Spuneam acum vreo lună că trebuie să mai pun mâna pe o carte. Mi-era ruşine să mă gândesc de când nu mai citisem vreuna. Fac eu ce fac şi tot la filme ajung. Mai precis la DVD-urile de la Provideo. Cum mă uitam eu pe site, îmi pică ochii pe Youth Without Youth. Regizor Francis Ford Coppola. Şi câţiva actori români. Printre ei Iureş, Pintea, Piersic junior şi Albulescu. Mai mult ca sigur s-a filmat în România. Probabil la vremea respectivă (2007) chiar s-o fi vorbit de el dar se pare că mi-a scăpat. În fine, citesc descrierea şi subiectul mă face să citesc nuvela scrisă de Eliade. O caut pe net şi o găsesc. Dar nu-i carte ci pdf. Hm, asta va fi prima mea carte digitală. Şi, a fost.
Despre ce-i vorba? Păi, e despre un lingvist, profesor, care în noaptea de Înviere voia să se sinucidă. Este lovit de un fulger dar nu moare. În schimb întinereşte iar capacităţile sale mentale se ascut. Începe să vorbească limbi pe care nu ştia că le cunoaşte şi îşi dezvolta un alter-ego, un fel de voce interioară, cu care se sfătuieşte. Astfel, devenit un fel de supraom, este vânat de oamenii de ştiinţă pentru a fi studiat iar pentru a scăpa fuge în Elveţia. De acolo ajunge în India , apoi în Malta . Viaţa îl duce în Irlanda, Mexic sau Scandinavia . Oricum, după ce a fost lovit de fulger existenţa lui pendulează între real si oniric. Sunt momente în care nu ştii daca ceea ce se i se întâmplă este aievea sau este doar o proiecţie a noilor sale capacităţi mentale. În final, se întoarce în timp, în oraşul natal, Piatra Neamţ, unde în cafeneaua Select redevine bătrânul amnezic şi moare îngheţat în zăpadă.
Acum sunt curios să văd care a fost si viziunea lui Coppola. Poate o să aştept până se mai ieftineşte DVD-ul. Sau poate că nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu