai făcut. Să socializăm. Ironic oarecum tocmai terminasem de socializat pe FB.

==============================

Oul care a supărat-o pe Ana. Am "spart-o". Apoi au urmat Meli şi babi. Cu mama nu mi-a mai mers. Cu ea nu-mi prea merge niciodată...

==============================

Am câştigat la loto. Nu. Nu sunt eu cel cu biletul de la Arad. Mie mi-au ieşit doar trei numere. 6, 9 şi 36. Ceream prea mult să fi ieşit şi 20, 29 şi 48? Lasă că şi cei 30 lei sunt buni. Sunt oricum dublu faţă de ce am plătit pe bilet. Nici pregatit nu sunt (încă) pentru premiul cel mare...

==============================

Moreni - Pucioasa - Moreni = 56.9 km = 2 h 29 min. Cu bicicleta.
 

==============================

- Unde sunt paraşutele?

- Peste tot

Timpul

Timpul. Unul dintre cei mai temuţi inamici. Timpul care nu mai este ce era odinioară. Timpurile care ne lasă fără timp. Am ajuns la concluzia că trebuie să ne amintim cu plăcere de timpul trecut, să ne bucurăm de cel prezent şi să profităm la maximum de cel ce ne-a rămas.
A venit timpul să fac o urare. Tuturor apropiaţilor, tuturor prietenilor, tuturor celor la care nu trece o zi fără să mă gândesc: Sărbători Fericite, liniştite şi să ne vedem cu bine!

Joia Mare

SCULAT

Meli a fost prima. A început să trebăluiască prin casă. Ana crede că ea a fost cea de-a doua care s-a trezit. O las să creadă asta.

BIFAT

MERS LA FABRICĂ

Aş vrea să cred că va veni şi ziua în care să am o vacanţă în care să nu trebuiască să mai trec pe la fabrică.

BIFAT

MÂNCAT

Mers la ai mei. Să-i ajutăm cu pregătirile pentru Paşte. Dar mai întâi mâncat. Destul de mult chiar. Şi eu care plecasem cu gândul că voi sări peste masa de dimineaţă...

BIFAT 

PREGĂTIT ALUATUL PENTRU COZONACI

Meli l-a început dar când a devenit mai greu de amestecat am preluat eu. Bine că mâncasem mai devreme.

BIFAT

VOPSIT OUĂLE

Singur-singurel. Sau aproape. Mi-a luat cam o oră şi jumătate. 103 ouă. Familie mare + că mai dăm şi la alţii... 

Meli cu tata şi mama au plecat la Târgovişte după flori. Anuţa a rămas cu mine. Cum a preferat ea să mă ajute. Îi şi promisesem că primele 3 ouă din fiecare culoare le va scoate ea. Apoi a luat ou cu ou şi l-a dat cu grasime pentru a le da un luciu.

BIFAT

MÂNCAT DE PRÂNZ

Plimbăreţii s-au întors şi am mâncat. Eu eram destul de plin. Am luat doar nişte mămăligă cu unt şi ouă (ouă care se crăpaseră în timpul procesului de vopsire).

BIFAT

MERS CU BICICLETA

Ana a rămas la ai mei. Meli a vrut să se odihnească puţin. Iau bicicleta şi fugi! Biserica din Valea Lungă. Doar 32 minute? Hai să mai merg pâna la ieşire. Dar nu merg eu pâna la primaria din Vârfuri? Acum hai până la baza Ulmetului. 15:03. Ar trebui să ma întorc. Dar, daca tot am ajuns aici, nu e păcat să urc până în vârf? O să trag mai tare la întoarcere. 15:12 Sunt în vârf. Nu pot să nu-l tachinez pe Gabi. La ce bun să ai prieteni ... Sigur e la serviciu. 15:18 Plecat înapoi. 16:10 Acasă. Duş. Stau şi mă gândesc că am cam devenit dependent de serotonină. Trebuie să am grijă. Excesul nu-i bun.

BIFAT

DUS ANA LA KARATE

16:29 o luam pe Ana ca să o ducem la karate. Pe Meli o duc la mama ei. Să ajute şi pe acolo.

BIFAT

TUNS IARBA

Crescuse destul de mult. Nu puteam să o lăsăm aşa. A mers neasteptat de repede. Cam o oră. 

BIFAT

LUAT ANA DE LA KARATE

... şi pe Meli de la mama ei. Pe drum îi promit Anuţei că mergem la toboganul gonglabil tocmai din parc. A venit de ieri.

BIFAT 

DAT ÎN TOBOGAN

Ana. Ana s-a dat. Dar dacă mai slăbesc 15 kile o să am şi eu voie. Sunt şi eu copil. Copilu' lu' mama :) 

BIFAT

STAT PE NET

... aşa cum îi şade bine romanului... E-mailuri... FB... Dar întâi căutat ciorapi compresivi pentru mama...

BIFAT

MERS LA CULCARE

APROAPE BIFAT

Judas

Ştire la radio: "Noul cântec al Lady Gaga, Judas, a pus pe foc preoţii catolici chiar în săptămâna dinaintea Învierii. Este vorba de Apostolul Iuda care se pare că l-a trădat pe Isus".

Hai măăă! Cum adică "SE PARE"?

Parcă şi aud o ştire venită din America: "Judas allegedly betrayed Jesus. He is considered innocent until proven guilty"

Jurnalul unei zile

Sâmbătă - 16.04.2011
05:15 "Mama, cât e ceasul?" "Stai puţin să mă uit... 5:20" (era de fapt 5:15 dar ceasul respectiv e dat de mine cu 5 minute înainte pentru a le putea zori dimineaţa când plecăm la grădiniţă) "Ne trezim?" "Da. Hai să ne trezim. Ai concurs".

Ne spălăm. Ne îmbrăcăm. Mâncăm ceva pe fugă. Încarc maşina cu tot ce aveam de luat.

5:54 Meli ne deschide poarta şi ieşim cu maşina din curte. Pa mama!

5:57 Ajungem la Blocul Turn. Ana se urcă în autocar. Copii merg la concurs cu el. Părinţii care vor să-i însoţească merg cu maşinile proprii. Aşa consideră Sensei că se formează un grup. Şi apoi se trag uni pe alţii.

6:07 Autocarul pleacă. Părinţii după el.

Jon Bon Jovi - Blaze of Glory

6:58 Intrăm în Găeşti. Surpriză! Au asfaltat! Ce "cratere" aveau odată!

Ieşim pe autostradă. Un fapt real îmi inspiră o problemă de fizică :) Să văd dacă mai pot să o rezolv. Oricum o sa o pun, în glumă, pe grupul colegilor. De pe Facebook. Macar domnu' diriginte tot o rezolvă.

Trecem de Piteşti.

Santana - Corazon Espinado

8:07 Oprim la restaurantul/popasul de pe Dealul Negru. Ne dezmorţim.

8:37 Plecăm spre Râmnicu Vâlcea.

Maroon 5 - Wake Up Call

Depeche Mode - Strange Love

9:03 Intram în Râmnicu Vâlcea.

Bruno Mars - Just The Way You Are

9:09 Ajungem la Sala Sporturilor Traian. Acolo unde joacă Oltchimul.

12:26 Ana îşi termină evoluţiile. La kata pierde din primul tur. La kumite avem oarecum noroc pentru că sunt mai puţine adversare şi tragerea la sorţi ne-a fost favorabilă. Ana termină pe locul doi. Fără a fi învinsă de adversară în finală. Se apără foarte bine. La atac mai are de lucru. Per total super-bine având în vedere concurenţa. Cel mai mult mă bucură că de la concurs la concurs se vede că evoluează. Nu dăm banii degeaba (Vorba vine... nu e vorba de bani aici).

Concursul a fost destul de mare oricum. 405 concurenţi. De la peste 20 de cluburi. "Flacăra" termină pe 4. Dar câte mâncătorii, interese, orgolii prosteşti sunt şi în sportul ăsta... nu-ţi vine să crezi... Dar... Suntem români... Nu mă mai miră nimic...

17:50 Se termină concursul. Încep premierile. Durează aproape jumătate de oră.

18:39 Plecăm spre Moreni.

Robbie Williams - Supreme

19:10 Ajungem la popasul unde ne oprisem de dimineaţă. Asteptăm aproape o ora şi jumătate pentru a ne servi niste mici, mici care îi puteam cumpăra ca orice alt trecător, direct de pe grătar... În fine, ospătarul nu a vazut nici un bacşis de la mine. Şi cred că nici de la ceilalţi.

20:35 Copii se urcă în autocar şi convoiul îşi continuă drumul spre casă. Se lasă seara.

21:10 Suntem pe centura Piteştiului.

U2 - With or Without You

21:48 Intrăm în Găeşti.

Coldplay - Clocks

22:09 Intrăm în Târgovişte

22:37 Ajungem în parcarea de la Blocul Turn.

22:42 Ajunge şi autobuzul. De la Târgovişte cei care am mers cu maşinile mici ne-am desprins de autocar.

22:48 Intrăm în curte.

Descarc maşina. Dau de mâncare la câini. Mă spăl. Pornesc calculatorul. Citesc ce s-a mai discutat pe grupul proaspat reunit pe FB. Hai să scriu pe blog ce am făcut azi. A fost o zi obositoare. Din punct de vedere fizic. Mental, sunt super-relaxat. O adevărată zi de weekend. O zi perfectă. Sau... să nu exagerez... nici să cobesc... şi ... să las loc şi de mai bine... A fost o zi aproape perfectă!

