Alaltăieri dupăamiază, îndopat cu colivă şi măcinici plecat-am cu bicicleta spre Valea Lungă. Aveam de gând să fac o recunoaştere a traseului pe Ştubeie Tisa. Porţiunea asfaltată. Restul traseului spre Pucioasa, prin Malurile şi Glodeni mă gândeam să-l las pentru la vară când pe forestier nu vor fi noroaie până la glezne.
Bun. Şi mă duc. Au asfaltat 4 kilometri de la monumentul din Moşia Mică. Toţi, uşor în urcare. Pe ici-colo câte un ciot dar fără să pună vreo problemă. Apropiindu-mă de monument, la întoarcere, aveam două variante: dreapta spre casă sau stânga spre Vârfuri. Am luat-o la stânga. Carbohidraţii ingeraţi se cereau consumaţi cumva. Şi ce metodă mai bună de a-i consuma decât urcarea spre Cojoiu şi apoi relaxanta (în comparaţie cu Cojoiu) urcare pe Ulmet.
La aproape trei ore după ce am plecat de acasă, m-am întors. (Iar) Rupt de picioare dar cu speranţa că vreo două kilograme tot aveam mai puţin decât atunci când plecasem. 2,40 kg cum aveam apoi să aflu. :)
Seara, Ana mă întreabă: "Şiii? Cu cine ai fost azi?". Păi, cu cine să fiu... Am fost eu ... şi... cu casca mea, zic. "Fără Gabi?". Da, fără Gabi...
Adevărul e că a trecut ceva vreme de când n-am mai ieşit cu el la o plimbare... Trebuie făcut ceva pentru a îndrepta situaţia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu