Reţeta Discovery: Iei un apaş, un cavaler, un ninja, un pirat, un samurai, un spartan, un viking şi un gladiator. Faci un program de simulare pe calculator şi rulezi 1000 de lupte între doi astfel de războinici. Cel cu cele mai multe victorii merge mai departe. Până rămane unul singur.
Finala Discovery: Spartan versus Samurai. Spartanul a câştigat. La o diferenţă foarte mică.
Reţeta ATP. Iei cei mai buni opt jucători ai anului şi îi pui să se lupte. Întâi în grupe, pentru ca o înfrângere să nu însemne neapărat eliminarea, iar apoi în semifinale urmate de finală.
Aş putea face asocierile cu programul Discovery:
Nadal – Spartanul
Federer – Samuraiul
Djokovic – Ninja
Soderling – Vikingul
Murray – Cavalerul
Berdych – Gladiatorul
Ferrer – Apaşul
Roddick – Piratul
Aseară a avut loc finala Turneului Campionilor. Spartan contra Samurai. Pardon, Nadal contra Federer. De data asta Samuraiul a câştigat. Deşi Spartanul are mai multe victorii în confruntările directe. S-a redeschis vechea polemică. Cine-i mai bun. De fapt nu cine-i mai bun ci care e cel mai bun din toate timpurile.
E greu, e foarte greu. Pe de o parte ai un jucător “batran” de 29 de ani pe care mulţi, inclusiv eu, îl vedeau terminat. Jucător care totuşi are o mulţime de recorduri. Recorduri care în acest moment spun că-i cel mai bun jucător al tuturor timpurilor. De cealaltă parte ai un “lup tanar” care nu mai e chiar atât de tânăr dar care la cei 24 de ani ai lui are mai multe recorduri decât avea orice alt jucator la această vârstă.
E greu. E tare greu. Cred că dacă lupta se va rezuma doar la cifrele care vor rămâne pe hârtie atunci totul depinde de cât îl mai poate încurca Federer pe Nadal. Iar în meciul de aseară a demonstrat că încă îl mai poate încurca.
Aseară am avut parte de un meci extraordinar. Am avut şansa de a urmări în direct – “pe viu” – o luptă între aceşti doi războinici. Nu a trebuit făcută nici o simulare pe calculator să mi se spună cine-i cel mai bun. Iar asta mă bucură cel mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu