Pană pe mini-Zoncolan

Azi a fost o zi dedicata mie însumi. Meli și cu Ana urmau să se plimbe cu ai mei până la Mânăstirea de la Șinca Veche iar eu urma să am o zi întreagă doar pentru mine. Să stau și să pot lenevi în pat până la prânz. Înainte de vacanță chiar îmi doream o astfel de zi. Simțeam că nu mai pot. Voiam și eu o zi în care să stau. Aveam nevoie de o zi în care să stau. 

Buuun... O zi întreagă fără să fac nimic. Azi. Ies fetele pe la opt din casă. Eu rămân în pat. Și stau ... Și stau ... De adormit la loc, nu mai puteam... Și pornesc tableta ... Și mai stau ... Și dau drumul la televizor ... Nu mai am stare. La zece mă ridic din pat. Apoi ceva mai târziu o duc pe babi să aprindă lumânări la cimitir. Îmi zic că, gata, trebuie să mai ies cu bicicleta. Era prea frumos afară să nu o fac. Îi trimit un sms lui Olimpiu că am de gând să ies mai devreme. Îmi spusese ieri că deabia pe la prânz s-ar putea să iasă. În timp ce mă îmbrăcam pentru bicicletă sună Olimpiu. A terminat mai repede și merge și el. 

Plecăm. Eu voiam să încerc să urc pentru prima oară Provița cu bicicleta de șosea. Primul kilometru, sincer, cred că l-aș putea face. Ultimii 150 m sunt cei mai dificili și probabil va trebui să-i fac per pedes. Dar eram mental pregatit pentru asta. 

Bun. Mergem noi frumos fără să tragem ca nebunii. Începem cățărarea. Parcurg cam o treime din ea și simt că ceva nu e în regulă. Mă uit spre roata din spate și am impresia că m-am pricopsit cu o pană. Mă mai uit o dată. Da, e pană. F***-i! Clar, nu mai am cum să merg așa până în vârf. Vine și Olimpiu. Am pană, zic. N-am pompă, n-am cameră. De fapt nu-mi place să umblu cu ele după mine. Cel puțin la bicicleta de șosea, e foarte greu să umfli o roată cu pompița de mână. Și nici de pene nu am prea avut parte deci consider aceste "accesorii" cam inutile în plimbările mele. Până acum. În fine, nu cred că mă învăț minte. Bun. Nu am nici pe cine să sun să vină să mă ia. Ai mei sunt plecați iar dintre prieteni, pe cine pot să sun? Pe cine să deranjez în a doua zi de Crăciun?

Așa că, hai să încercăm să ne întoarcem acasă pe bicicletă. Da, cu pană pe roata din spate. Ca să scurtăm povestea... Nu a fost ușor. Dar nici extrem de greu. Olimpiu în ciuda insistențelor mele de a o lua înainte nu a vrut să mă lase singur. Și îi mulțumesc pentru asta. Am făcut cei 21,7 km la întoarcere în fix o oră. Medie bună, nu? Nu știu câtă lume ar mai face asta, dar când nu prea ai de ales, o faci. Până una-alta am setat un Personal Best la kilometri făcuți cu pană pe roata din spate: 21,70. 

Chiar! ... Dacă o exista un astfel de "segment"... O fi această distanță suficientă să devin KOM? Nu de altceva dar cred că sunt suficient de nebun îmi îmbunătățesc și această performanță.