Haiku (Doi... Amândoi)

Singuri în apus

Pe deal aşteptăm acum

Întunericul

D'ale Anei

Ziua de Crăciun. Meli schimba canalele. Pe burtiera de la nu știu ce post tv scria: Luna în care se decide soarta României. Ana apucă să citească și tace pentru câteva secunde.

Apoi, nedumerită zice: Cum adică luna în care se decide soarta României? Păi soarta nu a fost decisă când au fost aleși ăia?

Palmares 2017

Şi anul ăsta am reuşit sa fiu alături de Ana la absolut toate competiţiile ei de karate. Treisprezece la număr. Dintre care două în străinătate: Europenele pe stil şi Mondialele şcolii din care facem parte.

Ana a strâns 31 de medalii anul ăsta. 31 podiumuri. Aproape dublu decât cel mai fructuos an al ei de până acum. Şi credeți-mă pe cuvânt că și pînă acum a avut ani foarte buni. 

12 din medaliile de acest an au fost obţinute la campionatele naţionale stil şi interstil, europene şi mondiale:

Loc 1 - kata - Campionatul Naţional Interstiluri

Loc 1 - kata - Campionatul National Shito Ryu

Loc 1 - kata echipe - Campionatul National Shito Ryu

Loc 1 - traditional - Campionatul National Shito Ryu Traditional si Kobudo

Loc 1 - kobudo - Campionatul National Shito Ryu Traditional si Kobudo

Loc 2 - kumite - Campionatul National Shito Ryu

Loc 2 - kumite - Campionatul Mondial Hayashi Ha

Loc 2 - kobudo - Campionatul Mondial Hayashi Ha

Loc 2 - kata echipe - Campionatul Mondial Hayashi Ha

Loc 2 - kata echipe - Campionatul National Interstiluri

Loc 2 - kata - Campionatul National Shito Ryu Traditional si Kobudo

Loc 3 - kata - Campionatul European Shito Ryu

Am întrebat-o, de curiozitate, care e medalia la care ține cel mai mult. Dintre cele câștigate anul acesta. A stat și s-a tot gândit. Până la urmă se hotărăște și-mi spune: cea de la interstiluri. 

Da, la ea țin și eu foarte mult. De fapt, cel mai mult. Pentru că s-a bătut cu cei mai buni din țară. Pentru că podiumurile tuturor stilurilor au fost acolo. Pentru că a reușit să câștige acest titlu al doilea an la rând. Pentru că la acest concurs Ana a concurat răcită iar eu nici măcar un Nurofen nu i-am dat. Pentru că la acest concurs Ana nu numai că a învins toate adversarele dar și-a învins câțiva demoni care încercau să-și facă loc în mintea ei.

Eu dacă aș fi pus să spun care ar fi cea de a doua medalie la care țin, aș spune fără ezitare că ar fi argintul de la kobudo de la Barcelona. De la mondialele școlii Hayashi. 

A treia ar fi aurul de la tradiţionalul pe stil. Pentru că acolo contează atât kata cât și kumitele. 

Acestea sunt cele trei medalii - care după mine - sunt cele mai importante obținute de Anuţa în acest an.

Interstiluri 2017 (filmulețul)

Ana: E gata?

Eu: Da.

Ana: Cât are?

Eu: 8 minute 30

Ana: Ai început acum două ore... :))

Eu: Asta e... (ce să-i faci dacă n-ai mai editat filmulețe de mai bine de un an)

E gata. Filmulețul cu evoluțiile Anei la Interstilurile de săptămâna trecută. Dacă nu puteți să-l vedeți pe anumite dispozitive e din cauza mea. Că am pus coloană sonoră Warriors a celor de la Imagine Dragons și youtube nu apreciază când folosești muzică copyright-ată...

Later edit: Am schimbat coloana sonoră ca să nu mai fie probleme... Noua versiune ar trebui să fie disponibilă în curând

Thassos dreamin'

All the leaves are brown 
And the sky is gray
I've been for a walk 
On a winter's day...

Da, frunzele-s maro, ceru-i gri şi (aproape) iarnă e. Dar de fiecare dată când ascult cântecul Siei eu nu mă pot gândi decât la vară, la căldură şi la Thassos. Thassos cu ale lui drumuri. asfaltate sau nu. Dar în special la cele neasfaltate. Şi, da, şi la mirosul de pin care te însoţea în turele pe bicicletă. 
Da, am ajuns mai rău decât câinele lui Pavlov. Clar s-a format un relfex pe drumurile spre, prin şi dinspre Thassos. Început de iunie. Atunci am ascultat pentru prima oară California dreamin'. Şi cred că zilele alea am pus-o pe repeat de zeci de ori... Zeci de ori dacă nu aproape suta...
Deci, da, Thassos dreamin' acum ...

CampioAna

CampioAna din nou. Din nou la Interstiluri. Din nou la kata. Şi la ultima sa competiţie ca minicadet. Sâmbătă ne-am trezit pe la 6. La 7 ieşeam din oraş. Direcţia Izvorani. Pe la 10:30 a început categoria ei la kata. 26 sportive. Cele mai bune din ţară. Din toate stilurile, că de aia e Campionat Interstil. Cea mai tare competiţie internă.

Ana... Ana did it again! :) Pfiu... Câte emoţii... Emoţii pentru mine. Ea, poate că a avut şi ea emoţii dar a fost setată mental să dea tot ce poate. Cât mai bine. Şi aşa a făcut.

Primul tur l-a avut liber. Al doilea tur a făcut Koshokun Sho. 5-0. Al treilea tur a dat de Andrada. Un Unsu (probabil kata-ul ei favorit în momentul ăsta) pentru o decizie de 4-1 şi garantarea unei medalii. Apoi semifinală cu Ilinca. Annan. 5-0. A dat apoi în finală de Isabella. Isabella care în primul tur o scosese pe Raluca. Ca o paranteză doar, Raluca şi Ana au fost singurele din club înscrise la acest campionat. Ceilalti copii - care sunt deja cadeţi sau juniori - au avut Interstilurile lor in Aprilie. Însă, ce m-a mişcat a fost faptul că Alina, Ioana şi Claudiu au venit cu ele doar pentru a le susţine. Copii ăştia fac o echipă foarte frumoasă şi creează acum o prietenie ce probabil va ţine toată viaţa.

Buuun... revenind la povestire... Ana a dat în finală de Isabella care după cum v-am mai spus o perioadă a fost "sperietoarea" ei. Ştiam că va fi un meci strâns. Şi cum ambele au făcut acelaşi kata în finală - Suparinpei - doar micile detalii au făcut diferenţa. Decizie 3-2 pentru Ana. Ana Campioană Naţională la Interstiluri. Kata minicadeţi.

Categoria s-a terminat pe la ora 12:30. A urmat deschiderea oficială, premierile la kata şi apoi stai nene şi aşteaptă până la ora 18 când era programată categoria ei la kumite. 

Gresit!!! Din cauza unor întârzieri deabia la ora 20 a început categoria ei. Oboseala acumulată s-a văzut. De fapt nu poţi spune că s-a văzut, dar sigur şi-a spus cuvântul. A pierdut în primul meci dar contra unei adversare foarte bune: Anisia. Nu e nici Anisia de nebătut dar asta a fost să fie. 1-0 pentru ea cu un punct făcut când mai rămăseseră doar vreo 15 secunde din meci. Culmea e că a fost un meci aproape tras la indigo cu semifinala lor de la Cupa Saishin din urmă cu cinci luni. Asta e, mergem lai departe. Învăţăm şi evoluăm. 

Ca fapt divers, de joia trecută Ana a început să se plângă ca o ustură gâtul. Am zis să nu îi dăm pastile. La urma urmelor s-au pierdut medalii olimpice din cauza unui Nurofen. Nu că la noi s-ar face prea multe controale anti-doping. Se mai fac, dar de regulă la categoriile mai mari de vârstă. Ştefan o ştie foarte bine. Însă nu am vrut să riscăm. Şi pentru că nu făcea şi temperatură am ţinut-o pe Ana două zile doar pe sirop de ridichie neagră cu miere. Sâmbătă noaptea deabia mai vorbea. Ieri am dus-o la Gaudeamus si cand deschidea gura parcă vorbea un măgăruş. Abia azi de dimineaţă a început să vorbească şi ea mai cristalin :)

CN Shito-Ryu Traditional si Kobudo 2017

A venit timpul şi pentru "tradiţionalul" de anul ăsta. Sâmbătă am fost la Izvorani. Sensei a deplasat şase sportivi pentru aceste naţionale. Iar ei s-au întors cu 6 medalii de aur, 5 de argint si 1 bronz. 

Acum, cum să zic, rezultatele sunt foarte bune, dar bineînţeles se poate găsi cineva care să spună că au fost puţini concurenţi. Cea mai numeroasă categorie în concurs a numărat 9 sportivi. Ideea e că deşi au fost, să zicem 4 sportivi pe o categorie, ei erau foarte buni. Adică dacă îi pui să joace împreună pe Federer, Nadal, Djokovic şi Murray ai o categorie slabă? Exagerez proporţiile, dar întelegi ideea. 

Bun, nu insist, acum voi vorbi doar de cum a fost la Ana. Ana a fost înscrisă la trei categorii: kobudo minicadeţi, tradiţional minicadeţi si kata cadeţi. 

Prima probă la care a participat a fost cea de kobudo. Au fost doar 4 fete în categorie. Primul meci l-a avut cu Isabella şi apoi finala a făcut-o cu Raluca. Nu ştiu, la kobudo nu prea (mai) am emoţii pentru că ştiu că Ana e bună. Fără falsă modestie, pentru vârsta ei, e foarte bună. Da, clar e loc de perfecţionare dar dacă te uiţi doar la copiii de vârsta ei e imposibil să nu îţi sară în ochi evoluţiile Anei. Aur la kobudo pentru al treilea an la rând. 

A urmat kata cadeţi. Ana va trece la cadeti în ianuarie dar cum la categoriile mai mici d vârstă nu se organiza o astfel de probă, l-a rugat pe Sensei dacă o poate înscrie şi la această probă. Sincer m-am mirat când mi-a spus că vrea acest lucru dar în sinea mea m-am bucurat că nu-i e frică să treacă la un nivel superior. E, aici a avut noroc chior. Au fost doar 3 fete pe categorie. Ba mai mult, a avut loc direct în finală, Diana luptându-se cu cealaltă fată pentru locul său din finală. Apoi finala a câştigat-o Diana. Ca o notă, aici, atât Diana cât şi Ana au avut dezechilibrări. Nu ştiu ce efect a avut dezechibrarea asupra Dianei dar pe Ana a motivat-o şi mai mult pentru tradiţional.

Tradiţionalul e foarte mişto. Sincer, mi se pare cea mai mişto metodă de a evalua un karateka per total. Meciurile se desfăşoară în acest mod: întâi are loc un meci de kata şi apoi urmează cel de kumite. În meciul de kumite cel care a câştigat la kata pleacă cu avantaj (de la scorul de 3-0). Dacă eşti kata-ist super-bun pleci cu avantaj dar trebuie să demonstrezi că în lupta reală poţi ţine faţă unui adversar. Dacă eşti super-kumitist pleci cu dezavantaj dar acesta nu ar trebui să fie un impediment pentru tine dacă eşti aşa de bun precum pretinzi. De asta zic că la tradiţional se văd per total calităţile unui karateka. Nu există kata fără kumite şi nici kumite fără kata. Asta dacă vrei să iei karate ca un mod de viaţă, ca o filozofie, nu ca pe un sport în care să dai doar din mâini şi din picioare.

Buuun, introducerea fiind făcută să vedem cum a evoluat Ana la tradiţional. Au fost şase sportive pe categorie. Andrada, nu ştiu din ce motiv nu s-a mai prezentat dar prea mult nu a contat pentru că era în cealaltă jumătate de tabel deci s-ar fi putut întâlni cu Ana doar în finală. Ana a dat în primul tur iar de Udrea de la Sportmax. Săraca cred că îşi blesteamă zilele de câte ori se întâlneşte cu Ana în primele tururi. Ana a câştigat meciul de kata cu un Unshu frumos iar apoi în meciul de kumite a făcut un meci inteligent neinsistând prea mult, ci doar consolidandu-şi avantajul. Scor final 4-0.

A urmat semifinala cu Isabella. Ana a plecat cu gândul că va trebui să recupereze în meciul de kumite dar în acelaşi timp să facă întâi un Suparinpei mai bun decât în meciul cu Diana. Şi l-a făcut. Şi ce să vezi, chiar a câştigat. La limită, dar a câştigat. Deci a văzut că şi Isabella nu e chiar de neînvins (o convingere ce începuse să şi-o creeze din iunie încoace). Şi atunci toată tactica pregătită pentru meciul de kumite - aceea de a avea iniţiativa şi a ataca - s-a schimbat total. A trebuit să-şi conserve avantajul, ceea ce a şi făcut ba chiar a punctat pe un contra-atac. Aşa că a trecut şi de acest tur cu 4-0. 
Finala a făcut-o cu o fată de la Komura care clar s-a lăsat dominată de emoţii. În primul rând văzând-o pe Ana repetând Annan-ul pe margine a încercat ea să repete timid un Gojushiho dar se vedea pe ea că e timorată şi nesigură lucru care s-a şi văzut în meciul efectiv. 3-0 din start pentru Ana. Apoi, în timp ce îşi puneau protecţiile pentru meciul de kumite am auzit-o spunând către părinţii ei "Eh, şi dacă pierd, măcar sunt vicecampioană naţională". Nu. Nu asta e atitudinea care trebuie să o ai. Treaba ei. Apoi în meciul de kumite s-a văzut că nu a avut nicio strategie. A atacat dezordonat şi fără a se controla fapt ce spre finalul meciului a adus-o în ipostaza de a avea Hansoku-Chui, adică la a fi doar la un pas de descalificare. Iar Ana a făcut exact ce trebuia. Sau în mare parte exact ce trebuia. A fost "cerebrală". Aşa cum îi cere Sensei. Rezultat final 6-1 în finală. Ana Campioană naţională la Shito-Ryu Tradiţional. După meci a venit direct la mine şi ne-am strâns în braţe. Printre lacrimi nu am putut să îi spun decât: Sunt mîndru de tine. 
Chestia e că oricum sunt mândru de ea. Orice ar face. Chiar şi dacă face greşeli, i-am explicat că arta e de a învăţa din ele şi a nu le mai repeta. Iar regretele, care încă o copleşesc, nu îşi au rostul. Trebuie să treci peste ele - pentru că oricum ai plătit pentru ele - şi să vezi ce poţi face pe mai departe. 
Chestia e că sâmbătă m-am bucurat atât de mult de bucuria ei şi am fost impresionat atât de mult încât şi pur şi simplu nu am găsit ce altceva să îi spun în acel moment. Atât şi să o pup pe creştet...

Şi ar mai fi ceva, oarecum distractiv. După ultimul meci mi-a spus că la un moment dat s-a uitat la cronometru şi a vazut că mai sunt 40 de secunde. "Nu mai se termină meciul ăsta odată, frateee ?" şi-a zis. Adevărul e că efortul depus începea să-şi spună cuvântul. Rutina ei timp de aproape jumătate de oră a fost: repetat kata pe margine, meci de kata, pus protecţii, meci kumite, scos protecţii şi ia-o de la capăt. Fără nici o pauză. Şi cu totul făcut la intensitate maximă. E normal să înceapă să îţi treacă şi astfel e gânduri prin cap. E bine totuşi că are totuşi condiţie fizică bună.

Da, cam asta a fost povestea acestui campionat pentru noi.

D'ale Anei

Meli: Vreau şi eu un ou ochi...

Eu (la mişto): Păi siiigur... Acum ou. La prânz mămăligă cu ou. Diseară probabil iar ou... Ce-i faci ficatului ăla al tău?

Ana: Execută şi nu mai pune întrebări!

+++

Meli: Lasă, că rămanem singuri în weekend...
Eu: Vai de pielea mea!
Ana: Vai de pielea voastră!

Haiku

Perle picături

Pe frunze se odihnesc

Ziua aşteptând

Culmea ciclismului

Culmea ciclismului: Să faci pană pe roata din faţă. În timp ce eşti pe trainer.

(inspirat din fapte reale)

Bunea way up

Zece zile au trecut de când am aflat de cățărarea asta. Cea spre Mânăstirea Bunea în Vulcana Băi. Trebuia să ajung și eu acolo. Prin comparație Sultanu, mini-Zonc al meu, e mic copil. Chiar si Valea Fiarelor nu mai pare așa de dură.

Și dacă vreți să râdeți de mine aflați că la urcare nu am mers pe lângă bicicletă dar la coborâre m-am dat jos de pe ea de vreo cinci ori. Deh, se pare că încă am sechele după căzătura din iulie. Sau poate că nu am ci doar pantele sunt mult, mult prea abrupte. Vedeți voi când/dacă ajungeți pe acolo.

D'ale Anei

La nuntă. La un moment dat prin sală trece o tipă care purta nişte aripi de fluturaş. O zână, ce mai. I-o arăt Anei.
- Eee, mai tare era dacă era costumată în unicorn, zice ea.
- Îţi făceam poză cu ea, nu-i aşa?
- Da, clar!
- Auzi, dacă nu vrei să faci poză cu ea, pot să fac eu?
- Auzi? Vezi că poate te vizitează Zâna Maseluţă!

Haiku

Varianta mea:

O, Barcelona  

Fi-vei mereu în suflet 

Cu al tău apus

Varianta lui Cristi Faur:

Din Barcelona

Intangibil mă strigă

Apusul mistic

Campionatele Internationale Hayashi Ha 2017

Eh, hai că ușor-ușor îmi revin și-mi fac timp să scriu și despre asta. Nu de altceva dar merită să rămână scris undeva.

După două luni absolut criminale la serviciu - probabil cele mai nasoale două luni de când lucrez - în sfârșit a venit timpul pentru cele 4 zile în Barcelona. Nu, nu am fost în concediu. L-am însoțit pe Sensei și cei 7 copii de la club la mondialele scolii din care fac parte. Pentru că WKF consideră că există un singur Campionat Mondial, această competiție organizată de Hayahi Ha a trebuit să-și redenumească numele în Campionate Internaționale ale școlii Hayashi. Dar faptul că această competiție se organizează doar o dată la 4 ani a făcut ca interesul pentru participarea la ea sa fie foarte mare. La deschiderea oficială am numărat steagurile a 25 de țări iar ca număr de sportivi am înteles că au fost în jur 800. Concurență mare. Dar și Sensei a tras de copii. După Europenele pe stil a crescut atât numărul cât și durata antrenamentelor. Pe scurt: Au muncit pe rupte. Cu un singur scop. De fapt mai multe. Să se prezinte cât mai bine în Spania și cu speranța de a aduce una-două medalii acasă. Atât pentru ei cât și pentru club. Club care a suportat marea majoritate a cheltuielilor.

Miercuri, 26 iulie aproape de miezul nopții am plecat din Moreni spre aeroport. Joi la 4.15 decola avionul. Nu a mai decolat la ora aia pentru că după ce a scos avionul pe pistă ne-a băgat la loc de unde pornisem pentru că... "dificultăți tehnice". Așa că vă imaginați câte mi-au trecut prin cap în aproape o oră cât nenea cu geanta de la tehnic a remediat acest lucru. Dumnezeu știe ce probleme a avut avionul, bine că le-au rezolvat, dar nici eu nu am fost prea liniștit pe durata zborului.

Am ajuns la Barcelona cu o oră întârziere. Ne-am transferat la hotel. Acolo am avut norocul că la ora 9 aveau totuși o cameră liberă. Așa că ne-am putut lăsa bagajele în ea, schimba, și hai fuguța pe jos spre Sala Sporturilor din Cornella. La ora 10 începea seminarul de kobudo. A durat până după ora 13. Întors la hotel și cazat fiecare în camera lui. Eu cu Ana am rămas în camera ocupată inițial. La ora 17 începea seminarul de kata așa că m-am dus la stația de metrou și am cumpărat pentru fiecare câte o cartelă Hola BCN pentru 4 zile valabilă pe toate mijloacele de transport. Seminarul de kata s-a terminat spre ora 21 și abia după o oră ajungeam iar la hotel.
Vineri era ziua liberă, așa că Sensei a programat micul dejun la ora 10 ca toți să-și revină cât de cât după cele 24 ore nedormite și cele două seminarii făcute. După micul dejun am plecat cu metroul spre Piata Cataluna. Am luat de acolo autobuzul turistic si ne-am mai dat jos doar la Acvariu. Am vizitat acvariul si ne-am intors la hotel. O oră mai tâziu plecam spre plajă. Am stat acolo mai bine de o oră iar după ora 22 am ajuns înapoi la hotel, după ce în prealabil făcusem cumpărături pentru micul dejun de a doua zi. Din cauza programului nu puteam lua micul dejun sambătă la hotel.
Sâmbătă, 29 iulie, până în ora 7 plecam deja spre Sala Sporturilor. Majoritatea probelor de concurs pentru noi au avut loc sâmbătă. Doar Ștefan a avut o probă, cea de kumite, duminică.

Ca să o scurtez și să folosesc un imbaj de lemn, pe 29-30 Iulie o pagină în istoria clubului a fost scrisă. Sensei și cei 7 copii au strâns 11 medalii! Nu una-două cum speram, ci 11!... Un-spre-ze-ce!

- Ștefan a luat locul 3 la kobudo și 3 la kumite 

- Teo a luat locul 3 la kobudo și 3 la kata

- Ioana a luat locul 3 la kobudo si 2 cu echipa de kata

- Claudiu a luat locul 2 la kumite si 3 la kobudo 

- Ana a luat locul 2 la kobudo, 2 la kumite si 2 cu echipa de kata

- Raluca a luat locul 1 la kobudo si 2 cu echipa de kata

- Alina a luat locul 2 cu echipa de kata

Cu excepția Alinei care a luat "doar" o medalie, cea cu echipa, absolut toți ceilalți au luat cel puțin o medalie la probe individuale. E absolut uimitor ce a reușit să facă Sensei cu ei.

Sâmbătă noaptea, pe la ora 23 noi ne întorceam, pe jos, de la sală spre hotel. Copii au intrat puțin în piscină și apoi s-au culcat. 

Duminică l-am susținut pe Ștefan în proba de kumite iar după ce competiția s-a terminat am mai fost o fugă prin oraș să mâncăm și să vedem Sagrada Familia de afară. Nu aveam timp și de vizitat.

La ora 20 plecam de la hotel spre aeroport pentru că la 23.30 avionul spre București decola. Bineînțeles că a decolat cu o oră întârziere, dar măcar nu au mai fost probleme tehnice. De data asta am înțeles că s-a făcut overbooking și din acest motiv au întârziat cu îmbarcarea.

Luni, pe la ora 5.30 plecam și noi de la Otopeni spre Moreni acolo unde la club ne asteptau părinți și colegi pentru a sărbători. Eu, sincer, nu prea aveam niciun chef de sărbătoare, eram mult, mult prea obosit. După ce am dus-o pe Ana acasă, m-am dus direct la fabrică pentru că mă așteptau treburi neterminate de joi și vineri cât am lipsit. Pe la ora 10 însă m-a luat un somn frate cu leșinul așa că a trebuit să mă duc până acasă să dorm și eu măcar două ore ca să-mi revin. Să-mi revin cât de cât. Că de revenit la normal abia acum, după o săptămână, pot spune că am reintrat în normal. Cam astea au fost faptele. 

Acum, ca o concluzie asupra modului în care s-a comportat Ana. Având în vedere modul cum s-a pregătit și câtă muncă a depus eu zic că a meritat pe deplin fiecare din cele trei medalii de argint cu care s-a întors acacă. Eu unul speram - îmi doream - să vină acasă cu o medalie la o probă individuală. Oricare ar fi fost proba și orice culoare ar fi avut medalia. 

Este și medalia de argint de la echipe foarte valoroasă dar este rezultatul muncii întregii echipe. Apropo, finala de la echipe au pierdut-o in fața unor fete din Spania ce erau cu 2-3 ani mai mari ca ele.

Însă la individual e altă poveste. Orice execuție este execuția ta. Orice faci bine e făcut de tine și în același timp orice greșeală e greșeala ta. La individual nu te mai poți ascunde.

La proba de kata, Ana a trecut primul tur de o iraniancă pentru ca apoi să piardă în turul doi contra Ilincăi. Dar cred că această înfrângere a mobilizat-o mai mult pentru următoarele probe. În același timp această înfrângere i-a arătat că mai are de muncit. E conștientă de acest lucru.

La proba de kumite, la fel, poate singurul regret e că a pierdut finala în fața altei românce - Izabella - care până acum nu o învinsese niciodată pe Ana în proba de kumite. E drept, și acum, scorul la finalul meciului a fost 0-0, fiecare preferând să fie precaută. Dar decizia arbitrilor e decizia arbitrilor: 4-1 la hantei.
Însă ce m-a uns pe suflet, a fost proba de kobudo. Asta a fost o probă mixtă. Au participat atât fete cât și băieți iar decizia finală, clasamentul, nu s-a făcut prin meciuri eliminatorii ci prin acordarea de note pentru fiecare din cele două execuții și însumarea lor. Din cei 16 concurenți, clar, Ana a fost a doua ca valoare, imediat după japonez. Ce a completat bucuria a fost și faptul că Ioana și Claudiu au urcat și ei pe locul trei. Ceea ce înseamnă că acești copii chiar muncesc și se pregătesc cum trebuie.
Așa că, însumând tot ce v-am povestit nu-mi rămâne să spun decât că toată această experiență a fost una de necrezut.

#friendsforever

Probabil cel mai frumos mulţumesc care mi-a fost dat să-l aud:

Sunt unele gesturi în viaţă care valorează atât cât să nu le uiți o viaţă. Multumesc

Indy

Blogul ăsta nu e numai despre lucruri care m-au făcut fericit. Scriu aici şi cand sunt nefericit. Scriu despre fiinţe, lucruri şi întâmplări care au avut un anume impact asupra mea. Gânduri care să rămână scrise undeva, aiurea...

Vinerea trecută a trebuit să-mi iau rămas bun de la Indică. A trebuit să iau decizia asta. Poate nu ştiţi dar Indică a fost mai cuminte şi frumos căţel. Indică, a sosit în familia noastră la doar 3 zile după ce am adus-o acasă pe Ana de la maternitate. Cu Indică m-am dus cu maşina pana la Barcelona şi înapoi pentru Europeanul din 2004. Am atâtea amintiri frumoase cu el. Mulţumesc Indică pentru ele!

Campionatul European Karate Shito Ryu 2017

Până la urmă am ajuns şi la Europenele de anul ăsta. Trei zile pe drum. 23 de ore de condus. Puţin peste 1900 km. Rezultatul cu care ne-am întors e bun. Putea fi şi mai bun. Dar în acelaşi timp putea fi şi mai rău. Trebuie să luăm părţile bune. Trebuie să învăţăm din cele rele. Şi să evoluăm. Pregătirea continuă.

Thassos

Patru zile. 1500 km. 25 ore petrecute în mașină. Vreo 200 km cu bicicleta. Vreo 10 ore de pedalat. Da, în sfârșit am ajuns în Thassos. De 4 ani fac planuri să ajung acolo. Și tot de atunci le tot anulez din diverse motive. Dar nu mai conteaza. Am ajuns acolo. Și sper să revin, că tare-i frumos...

Probabil parte din frumusețe a dat-o și faptul că în prima zi mi-am distrus telefonul. Nu tu telefoane, nu tu Facebook dar mai ales nu tu emailuri pe teme de serviciu. Nu știu dacă vreodată în ultimii 10 ani am avut 3 zile consecutive în care sa nu stau cu nasul în mailuri. Tare bine e așa... Mai vreau!

Iar pozele, ca pozele... Chiar dacă nu-s făcute cu telefonul meu, până la urmă există o vorbă: “Cea mai bună cameră e cea pe care o ai la îndemână”.

D'ale Anei

Trebuie să vă povestesc. Fază la Bookfest:

După două ore și ceva petrecute acolo pe la diverse standuri ne îndreptam spre mașină. Aproape de ieșirea din Romexpo, venea spre noi Horia Roman Patapievici. Cu vreo 25 de ani în urmă, în timpul facultății, am făcut câteva laboratoare de fizică cu el.

- Uite, vezi, el e Horia Roman Patapievici. Mi-a fost profesor în facultate. 

Ne intersectăm, mergând fiecare în direcția sa. 

Ana, observând nicio reacție pe chipul lui, îmi spune, în timp ce ne îndepărtam: 

- Se pare că nu ai fost unul din studenții lui preferați!

Joke on Capitals

So this guy walks into a sports bar where all of the drinks are named after famous athletes. Without even checking out the selection he orders.

Guy: "Barkeep, I'll take an Alex Ovechkin."

Bartender: "Coming right up!"

The bartender mixes up a few ingredients in a shaker, walks over to the patron, and pours it directly into his mouth.

Guy: "Well that was a little weird, but delicious.. what was that?!"

Bartender: "A White Russian with no cup."

Guy: "That's hilarious.. I'll have another."

Bartender: "You got it!"

After some time socializing with friends, the guy decides to go back for a third.

Guy: "My good man! I'll have another Ovechkin!"

Bartender: "Sorry sir, but I can not serve you any more Ovechkins."

Guy: "What.. why? I'm not intoxicated."

Bartender: "Oh no, its not that.. you may order anything else.. its just that you can't have Alex Ovechkin for more than two rounds."

Haiku

Corcodușe flori

Pe albastrul cer plutesc

Precum visele

D'ale Anei

Vinerea Mare. Ne ducem o fugă la Ploiești. Trecem prin fața catedralei în fața căreia Ana observă că se construia o scenă. Dar scenă în toată regula. Nu lipsesc nici reflectoarele. Ana se întreabă cine va concerta. Îi răspund că DJ Popa. Concert a cappella, Hristos A Înviat!

La masă. Mama spune despre cineva că "e uns cu toate alifiile". Văzând că Ana e puțin nedumerită o întrebăm dacă știe ce însemnă asta. Stă puțin pe gânduri și răspunde: Înseamnă că e bolnăvicios?

Am zis că mor de râs. Dar e logic, nu? Doar se dă cu toate alifiile...

D-ale lui Meli

- Mami, când e baba ta?
- De ce? Vrei să se strice vremea?