Lecţie de geografie

Bun. Să vă povestesc. Eram ieri prin Bricostore la Ploieşti şi le scriu băieţilor că nu ştiu la ce oră voi putea ieşi cu bicicleta. Aveam în cap ca dacă nu reuşesc să mă sincronizez cu ei să fac o scurtă recunoaştere prin Valea Lungă - Ştubeie Tisa (atât cât a fost asfaltat). De ceva vreme mă tot gândesc să o iau pe acolo, apoi prin Malurile, apoi Glodeni şi să ajung la Pucioasa. Am auzit că după Ştubeie asfaltul se termină dar măcar porţiunea asfaltată să o recunosc.

Ajung acasă şi ce văd? Mesaj de la Vali cum că băieţii din Târgovişte trec prin Moreni pentru o tură pe la ora 14. Perfect îmi zic. Apoi se devansează. Mesaj. La ora 13 băieţii erau deja în Ocniţa. Pe fugă îmi iau cursiera şi fugi după ei. Pe drum aflu că s-au oprit şi aşteaptă toţi morenarii. Până la urmă tot pe la ora 14 ieşim din Moreni.

Iedera. Valea Lungă. Intrăm în Vărfuri. Pentru mine care fac Ulmetul destul de regulat, Comuna Vârfuri reprezenta succesiunea de sate Şuviţa, Stăteşti şi apoi Ulmet. Şi mai ştiam că după ce se trece de primărie la vreo 200 de metri dacă se ia la dreapta ajungi in satul care dă numele comunei. Ei bine, domn' Costel a propus să o luăm şi pe acolo. Nimeni din grup nu mai fusese pe acel drum. Eu am văzut acum un an, poate doi, că a apărut un semn cu Uniunea Europeană, cum că s-ar fi asfaltat, dar nu am avut curiozitatea să o iau pe acolo. Pentru mine Ulmetul reprezenta adevărata piatră de încercare. Bun, şi cum vă spuneam, o luăm după primărie la dreapta. Şi urcăm. Şi urcăm. Şi urcăm. Şi dealul nu se mai temina. Curbă după curbă. Semn de 8%, după semn de 8%. Fugi băi de aici! Poate pe medie 8%. Pe alocuri erau clar pante de peste 12%. Şi dăi, şi urcă. Pedală după pedală. Pe bicicletă de şosea. Futu-i! Mă omorau picioarele. Am început să o iau din când în când şi în zig-zag, doar-doar să nu pun piciorul jos. Şi... Am reuşit! După vreo 3-3.5 kilometri, gata, s-a terminat asfaltul!

O fi el Ulmetul mai scurt şi cu două pante de 20% dar urcarea spre Cojoiu - cum am aflat apoi că se numeşte acel sat spre care am urcat - m-a stors. Ei bine, poate că nu m-a stors de tot pentru că după ce am coborât în Şuviţa i-am însoţit pe târgovişteni până-n vârf pe Ulmet.  Ei se întorceau acasă prin Pucioasa... 

Şi uite cum, ajuns acasă, m-am apucat să recreez traseul pe care tocmai l-am făcut... Şi ce mai aflu? Aflu că ar mai fi încă două sate în afară de cele cinci enumerate mai sus. Cârlăneşti şi Merişoru. Comună întinsă.

Şi uite cum ieri am avut parte de o lecţie de geografie. O lecţie de geografie pe propria piele.
Şi până la urmă am aflat şi de ce comuna Vârfuri se numeşte: VÂRFURI!