SCULAT
Meli a fost prima. A început să trebăluiască prin casă. Ana crede că ea a fost cea de-a doua care s-a trezit. O las să creadă asta.
BIFAT
MERS LA FABRICĂ
Aş vrea să cred că va veni şi ziua în care să am o vacanţă în care să nu trebuiască să mai trec pe la fabrică.
BIFAT
MÂNCAT
Mers la ai mei. Să-i ajutăm cu pregătirile pentru Paşte. Dar mai întâi mâncat. Destul de mult chiar. Şi eu care plecasem cu gândul că voi sări peste masa de dimineaţă...
BIFAT
PREGĂTIT ALUATUL PENTRU COZONACI
Meli l-a început dar când a devenit mai greu de amestecat am preluat eu. Bine că mâncasem mai devreme.
BIFAT
VOPSIT OUĂLE
Singur-singurel. Sau aproape. Mi-a luat cam o oră şi jumătate. 103 ouă. Familie mare + că mai dăm şi la alţii...
Meli cu tata şi mama au plecat la Târgovişte după flori. Anuţa a rămas cu mine. Cum a preferat ea să mă ajute. Îi şi promisesem că primele 3 ouă din fiecare culoare le va scoate ea. Apoi a luat ou cu ou şi l-a dat cu grasime pentru a le da un luciu.
BIFAT
MÂNCAT DE PRÂNZ
Plimbăreţii s-au întors şi am mâncat. Eu eram destul de plin. Am luat doar nişte mămăligă cu unt şi ouă (ouă care se crăpaseră în timpul procesului de vopsire).
BIFAT
MERS CU BICICLETA
Ana a rămas la ai mei. Meli a vrut să se odihnească puţin. Iau bicicleta şi fugi! Biserica din Valea Lungă. Doar 32 minute? Hai să mai merg pâna la ieşire. Dar nu merg eu pâna la primaria din Vârfuri? Acum hai până la baza Ulmetului. 15:03. Ar trebui să ma întorc. Dar, daca tot am ajuns aici, nu e păcat să urc până în vârf? O să trag mai tare la întoarcere. 15:12 Sunt în vârf. Nu pot să nu-l tachinez pe Gabi. La ce bun să ai prieteni ... Sigur e la serviciu. 15:18 Plecat înapoi. 16:10 Acasă. Duş. Stau şi mă gândesc că am cam devenit dependent de serotonină. Trebuie să am grijă. Excesul nu-i bun.
BIFAT
DUS ANA LA KARATE
16:29 o luam pe Ana ca să o ducem la karate. Pe Meli o duc la mama ei. Să ajute şi pe acolo.
BIFAT
TUNS IARBA
Crescuse destul de mult. Nu puteam să o lăsăm aşa. A mers neasteptat de repede. Cam o oră.
BIFAT
LUAT ANA DE LA KARATE
... şi pe Meli de la mama ei. Pe drum îi promit Anuţei că mergem la toboganul gonglabil tocmai din parc. A venit de ieri.
BIFAT
DAT ÎN TOBOGAN
Ana. Ana s-a dat. Dar dacă mai slăbesc 15 kile o să am şi eu voie. Sunt şi eu copil. Copilu' lu' mama :)
BIFAT
STAT PE NET
... aşa cum îi şade bine romanului... E-mailuri... FB... Dar întâi căutat ciorapi compresivi pentru mama...
BIFAT
MERS LA CULCARE
APROAPE BIFAT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu