Duminicile

Ziua a început perfect. Cu un hohot de râs. Ana a compus pentru la școală, așa cum i s-a cerut, o strofă despre iarnă:

          Este iarnă, este iarnă

          Copiii se dau cu săniuța

          Este iarnă, este iarnă

          Eu mă joc cu tabletuța

A urmat, la prânz, sărbătorirea lui Meli. Big Forty. Apoi, dacă felele se duceau la culcare și afară erau 6 grade Celsius și soare am zis să mai scap din caloriile ingurgitate. Mai ales de alea din tort. Cum ai mei postesc, în mine stă baza să-l termin. 

La intrarea în Iedera cu cine mă întâlnesc? Cu maestrul Bogdan. Fusese pe Sultanu. Sau Provița. Sau micul meu Zoncolan. Eu aveam de gând să mă duc doar până-n Valea Lungă. E, până la urmă plimbarea s-a lungit până-n Vârfuri. Plus o semi-Ruda. Ruda, unde m-a prins și apusul. O plimbare care se dorea a fi de plăcere s-a soldat cu plăcerea îmbunătățirii unui KOM. În Valea Lungă. 

Ajung eu acasă și văd că am primit sms de la Leo. Trimis cu o oră în urmă. "Sunteți acasă?". Acum suntem. Probabil vrea să sune să-i spună La Mulți Ani lui Meli. Trec zece minute. Sună tata. Vino până la poartă că am să-ți dau ceva. Chiar avea să-mi dea. Dar la poartă, lângă mama și tata era și... Leo. Ce surpriză! A venit două zile în țară și a reușit să treacă și pe la noi. N-a putut să stea prea mult dar oricum vizita lui a fost cireașa de pe tortul numit duminică, 15 decembrie 2013. 

Așa că mă înțelegeți dacă voi spune că încep să-mi placă și zilele de duminică.