Cerul...

The Sky... is such a crowded Space...

Ora Pământului

Şi... am fost cu Ana, ieri, la Târgovişte...

678

14.03.2013-20.03.2013. Nu este o săptămână luată în sensul uzual. De luni până duminică. Dar sunt totuşi şapte zile consecutive. Deci, o săptămână. O săptămână în care eu am făcut 678 km pe bicicletă. Ăsta da record personal.  Record personal pe care cu greu îl voi putea îmbunătăţii.

560

Prima săptămână din acest an a însemnat și săptămâna în care am făcut cei mai mulți kilometri. De când m-am urcat eu în șa. Şaua bicicletei. Și-mi ziceam eu atunci că cei 424 km cu greu îi voi putea îmbunătății. Mă bazam și pe faptul că aproape toată săptămâna respectivă fusesem mai liber și mi-am permis să stau mai mult timp pe bicicletă. 

Asta până săptămâna asta. Nu. Săptămâna asta nu am avut mai mult timp liber. De fapt săptămâna asta a fost una dintre cele mai aglomerate săptămâni pe care le-am avut. Dar seara, cum ajungeam acasă, mă urcam pe bici. Doar-doar îmi voi deturna gândurile de la problemele de serviciu. Şi uite aşa ... probleme multe, pedalat mult. Așa că ieri seară am aflat cu plăcere că recordul de 424 km fusese deja depășit. 

Ia să-l ducem cât mai departe! Azi, după prânz, sus pe bicicletă! Un The Replacements și un Milano - San Remo mai târziu aveam 125 km făcuți pe medicinală. New personal best per day. Și bineînțeles nou record săptămânal. 560 km. Frumos. Frumos mod de a sărbători. Ce? Păi acum exact patru ani am luat probabil una dintre cele mai bune decizii din viața mea. Aceea de a slăbi.

Vine

Vine primăvara. Şi vine şi prima cursă monument de anul ăsta. Duminică. Milano - San Remo. Nu ştiu cum va fi vremea prin Italia. Va fi probabil interesant pentru ca tocmai ce le-a tras o ninsoare. Dar eu unul, abia aştept. Abia aştept să mă urc pe medicinală, să dau drumul pe Eurosport şi să mă uit. Vor fi acolo şi Thor şi Tom. Ura! Şi vor fi acolo şi alţi grei pe care-i urmăresc: Boasson Hagen, Farrar, Chavanel, Gilbert, Sagan, Phinney... O plăcere să îi vezi pe toţi pe Cipressa şi Poggio... 

Fără Gabi...

Alaltăieri dupăamiază, îndopat cu colivă şi măcinici plecat-am cu bicicleta spre Valea Lungă. Aveam de gând să fac o recunoaştere a traseului pe Ştubeie Tisa. Porţiunea asfaltată. Restul traseului spre Pucioasa, prin Malurile şi Glodeni mă gândeam să-l las pentru la vară când pe forestier nu vor fi noroaie până la glezne. 

Bun. Şi mă duc. Au asfaltat 4 kilometri de la monumentul din Moşia Mică. Toţi, uşor în urcare. Pe ici-colo câte un ciot dar fără să pună vreo problemă. Apropiindu-mă de monument, la întoarcere, aveam două variante: dreapta spre casă sau stânga spre Vârfuri. Am luat-o la stânga. Carbohidraţii ingeraţi se cereau consumaţi cumva. Şi ce metodă mai bună de a-i consuma decât urcarea spre Cojoiu şi apoi relaxanta (în comparaţie cu Cojoiu) urcare pe Ulmet. 

La aproape trei ore după ce am plecat de acasă, m-am întors. (Iar) Rupt de picioare dar cu speranţa că vreo două kilograme tot aveam mai puţin decât atunci când plecasem. 2,40 kg cum aveam apoi să aflu. :)

Seara, Ana mă întreabă: "Şiii? Cu cine ai fost azi?". Păi, cu cine să fiu... Am fost eu ... şi... cu casca mea, zic. "Fără Gabi?". Da, fără Gabi...

Adevărul e că a trecut ceva vreme de când n-am mai ieşit cu el la o plimbare... Trebuie făcut ceva pentru a îndrepta situaţia.

Of, Paris...

- Aş mai vrea la Paris!

- Ai mai fost?

- Nu. Dar am mai vrut!

Lecţie de geografie

Bun. Să vă povestesc. Eram ieri prin Bricostore la Ploieşti şi le scriu băieţilor că nu ştiu la ce oră voi putea ieşi cu bicicleta. Aveam în cap ca dacă nu reuşesc să mă sincronizez cu ei să fac o scurtă recunoaştere prin Valea Lungă - Ştubeie Tisa (atât cât a fost asfaltat). De ceva vreme mă tot gândesc să o iau pe acolo, apoi prin Malurile, apoi Glodeni şi să ajung la Pucioasa. Am auzit că după Ştubeie asfaltul se termină dar măcar porţiunea asfaltată să o recunosc.

Ajung acasă şi ce văd? Mesaj de la Vali cum că băieţii din Târgovişte trec prin Moreni pentru o tură pe la ora 14. Perfect îmi zic. Apoi se devansează. Mesaj. La ora 13 băieţii erau deja în Ocniţa. Pe fugă îmi iau cursiera şi fugi după ei. Pe drum aflu că s-au oprit şi aşteaptă toţi morenarii. Până la urmă tot pe la ora 14 ieşim din Moreni.

Iedera. Valea Lungă. Intrăm în Vărfuri. Pentru mine care fac Ulmetul destul de regulat, Comuna Vârfuri reprezenta succesiunea de sate Şuviţa, Stăteşti şi apoi Ulmet. Şi mai ştiam că după ce se trece de primărie la vreo 200 de metri dacă se ia la dreapta ajungi in satul care dă numele comunei. Ei bine, domn' Costel a propus să o luăm şi pe acolo. Nimeni din grup nu mai fusese pe acel drum. Eu am văzut acum un an, poate doi, că a apărut un semn cu Uniunea Europeană, cum că s-ar fi asfaltat, dar nu am avut curiozitatea să o iau pe acolo. Pentru mine Ulmetul reprezenta adevărata piatră de încercare. Bun, şi cum vă spuneam, o luăm după primărie la dreapta. Şi urcăm. Şi urcăm. Şi urcăm. Şi dealul nu se mai temina. Curbă după curbă. Semn de 8%, după semn de 8%. Fugi băi de aici! Poate pe medie 8%. Pe alocuri erau clar pante de peste 12%. Şi dăi, şi urcă. Pedală după pedală. Pe bicicletă de şosea. Futu-i! Mă omorau picioarele. Am început să o iau din când în când şi în zig-zag, doar-doar să nu pun piciorul jos. Şi... Am reuşit! După vreo 3-3.5 kilometri, gata, s-a terminat asfaltul!

O fi el Ulmetul mai scurt şi cu două pante de 20% dar urcarea spre Cojoiu - cum am aflat apoi că se numeşte acel sat spre care am urcat - m-a stors. Ei bine, poate că nu m-a stors de tot pentru că după ce am coborât în Şuviţa i-am însoţit pe târgovişteni până-n vârf pe Ulmet.  Ei se întorceau acasă prin Pucioasa... 

Şi uite cum, ajuns acasă, m-am apucat să recreez traseul pe care tocmai l-am făcut... Şi ce mai aflu? Aflu că ar mai fi încă două sate în afară de cele cinci enumerate mai sus. Cârlăneşti şi Merişoru. Comună întinsă.

Şi uite cum ieri am avut parte de o lecţie de geografie. O lecţie de geografie pe propria piele.
Şi până la urmă am aflat şi de ce comuna Vârfuri se numeşte: VÂRFURI!

Quattro stagioni

De dimineață am trecut pe la cimitir să aprind o lumânare la bunici. S-au împlinit 18 ani de când tataie a murit. Apoi am fost cu Meli o fugă la Târgoviște. Ne-am întrors destul de repede. Cum și soarele ieșise, la ora 12 am plecat cu Sorin cu bicicletele spre Poștă. Erau vreo 6 grade Celsius. Acolo ne așteptau Gabi, Vali și Olimpiu. Olimpiu n-a mers totuși cu noi. Urmările CSCP, de. Am plecat spre Bana unde la Peco trebuia să ne întâlnim cu Alex. Ne-am întâlnit și plecat-am. În Dițești am luat-o spre satul minier. Vântul a început să bată. Eu mă uitam din ce în ce mai insistent în stânga spre norii negrii ce veneau dinspre munte. În Filipeștii de Târg am luat-o la stânga. Sorin n-avea permisie decât două ore. Eu eram din ce în ce mai îngrijorat de nori. Alex, Gabi și Vali nu au vrut să ne despărțim așa că am continuat drumul împreună. La urma urmelor dacă vremea ține cu noi mai putem să ne plimbăm și prin jurul Moreniului. Nu apucăm noi să facem mai mult de 2-3 kilometri că începe să plouă. Mocănește. În curând șoseaua e complet udă. Călinești, stânga. Continuă să plouă. Ploaia, agent motivant. Până în Filipeștii de Târg am mers constant cu 37-38 km/h. Apoi în centru la Filipești, aproape brusc, ploaia dispare. Dițești, spre Moreni. La ieșirea din Dițești, până-n lac, aud cum de vestă începe să lovească ceva. Ca și când ar fi fost nisip. În câteva secunde realizez că vine de sus. Măzăriche. Măzăriche care ne însoțește. Și care se intensifică astfel încât pe Bana pe platou nu vedeai mai departe de 100 de metri. Zeci de ace care înțeapă simultan și aleatoriu fața. Cobor Bana cu 40-45 km/h cu ochelarii saturați de picături, pe o sosea complet udă și încep să simt cum în afară de pantofi (pe care îi simțeam de kilometri buni uzi) mă fac leoarcă și pe pulpe, apoi pe copase, pe fund și vestă. Dacă tot sunt ca un copil care se joacă într-o baltă hai să fiu copil până la capăt. Am deschis și gura ca să simt măzărichea și pe limbă. Bine că în maximum zece minute ajung acasă, îmi zic. Ne salutăm din mers și ne îndreptăm fiecare spre cășile lui. Nu mai spun că până să intru în casă a început să și ningă. Vorba lui Sorin, am avut de toate azi. Și soare și vânt și ploaie și zăpadă.

Quattro stagioni în toată regula. Sau, mă rog, trei, trei și jumătate.