Filme văzute weekendul ăsta:
Duminică: War. Cu macho-man Jason Statham şi karate-man Jet Li. Au început să-mi placă filmele cu Jet Li. Mai mult decât filmele anilor ‘70-‘80 cu Bruce Lee şi Chuck Norris la video pe vremea lui Ceaşcă sau filmele cu Jackie Chan la cinema în anii ’90. Filmul ăsta pe lângă cafteală măcar a avut şi un final neaşteptat.
Dar cireaşa de pe tort a fost sâmbătă. Practic, weekendul, cinefilic vorbind, a început cu ea. Cu cireaşa. The Shawshank Redemption. Unul din filmele mele favorite. Îl am şi pe DVD dar e puţin cam lung pentru a-l vedea cât merg pe medicinală. În schimb sâmbătă noaptea ... plenty of time. L-am urmărit de la zece jumătate pâna la unu. L-am sorbit. L-am savurat. Probabil şi pentru că ştiam cum se termină. Sweet revenge.
De dimineaţă am căutat DVD-ul. Pe copertă scria “Winner” ... “7 Oscars”. Oare cine şi la ce categorii a câştigat? Oare Morgan Freeman leading? Tim Robbins supporting? Best movie? Nu mai ţineam minte. Aşa că am intrat pe IMDb. Surprise! 7 Oscar... Nominations! No win! Filmul, am spus, e unul din favoritele mele. Aşa că, cu o oarecare indignare, am început să caut. Ia să văd, cine au fost câstigătorii şi ceilalţi nominalizaţi? Ei bine: Forrest Gump ... Pulp Fiction ... Four Weddings and a Funeral... Gata, am înţeles! Nu pot obiecta vehement. Dar filmul tot rămâne favoritul meu. Şi se pare că nu numai al meu. Pe siteul IMDb am observat că are cea mai mare notă. E filmul #1 in Top 250. Înaintea The Godfather (locul 2), The Godfather II(locul 3), The Good, The Bad and The Ugly (locul 4), şi Pulp Fiction (locul 5). Ha! Take that Forrest Gump (locul 33)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu