sâmbătă, 18 decembrie 2010

Tort de portocale

Am zis că o să intru mai des în bucătărie? Am intrat. E drept a fost o intrare programată. Cum a fost ziua lui Meli am pregătit tradiţionalul tort de portocale.

Ingrediente:

• 1 kg portocale
• pişcoturi
• 1 litru frişcă
• 6 ouă
• zahăr
• gelatină
• rom şi zahăr vanilat după gust





Preparare:

Se curăţă portocalele, se taie rondele şi se pune zahăr pe ele pentru a-şi lăsa zeama. Se separă gălbenuşurile de la cele 6 ouă şi se amestecă, la cald, cu 150 g zahăr până se formează o cremă.
Se dizolvă în puţină apă caldă o lingură cu vârf de gelatină. Gelatina se toarnă apoi în cremă şi se amestecă.
Frişca, ce în prealabil a stat în frigider, se varsă într-un vas, se adaugă zahăr vanilat şi rom după gust iar apoi se bate la mixer. După ce s-a format frişca se adaugă crema şi se mixează în continuare.
Se ia cratiţa ce va da forma tortului şi se pun rondelele de portocală de jur-împrejur. Se pune un strat de frişcă. Apoi, la mijloc, se pune un strat de pişcoturi ce sunt înmuiate pentru foarte scurt timp în zeama lăsată de rondelele de portocală. Apoi alt strat de frişcă şi la final un strat de pişcoturi.
Se lasă la frigider câteva ore. Noi îl facem de regulă seara şi-l lăsăm la frigider până a doua zi.

Bon appétit!
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu