Transalpina 2013

Azi e prima mea zi de concediu. Teoretic trebuia să am mai mult timp liber dar uite că tot pe seară apuc să scriu. Aș putea scrie despre faptul că Anei i-a căzut primul ei canin. Aș putea scrie despre faptul că tot azi am făcut prima mea dulceață de afine. O să vă scriu însă despre locul de unde am luat afinele: Transalpina.

Am plecat de acasă sâmbătă dimineață. Oprit prin Râmnicu Vâlcea, prin Horezu și într-un final ajungem și noi la Rânca unde ne cazăm. Avem o tentativă de vizitare a Peșterii Muierilor (care e pe la 28 km de Rânca) dar se pare că am bătut drumul degeaba. Pe casa de bilete era un bilet sec. Biletele pentru ora 16 (se intră din oră în oră) se vânduseră deja. Să mai stau încă o oră în speranța că cei care stăteau deja la coadă sunt insuficienți pentru a acoperi următorul val de vizitatori... Și nimeni pe acolo să pot întreba ca să-mi fac o idee... Apoi presupunând că prindem bilete de la ora cinci, mai devreme de șase n-avem cum să plecăm din Baia de Fier... Atunci, mai devreme de ora șapte nu mai pot ieși cu bicicleta... Nu mersi... Simțeam deja cum încep să mă enervez... Lasă, Peștera Muierii mai poate să aștepte. Înapoi la Rânca.

Aproape de ora cinci reușesc să plec și eu. Deja soarele începea să se ascundă după nori. Renunț la planurile de a coborî câțiva kilometri și apoi urca până-n Urdele. Plec direct spre Pas. După vreo cincizeci de minute ajung sus. Mă întorc câteva sute de metri până la primele serpentine și o iau pe o cărăruie care se termină în apropierea Vf. Urdele cu ai lui 2228 metri altitudine întipăriți în memoria mea vizuală de către Google Maps. Scurtă ședință foto și luăm la țintă Vf. Păpușa. Cobor cei aproximativ 300 de metri până la asfalt, apoi în jos spre Rânca iar după vreo 2 kilometri dau de drumul de munte care mă duce spre Păpușa. Păpușă cu ai ei 2136 metri pe care mă urc după ce mă asigur că completez un mic segment pe Strava (segment care ocolea puțin Păpușa dar pe care-l ochisem cu câteva zile înainte de plecare).

Bun. De pe Păpușa mă uit cu jind la Vf. Cioara (2123 m) și Vf. Galbena (2137 m). Se apropia seara. Norii dinspre nord, nord-vest se-nnegreau pe măsură ce timpul trecea. De vârful Cioara mă apropiasem. De unde m-am întors ar mai fi trebuit să merg vreo 300 m pe drumul de munte apoi să fac o sesiune de push-bike de vreo alți 300 m pentru că nu zăream cărări spre vîrf. Dacă era miezul zilei și cer senin mă avântam de unul singur și în asta, dar atunci, în acel moment ceva îmi spunea că acolo și în acel loc trebuie să mă întorc.

De pe Păpușa mă întorc în Rânca. În momentul în care-mi băgam bicicleta în mașină încep să cadă primele picături de ploaie.

Peste noapte avem parte de furtună. Nu știu de ce dar nu am prea dormit noaptea aia. O fi fost ploaia... O fi fost apropierea concursului... Neliniștea de a-mi lăsa fata să concureze pe un traseu montan după o ploaie torențiala... Sau mai rău... De a participa pe o ploaie torențială....

Nu am apucat să vă spun. Noi la Rânca ne-am dus de fapt pentru că duminică avea loc cea de a treia ediție a TransalpinBike și în același timp cea a doua ediție la care Dițeștii veneau să participe la traseul Family.

Mă ridic din pat pe la șase dimineața, mă uit pe geam, asfaltul cu porțiuni încă ude, pământul ud, semne că s-ar însenina erau, cu Dumnezeu înainte. Pe la șapte mă sui pe bicicletă pentru o scurtă plimbare. Hai să revăd traseul. Nu-mi era mie clar cum va fi cu startul pentru că înțelesesem că poliția nu ne mai lasă să rulăm primii 2 km pe asfalt ca anul trecut. Dar eu am refăcut traseul precedent. Ajuns la releu după vreo 20 de minute. Cobor și in loc să mă întorc pe unde am venit mai cobor 2-3 kilometri pe asfalt ca să am de unde mă întoarce. La o oră după ce am plecat eram înapoi la mașină să-mi las bicicleta. Mâncat ceva și odihnit puțin. Am zis că nu are rost să ieșim și să eliberăm camera mai devreme de 10.15-10.20. Startul se dădea la 11.10 iar ședința tehnică era la 10.45.

Ei, pe la 10.30 ne ducem la mașină. Scot bicicleta Anei, o scot pe a mea, și... Surprizăăăă!!! Am pană pe spate. Nu totală, dar clar cauciucul era mai moale decât îl umflasem eu când plecasem de acasă. Fuck! Fuck! Fuck! Căca-m-aș în el de cauciuc. Credeam că l-am reparat. Când ajungi acasă, îți iei altul. Ai înțeles Răzvane? Fuck! Fuck! Fuck! Ce fac acum? Să fac pana? Aș avea timp. Dar nu știu dacă mai am timp să repar camera defectă. Și să plec cu copilul în cursă fără nici o cameră bună la mine nu-i de bine. Nu tată! Las' că umflu eu cauciucul spate la 55-60 psi și vedem. Dacă sârma aia de căcat iar a făcut un por în cameră ar trebui să mă țină o oră. Hai, maximum două. Că 11 km îi facem și pe jos, la o adică.

La ședința tehnică aflu că și copii vor pleca exact ca adulții de la circuitele Marathon și Clasic, adică nu pe asfalt ci de la baza pârtiei drept în sus pe drumul paralel cu ea. OK. Se dă startul. Plecăm. Ana se ține destul de bine pe bicicletă. La un moment dat copii din jur încep să se dea jos de pe biciclete. Nu aștept ca Ana să se dea jos. Urma și ea în curând. Mă dau eu jos și încep să împing ușor la Ana. Ana continuă să urce pe bicicletă. La un moment dat aud "Haide Ana!" ... "Haide Ana!" ... Băi, o fi vorba de Ana mea? Dar cine să o știe? O fi Cristina cu copii? Întorc capul. Da. Ea e. Spun "Săru'mâna" și întorcând înapoi capul parcă-l văd și pe Răzvi cu coada ochiului. Și împinge Răzvane mai departe. Spre vârf Ana se dă jos. Slavă Domnului! Nici eu nu mai puteam prea mult. Coborâre. Apoi urcare spre releu. La releu întoarcem, coborâm, mai urcăm iar, de data asta push bike (pe o bucată de 1,2 km pe care Strava a creat un segment după ce am trecut noi pe acolo) pantă medie 10.8%. Eu mă încumetam să o urc pe bicicletă dar era prea mult pentru Ana. A reușit să urce 50 m și mi-a promis că anul viitor încercăm să urcăm pâna la intersecție (adică încă vreo 50 m). După push-bike urmează coborârea spre Finish. Aflăm că suntem a noua echipă din cele șaisprezece. Eu făcusem calculul că suntem a opta, dar nu mai contează. Ana e oricum a doua fetiță sosită. Bine fată! Ești a doua fată! Din patru ai fost a doua. Iar celelalte parcă erau mai mari ca tine. Bravo!

Cam asta a fost povestea ce aveam de spus. Mă duc și eu acum la culcare că am treabă mâine. Chiar dacă sunt în concediu.