A venit timpul şi pentru "tradiţionalul" de anul ăsta. Sâmbătă am fost la Izvorani. Sensei a deplasat şase sportivi pentru aceste naţionale. Iar ei s-au întors cu 6 medalii de aur, 5 de argint si 1 bronz.
Acum, cum să zic, rezultatele sunt foarte bune, dar bineînţeles se poate găsi cineva care să spună că au fost puţini concurenţi. Cea mai numeroasă categorie în concurs a numărat 9 sportivi. Ideea e că deşi au fost, să zicem 4 sportivi pe o categorie, ei erau foarte buni. Adică dacă îi pui să joace împreună pe Federer, Nadal, Djokovic şi Murray ai o categorie slabă? Exagerez proporţiile, dar întelegi ideea.
Bun, nu insist, acum voi vorbi doar de cum a fost la Ana. Ana a fost înscrisă la trei categorii: kobudo minicadeţi, tradiţional minicadeţi si kata cadeţi.
Prima probă la care a participat a fost cea de kobudo. Au fost doar 4 fete în categorie. Primul meci l-a avut cu Isabella şi apoi finala a făcut-o cu Raluca. Nu ştiu, la kobudo nu prea (mai) am emoţii pentru că ştiu că Ana e bună. Fără falsă modestie, pentru vârsta ei, e foarte bună. Da, clar e loc de perfecţionare dar dacă te uiţi doar la copiii de vârsta ei e imposibil să nu îţi sară în ochi evoluţiile Anei. Aur la kobudo pentru al treilea an la rând.
A urmat kata cadeţi. Ana va trece la cadeti în ianuarie dar cum la categoriile mai mici d vârstă nu se organiza o astfel de probă, l-a rugat pe Sensei dacă o poate înscrie şi la această probă. Sincer m-am mirat când mi-a spus că vrea acest lucru dar în sinea mea m-am bucurat că nu-i e frică să treacă la un nivel superior. E, aici a avut noroc chior. Au fost doar 3 fete pe categorie. Ba mai mult, a avut loc direct în finală, Diana luptându-se cu cealaltă fată pentru locul său din finală. Apoi finala a câştigat-o Diana. Ca o notă, aici, atât Diana cât şi Ana au avut dezechilibrări. Nu ştiu ce efect a avut dezechibrarea asupra Dianei dar pe Ana a motivat-o şi mai mult pentru tradiţional.
Tradiţionalul e foarte mişto. Sincer, mi se pare cea mai mişto metodă de a evalua un karateka per total. Meciurile se desfăşoară în acest mod: întâi are loc un meci de kata şi apoi urmează cel de kumite. În meciul de kumite cel care a câştigat la kata pleacă cu avantaj (de la scorul de 3-0). Dacă eşti kata-ist super-bun pleci cu avantaj dar trebuie să demonstrezi că în lupta reală poţi ţine faţă unui adversar. Dacă eşti super-kumitist pleci cu dezavantaj dar acesta nu ar trebui să fie un impediment pentru tine dacă eşti aşa de bun precum pretinzi. De asta zic că la tradiţional se văd per total calităţile unui karateka. Nu există kata fără kumite şi nici kumite fără kata. Asta dacă vrei să iei karate ca un mod de viaţă, ca o filozofie, nu ca pe un sport în care să dai doar din mâini şi din picioare.
Buuun, introducerea fiind făcută să vedem cum a evoluat Ana la tradiţional. Au fost şase sportive pe categorie. Andrada, nu ştiu din ce motiv nu s-a mai prezentat dar prea mult nu a contat pentru că era în cealaltă jumătate de tabel deci s-ar fi putut întâlni cu Ana doar în finală. Ana a dat în primul tur iar de Udrea de la Sportmax. Săraca cred că îşi blesteamă zilele de câte ori se întâlneşte cu Ana în primele tururi. Ana a câştigat meciul de kata cu un Unshu frumos iar apoi în meciul de kumite a făcut un meci inteligent neinsistând prea mult, ci doar consolidandu-şi avantajul. Scor final 4-0.
A urmat semifinala cu Isabella. Ana a plecat cu gândul că va trebui să recupereze în meciul de kumite dar în acelaşi timp să facă întâi un Suparinpei mai bun decât în meciul cu Diana. Şi l-a făcut. Şi ce să vezi, chiar a câştigat. La limită, dar a câştigat. Deci a văzut că şi Isabella nu e chiar de neînvins (o convingere ce începuse să şi-o creeze din iunie încoace). Şi atunci toată tactica pregătită pentru meciul de kumite - aceea de a avea iniţiativa şi a ataca - s-a schimbat total. A trebuit să-şi conserve avantajul, ceea ce a şi făcut ba chiar a punctat pe un contra-atac. Aşa că a trecut şi de acest tur cu 4-0.