P.S.: în cele aproape cinci ore cât am condus am avut radioul pornit. Pe Europa FM. Super post! Nu a fost o melodie despre care să zic: "Nu-mi place. Mă mai laşi?"

Am profitat că am fost singur în masină. Cântecele de mai sus au fost cele la care am dat volumul la maxim. De fapt, aproape de maxim. Maşina are radioul şi difuzoarele din fabrică - deci nu sunt cine ştie ce - dar la 3/4 din volum deja vibraţiile lor mă făceau să mă simt ca atunci când am intrat prima dată pe Ringul de la Costineşti... Acum vreo 19 ani...
P.P.S.: Când intram în curte Ana mă întreabă: "Tata, mama doarme?" "Nu pui, ne aşteaptă." "Da' tata, ea nu e obosită?" :)

Europa FM

Şi a dispărut InfoPro. De atunci ascult ProFM-ul. Acum vreo două săptămâni s-a întrerupt transmisia. Dau pe Europa FM. Depeche Mode – Enjoy the Silence. Super! Acum câteva zile, ce-mi vine mie ... schimb pe Europa FM. Chris Isaac – Wicked Game. How nice! Azi: Direcţia 5 – Am nevoie de tine.

Clar că şi eu am nevoie de tine! De muzica asta! Aşa că bye–bye ProFM! Promit să revin din când în când, dar de acum radioul meu va porni pe frecvenţa Europa FM.

Plicul cu surprize

Azi am avut nevoie de dicţionarul tehnic. Nu l-am mai folosit de nu ştiu când aşa că îl ţineam în biroul de jos, într-unul din dulapuri, alături de toate culegerile de prin clasa a cincea şi pân’ la facultate. Dau la o parte colecţia Gazetei Matematice, trec peste Ivanca Olivotto, Niţă şi Năstăsescu, Anatolie Hristev, Mihail Sandu, Druică-Zeletin, Flondor, şi, în sfârşit, îl găsesc. Îl trag afară şi dă să pice un plic. Îl prind din zbor. Îl desfac şi ce găsesc? Surprize! Surprize de când eram eu mic! Din cele din guma turcească precum Turbo sau Bi-bib. Surprize cu tot felul de maşini ale anilor ’80, care mai de care “turbo”. Surprize cu tot felul de maşinării: avioane, tancuri şi vapoare. Surprize cu animale dar şi surprize cu actori precum Heather Locklear, Robert Wagner sau Jack Nicholson. Apoi dau peste colecţia de abţibilduri cu ciclişti. Ţin minte că strânsesem destui. Vreo douăzeci tot au mai rămas. Printre ei Stephen Roche, Sean Kelly, Laurent Fignon şi Greg Lemond.

Hmm... Un plic cu surprize... Câte amintiri... Câte sentimente retrezite...

Annett Louisan: Verschwinde

Schimbam aseară canalele şi am lăsat câteva secunde pe DW. A început un videoclip. Drăguţ. Melodia drăguţă. Cântareaţa, drăguţă şi ea :)
Downside: e în germană. N-am înţeles decât: "Ich", "Tag", "Schule", "Zeit" şi "jetzt".
Nevertheless, it's a nice song. Poate îi găsesc versurile şi prietenul Google Translate mă va ajuta să înţeleg şi despre ce e vorba. Meanwhile, let's watch it. Again.

Vine

Zilele astea n-au fost prea însorite. Şi nici prea cald n-a fost. Totuşi zarzării au început să înflorească. Unul câte unul. Magnoliul din curte se pregăteşte şi el.

Vine, vine priiimăvara ...

Weekend sportiv

Weekendul ăsta am făcut ceva mişcare, dar sportiv a fost mai mult prin prisma a ceea ce am urmărit la tv şi pe net.

Sâmbătă am făcut cu bicicleta puţin peste 49 km. 6 cu Ana prin oraş, deci nu prea se pun. 36 până la ieşirea din Valea Lungă şi înapoi. Aş fi mers iar până pe Ulmet dar erau semne destul de clare că vine ploaia. Cateva picături chiar m-au prins din urmă prin Iedera. Apoi acasă pe medicinala, încă 7. Cât m-am uitat, puţin, la snooker. Seara, finala fetelor de la Miami. La tv. Iar după, pe net, semifinala lui Nole cu Fish. Mi-am zis că-i musai să văd şi finala de a doua zi. Că o fi cu Rafa, că o fi cu Roger, nu contează. Oricum am aflat că începea la 8 seara.

Duminică, 29 km pe medicinală cât am urmărit Turul Flandrei. De fapt, ultimii 63 km. Chiar citisem mai devreme un articol–avampremieră. Despre favoriţi: Boonen şi Cancellara. Iar ca echipe, Garmin-Cervelo. Chiar mi-a plăcut cum a fost descrisă. Ca o cutie. De bomboane. Cu marţipan, sirop de vişine, lichior sau caramel. Că arată delicios, dar niciodată nu ştii ce găseşti înăuntru. Drăguţă comparaţia. Şi cât de adevărată. Echipă super-puternică dar la final cel mai bine clasat a fost Tyler Farrar. Pe 13. Care a câştigat doar sprintul grupului urmăritor. Oricum, la un minut şi jumătate faţă de câştigător. De favoritul meu, Thor Hushovd, ce să mai zic ... Locul  53 ... La vreo 4 minute.

Cireaşa de pe tort a fost finala băieţilor de la Miami. Un meci cum rar se vede. Nole a început cum nu se putea mai bine. Game alb. Apoi a început să facă enorm de multe greşeli. Neforţate. Mă rog, dacă poţi spune că greşeşti neforţat atunci când joci contra lui Rafa. Sincer, cred că dacă făcea doar jumătate din respectivele greşeli atunci câştiga primul set. Aşa... 6-4 pentru Rafa. Al doilea set, după un joc mult mai bun, i-a revenit lui Nole, 6-3, pentru ca în al treilea să se meagă cap la cap. Pâna la 4-4 şi 30-15. Când s-a facut ora 23.00 şi timpul alocat transmisiunii pe net s-a terminat. Channel offline! Am tot încercat să găsesc meciul prin alte părţi. Nimic! Nimic gratis. Aşa că m-am resemnat. Am urmărit doar transmisia live a scorului. Era deja 5-4 pentru Rafa. Apoi 5-5. 6-5. 6-6. Sper ca Nole să se ţină tare în tie-break! Câştigă primul punct pe serviciul lui Rafa. Mini-break. Yes! Rafa revine şi face şi el două mini-break-uri. Nu. Nole nu se lasă. Două mini-break-uri şi el! 3-2. Apoi 4-2... 5-2... 6-2... Yes! 4 match points! Haide Nole! Mai ai puţin! 6-3. Nu! 6-4. Nu! Haide Nole! 7-4 YES! Ce eliberare! Cât de nasol poate fi să urmăreşti doar evoluţia scorului. Nefiind conectat la meci, stând cu inima cât un purice şi aşteptând să se schimbe o cifră pe ecran. Să nu pot vedea eu finalul unui meci aşa frumos! Cu siguranţă o să caut filmuleţe pe youtube. Trebuie să apară...

Între timp, încep să mă gândesc serios să-mi iau un abonament la Digi.

Robert de Niro

Money makes your life easier. If you're lucky to have it, you're lucky

I only go to Los Angeles when I am paid for it.

Some people say, "New York's a great place to visit, but I wouldn't want to live there." I say that about other places

You learned the two greatest thing in life, never rat on your friends, and always keep your mouth shut

There's nothing more ironic or contradictory than life itself

You'll have time to rest when you're dead

I still got it

Paştele 2009. Crăciunul 2009. Paştele 2010. Sărbători mari. Sărbători în jurul cărora românii gătesc mult. Şi se îndoapă ca porcii. De parcă ar veni foametea peste noi.

De fiecare dată mi-am propus să ies din respectiva sărbătoare cu o greutate mai mică decât aveam înainte. În primele două eram oricum la “dietă”. Paştele 2010 a venit la scurt timp după ce m-am oprit din slăbit şi oricum am mâncat cu moderaţie. Ceea ce mi-am propus mi-a ieşit. De fiecare dată. Chiar dacă diferenţa era doar de câteva sute de grame, era mai puţin!

Şi venit-a Crăciunul 2010... De fapt am cam început de pe la Sf. Niculae. “Ia să o las eu mai uşor!”. “Să mănânc şi eu mai mult”. “Să mă simt şi eu sătul”. Nu am mai ţinut cont de nimic. De cât mănânc, la ce oră mănanc, ce şi câte “gustări” luam între mese ... ş.a.m.d.

Ei bine, pe 10 ianuarie m-am trezit că într-o lună ajunsesem de la media de sub-78 kg la minunata greutate de 86.0 kg. Nu se poate! Nu e de acceptat. Hai să dăm iar jos. Dar să o luăm mai uşor. Să-mi fac un program mai permisiv. Mi-a luat cam două luni. Am trecut cu bine de ziua Anei, de a lui tata, de a mea şi a lui mamaie. De o săptămână am reintrat in normalitate. Acolo unde mă simt cel mai bine. Acolo unde-mi este locul. Aşa că, acum, pot spune, cu mândrie: I still got it!

Şi nu-i păcăleală de 1 Aprilie.