TransAplin Bike 2012

Nu ştiu de ce am tot trăit cu impresia că TransAlpin Bike-ul de anul ăsta va avea loc pe 11 August. Probabil pentru că era ziua lui Vale şi îmi era mai uşor de reţinut. Nu ştiu. Acum vreo lună am văzut că de fapt cursa va fi pe 12. Duminică. Bun. Ne-am înscris la clasa Family. Prima noastră cursă la această clasă. Tată şi fiică.

Lunea trecută aflu că va trebui să trecem de Novaci până-n ora 8 pentru că apoi Transalpina se închidea pentru o etapă de raliu. Bun. Locuri de cazare nu mai găsim prin Rânca, aşa că într-un final găsim şi rezervăm pe aproape. Pensiunea Alex. Horezu. Spre ieşire. 

Sâmbătă plecăm aproape de ora 10. Oprim prin Târgovişte să-i comandăm Anuţei un tort de Sf. Mărie şi plecăm mai departe. Între Râmnicu Vâlcea şi Horezu ne prinde o ploaie torenţială ce venea dinspre vest şi mă face să mă gândesc la cum va fi traseul a doua zi. Până în Horezu soarele iese totuşi printre nori. Am vizitat mânăstirea, bisericuţa de la poalele dealului şi apoi am oprit pe la magazinele de pe marginea drumului. Pe la ora patru eram deja cazaţi. Eu unul, n-am mai ieşit din cameră.

Duminică plecăm pe la 7 de la pensiune. Pensiune care, by the way, a fost super OK din punctul meu de vedere. La 8 fără un sfert ieşeam din Novaci. Am ajuns în Rânca, am luat pachetul de înscriere şi pe la 8.30 plecam cu bicicleta spre pasul Urdele. Urcare super-mişto. Peisaje de asemenea. A fost prima oară când ajung în zonă şi am rămas extaziat de ce am găsit. La 10 eram înapoi în parcare. 

La 11 se dă startul. Plecăm ultimii. Nu are rost să ne grăbim şi nici să încurcăm pe alţii. După vreo 2 km de mers pe şosea, surpriză! Traseul Family e deviat pe un drum de munte. Eu trăisem cu impresia că mergem pe şosea la fel ca cei de la traseele Maraton si Clasic până în apropierea releului. Asta e. Am luat-o pe drumul respectiv, uşor-uşor. La un moment dat Ana s-a dat jos de pe bicicletă nemaiputând să urce. M-am dat şi eu jos am luat eu şi bicicleta ei şi am mers mai departe. 
O văd că începe să plângă înfundat. O întreb ce are şi-mi spune că ea nu vrea să fie ultima. Îi explic că nu are cum să nu fie ultima pentru că absolut toţi ceilalţi copii sunt mult mai mari ca ea, mult mai antrenaţi şi mai rezistenţi. Ea e cea mai mică dar şi cea mai curajoasă. Că niciun alt copil de vârsta ei ne a avut curaj să vină la concurs. etc. etc. În fine, am dat ce am putut da mai bun din mine pentru a o încuraja. Ce mă bucur e că are voinţă. În toţi cei 11.2 km pe care i-am făcut împreună nu s-a oprit niciodată. 
Dacă se dădea jos de pe bicicletă sau chiar dacă spunea că o dor picioarele, continua să meargă pe jos. Am terminat ultimii, în 1:21:48. Ana s-a bucurat că a primit diplomă deşi aştepta şi ea o medalie. Aşa înţelesesem că vor primii finisherii. Dar, mă rog. Ca un mare plus reţinem că Ana vrea să revenim aici şi anii următori. 

Pe la ora 1 fără ceva plecăm. Nu spre Novaci că şoseaua e blocată de raliu până la ora 6. Facem Transalpina. Obârşia Lotrului. La Voineasa văd că până acolo mersesem cu uluitoarea medie de 35 km/h.

Puţin după ora 4, după 144 km parcurşi, oprim în Rm.Vâlcea. Mă duceam să le iau fetelor ceva de la McDonalds şi mă pregăteam să-l sun pe Sorin să-i spun să nu mă aştepte şi să plece cu Gabi la plimbare, când mă sună cineva. Număr necunoscut. O domnişoară de la TransAplin Bike mă informează că unul din sponsori - Haribo - a făcut o surpriză şi a oferit o bicicletă celui mai tânăr participant. Iar acela e ... Ana. I-am spus că nu am cum să mă întorc. Pe Novaci tot nu aveam cum să urc la Rânca. Să o iau iar pe Transalpina, no way la ora aia. Mi-ar fi luat prea mult. Măcar dacă ştiam de asta ceva mai devreme. Rămâneam la Rânca deşi ne era cam peste mână, azi având o grămadă de lucruri de rezolvat.

A rămas că mă vor contacta să-mi spună cum intrăm totuşi in posesia ei. Ana s-a bucurat când i-am spus. Iar eu m-am bucurat că Ana a văzut că eforturile îi sunt răsplătite.

Cam asta am făcut noi weekendul trecut. De mâine, teoretic, suntem în vacanţă.