Finala a făcut-o cu o fată de la Komura care clar s-a lăsat dominată de emoţii. În primul rând văzând-o pe Ana repetând Annan-ul pe margine a încercat ea să repete timid un Gojushiho dar se vedea pe ea că e timorată şi nesigură lucru care s-a şi văzut în meciul efectiv. 3-0 din start pentru Ana. Apoi, în timp ce îşi puneau protecţiile pentru meciul de kumite am auzit-o spunând către părinţii ei "Eh, şi dacă pierd, măcar sunt vicecampioană naţională". Nu. Nu asta e atitudinea care trebuie să o ai. Treaba ei. Apoi în meciul de kumite s-a văzut că nu a avut nicio strategie. A atacat dezordonat şi fără a se controla fapt ce spre finalul meciului a adus-o în ipostaza de a avea Hansoku-Chui, adică la a fi doar la un pas de descalificare. Iar Ana a făcut exact ce trebuia. Sau în mare parte exact ce trebuia. A fost "cerebrală". Aşa cum îi cere Sensei. Rezultat final 6-1 în finală. Ana Campioană naţională la Shito-Ryu Tradiţional. După meci a venit direct la mine şi ne-am strâns în braţe. Printre lacrimi nu am putut să îi spun decât: Sunt mîndru de tine.
Chestia e că oricum sunt mândru de ea. Orice ar face. Chiar şi dacă face greşeli, i-am explicat că arta e de a învăţa din ele şi a nu le mai repeta. Iar regretele, care încă o copleşesc, nu îşi au rostul. Trebuie să treci peste ele - pentru că oricum ai plătit pentru ele - şi să vezi ce poţi face pe mai departe.
Chestia e că sâmbătă m-am bucurat atât de mult de bucuria ei şi am fost impresionat atât de mult încât şi pur şi simplu nu am găsit ce altceva să îi spun în acel moment. Atât şi să o pup pe creştet...
Finala a făcut-o cu o fată de la Komura care clar s-a lăsat dominată de emoţii. În primul rând văzând-o pe Ana repetând Annan-ul pe margine a încercat ea să repete timid un Gojushiho dar se vedea pe ea că e timorată şi nesigură lucru care s-a şi văzut în meciul efectiv. 3-0 din start pentru Ana. Apoi, în timp ce îşi puneau protecţiile pentru meciul de kumite am auzit-o spunând către părinţii ei "Eh, şi dacă pierd, măcar sunt vicecampioană naţională". Nu. Nu asta e atitudinea care trebuie să o ai. Treaba ei. Apoi în meciul de kumite s-a văzut că nu a avut nicio strategie. A atacat dezordonat şi fără a se controla fapt ce spre finalul meciului a adus-o în ipostaza de a avea Hansoku-Chui, adică la a fi doar la un pas de descalificare. Iar Ana a făcut exact ce trebuia. Sau în mare parte exact ce trebuia. A fost "cerebrală". Aşa cum îi cere Sensei. Rezultat final 6-1 în finală. Ana Campioană naţională la Shito-Ryu Tradiţional. După meci a venit direct la mine şi ne-am strâns în braţe. Printre lacrimi nu am putut să îi spun decât: Sunt mîndru de tine.
Chestia e că oricum sunt mândru de ea. Orice ar face. Chiar şi dacă face greşeli, i-am explicat că arta e de a învăţa din ele şi a nu le mai repeta. Iar regretele, care încă o copleşesc, nu îşi au rostul. Trebuie să treci peste ele - pentru că oricum ai plătit pentru ele - şi să vezi ce poţi face pe mai departe.
Chestia e că sâmbătă m-am bucurat atât de mult de bucuria ei şi am fost impresionat atât de mult încât şi pur şi simplu nu am găsit ce altceva să îi spun în acel moment. Atât şi să o pup pe creştet...
Şi ar mai fi ceva, oarecum distractiv. După ultimul meci mi-a spus că la un moment dat s-a uitat la cronometru şi a vazut că mai sunt 40 de secunde. "Nu mai se termină meciul ăsta odată, frateee ?" şi-a zis. Adevărul e că efortul depus începea să-şi spună cuvântul. Rutina ei timp de aproape jumătate de oră a fost: repetat kata pe margine, meci de kata, pus protecţii, meci kumite, scos protecţii şi ia-o de la capăt. Fără nici o pauză. Şi cu totul făcut la intensitate maximă. E normal să înceapă să îţi treacă şi astfel e gânduri prin cap. E bine totuşi că are totuşi condiţie fizică bună.
Da, cam asta a fost povestea acestui campionat pentru noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu