Niciodată nu m-a prins luna august cu 11.000 km pedalați de la începutul anului. Niciodată nu-mi imaginam că din mai bine de 200 de zile trecute în an, cred că de fapt sunt vreo 230-240 până acum, în doar 13 nu m-am urcat pe vreuna din biciclete. Niciodată nu am avut un concediu în care zilnic să pot ieși cu bicicleta la plimbare. Niciodată nu-mi imaginam că aș putea fi atât de prins de o aplicație precum Strava și că aș avea ascuns undeva-n mine un așa spirit combativ. Niciodată nu credeam că aș fi în stare să parcurg 60 km doar pentru a-mi încerca forțele pe un segment de 1 km. Niciodată nu mi-aș fi închipuit că dependența (de Strava) ar putea da stări de spirit vecine cu paranoia. Fac o paranteză. Văzându-i acum câteva zile mașina lui Sorin parcată în fața casei, ceva mai devreme decât de obicei, mi-l și imaginam pe bicicletă, împreună cu Gabi, tragând tare pe trasee pentru a-mi fura din KOM-uri. Ha! Ha! Ha! Niciodată nu-mi imaginam că făcând urcarea peste deal în Ciocoiești mă voi simți ca o combinație de Roald Amundsen și Edmund Hillary (la scară mică, bineînțeles, dar paranoia-i paranoie) conștient fiind că după ce voi salva tura, Strava va creea automat un segment pe acolo. Niciodată, vorba lui Alex, nu am avut o zi în care să mă plimb cu bicicleta, să culeg și să mănânc câteva mure, coarne și mere așa cum am avut ocazia ieri făcând tura spre Măgureni prin pădure. Cel puțin coarne și mure cred că au trecut vreo 20-25 de ani de când cu mânuțe pufoase de copil culegeam așa ceva pe dealul copilăriei, Cristian. Niciodată. Niciodată. Niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu