Apus

Finishing the unfinished business

Azi am ieșit o tură care avea un singur scop. Acela de a termina ceea ce n-am terminat acum două zile. Olimpiu m-a însoțit. Și Alex ne-a însoțit până în Valea Lungă dar și Viorel până la baza cățărării pe mini-Zonc. 

Ei bine am plăcerea de a vă informa am urcat eu în zig-zag dar am urcat întreg segmentul pe bicicletă! Nu credeam că e posibil dar când l-am văzut pe Olimpiu în fața mea nu puteam să mă las mai prejos. Chiar dacă el a avut avantajul unui pinion de 32 pe spate în comparație cu 28-ul meu... I DID IT! Gata frate! Am reușit! Ba mai mult, timpul scos a fost cu 2' 34" mai bun ca precendenta mea tură cronometrată pe acolo.

Și asta nu e tot... Mai mergem noi o sută de metri după terminarea segmentului, spre foișor, și cu cine ne întâlnim? Cu Marciaaan! SuperTare frate! Venea dinspre Câmpina și mergea spre Moreni, apoi Florești ca să-și închidă tura. L-am însoțit până la ieșirea din Moreni și ne-am propus să ne reîntâlnim, dacă s-o putea, zilele astea cât mai avem vacanță.

Iarna la sat

Măgura - Peștera, jud.Brașov

Pană pe mini-Zoncolan

Azi a fost o zi dedicata mie însumi. Meli și cu Ana urmau să se plimbe cu ai mei până la Mânăstirea de la Șinca Veche iar eu urma să am o zi întreagă doar pentru mine. Să stau și să pot lenevi în pat până la prânz. Înainte de vacanță chiar îmi doream o astfel de zi. Simțeam că nu mai pot. Voiam și eu o zi în care să stau. Aveam nevoie de o zi în care să stau. 

Buuun... O zi întreagă fără să fac nimic. Azi. Ies fetele pe la opt din casă. Eu rămân în pat. Și stau ... Și stau ... De adormit la loc, nu mai puteam... Și pornesc tableta ... Și mai stau ... Și dau drumul la televizor ... Nu mai am stare. La zece mă ridic din pat. Apoi ceva mai târziu o duc pe babi să aprindă lumânări la cimitir. Îmi zic că, gata, trebuie să mai ies cu bicicleta. Era prea frumos afară să nu o fac. Îi trimit un sms lui Olimpiu că am de gând să ies mai devreme. Îmi spusese ieri că deabia pe la prânz s-ar putea să iasă. În timp ce mă îmbrăcam pentru bicicletă sună Olimpiu. A terminat mai repede și merge și el. 

Plecăm. Eu voiam să încerc să urc pentru prima oară Provița cu bicicleta de șosea. Primul kilometru, sincer, cred că l-aș putea face. Ultimii 150 m sunt cei mai dificili și probabil va trebui să-i fac per pedes. Dar eram mental pregatit pentru asta. 

Bun. Mergem noi frumos fără să tragem ca nebunii. Începem cățărarea. Parcurg cam o treime din ea și simt că ceva nu e în regulă. Mă uit spre roata din spate și am impresia că m-am pricopsit cu o pană. Mă mai uit o dată. Da, e pană. F***-i! Clar, nu mai am cum să merg așa până în vârf. Vine și Olimpiu. Am pană, zic. N-am pompă, n-am cameră. De fapt nu-mi place să umblu cu ele după mine. Cel puțin la bicicleta de șosea, e foarte greu să umfli o roată cu pompița de mână. Și nici de pene nu am prea avut parte deci consider aceste "accesorii" cam inutile în plimbările mele. Până acum. În fine, nu cred că mă învăț minte. Bun. Nu am nici pe cine să sun să vină să mă ia. Ai mei sunt plecați iar dintre prieteni, pe cine pot să sun? Pe cine să deranjez în a doua zi de Crăciun?

Așa că, hai să încercăm să ne întoarcem acasă pe bicicletă. Da, cu pană pe roata din spate. Ca să scurtăm povestea... Nu a fost ușor. Dar nici extrem de greu. Olimpiu în ciuda insistențelor mele de a o lua înainte nu a vrut să mă lase singur. Și îi mulțumesc pentru asta. Am făcut cei 21,7 km la întoarcere în fix o oră. Medie bună, nu? Nu știu câtă lume ar mai face asta, dar când nu prea ai de ales, o faci. Până una-alta am setat un Personal Best la kilometri făcuți cu pană pe roata din spate: 21,70. 

Chiar! ... Dacă o exista un astfel de "segment"... O fi această distanță suficientă să devin KOM? Nu de altceva dar cred că sunt suficient de nebun îmi îmbunătățesc și această performanță.

Fascinația numită Cer

Am fost trei zile în Piatra Craiului. Aproape în fiecare seară degeram cam o oră, afară, la Plaiul Foii, pentru ședințe foto. Dar a meritat, zic.

Duminicile

Ziua a început perfect. Cu un hohot de râs. Ana a compus pentru la școală, așa cum i s-a cerut, o strofă despre iarnă:

          Este iarnă, este iarnă

          Copiii se dau cu săniuța

          Este iarnă, este iarnă

          Eu mă joc cu tabletuța

A urmat, la prânz, sărbătorirea lui Meli. Big Forty. Apoi, dacă felele se duceau la culcare și afară erau 6 grade Celsius și soare am zis să mai scap din caloriile ingurgitate. Mai ales de alea din tort. Cum ai mei postesc, în mine stă baza să-l termin. 

La intrarea în Iedera cu cine mă întâlnesc? Cu maestrul Bogdan. Fusese pe Sultanu. Sau Provița. Sau micul meu Zoncolan. Eu aveam de gând să mă duc doar până-n Valea Lungă. E, până la urmă plimbarea s-a lungit până-n Vârfuri. Plus o semi-Ruda. Ruda, unde m-a prins și apusul. O plimbare care se dorea a fi de plăcere s-a soldat cu plăcerea îmbunătățirii unui KOM. În Valea Lungă. 

Ajung eu acasă și văd că am primit sms de la Leo. Trimis cu o oră în urmă. "Sunteți acasă?". Acum suntem. Probabil vrea să sune să-i spună La Mulți Ani lui Meli. Trec zece minute. Sună tata. Vino până la poartă că am să-ți dau ceva. Chiar avea să-mi dea. Dar la poartă, lângă mama și tata era și... Leo. Ce surpriză! A venit două zile în țară și a reușit să treacă și pe la noi. N-a putut să stea prea mult dar oricum vizita lui a fost cireașa de pe tortul numit duminică, 15 decembrie 2013. 

Așa că mă înțelegeți dacă voi spune că încep să-mi placă și zilele de duminică.

Măgureni climb

Azi ar fi trebuit să-l însoţesc pe tata la Brăila dar pentru că a zis că are nevoie de ajutorul meu decât după ce se întoarce, am folosit fereastra lăsată liberă pentru... 

Da, bicicletă! 

Erau ele zero grade Celsius afară, cu vreo douăzeci mai puține decât îmi doream, dar nu mai conta. Măcar era soare. Trebuia neapărat să fac urcarea dinspre Măgureni spre Ruda. Văzusem săptămâna trecută că cineva crease (de ceva vreme deja) segmentul "Măgureni climb". Nu mersesem niciodată pe acolo. Niciodată pe acest sens de mers. De fiecare dată când am trecut prin Măgureni veneam dinspre Ruda. 

Pentru KOM (trebuie să recunosc că mă gândeam la el) trebuia să parcurg cei 3,5 km și pantă medie de 4% cu o medie de peste 17.6 km/h. Mă gândeam că va fi relativ ușor. Dar se pare că am desconsiderat natura. Mai precis vântul. Vântul care până la Măgureni m-a tot bătut din față. Medie de doar 24 km/h până acolo. Ajuns la podul peste Provița cam rupt dar nu mersesem până acolo degeaba. Aveam o treabă de terminat. Așa că, Răzvă, dăm tot ce putem, da?

Accelerăm pe pod și intrăm pe segment cu peste 30 km/h. Menținem primul kilometru undeva între 26-27 km/h. Nu are rost să continuăm așa că la serpentinele de la final o să-ți blestemi zilele. Scăzut media în jur de 23 km/h pe următorul kilometru. Apoi următorii 500 m medie de 17 km/h. Panta crește deja. Și surpriză... Pe ultimul kilometru am de a face cu gheață. Nu mai e apă, nu mai e o pojghiță înghețată așa cum întâlnisem pe ultimele sute de metri, era gheață. Și zăpadă. A trebuit să micșorez și mai mult viteza și să am grijă și cum pedalez. Cauciucurile mele de 25mm divorțeză. Pe motiv de diferențe ireconciliabile cu gheața. 

Deja mă gândeam cum naiba o să cobor. Mă și vedeam măturând asfaltul și apoi oprindu-mă în copacii de pe margine. Asta dacă am noroc și nu mă duc direct în vreuna din râpe. Gata, concentrează-te! Ai alte priorități. Hai că au trecut zece minute. Mai ai două-trei curbe și ajungi în vârf. Nu contează gheața. Poți s-o faci! Ai două minute la dispoziție să devii KOM. Dăi... și dăi... și... am terminat. Cu 45 de secunde mai devreme decât era necesar. 

Spre casă acum. 
Ai grijă la gheață. Mâinile încleștate pe ghidon și frâne. Pantofii desfăcuți deja din pedale. Viteză mai mică la coborâre decât la urcare. Ciudat. Dar e mai sigur așa. Oprit pentru câteva poze. Să dovedim ce am spus. În plus soarele, cerul albastru, pădurea și de ce nu, zăpada căzută acum o săptămână și încă netopită chiar te îmbiau să le imortalizezi. Mai bifăm o tură pe care o vom ține minte.

Bucuria numită handbal

Nu ştiu de când nu m-am mai bucurat privind un meci de handbal aşa cum m-am bucurat aseară. Poate de la Campionatul Mondial din 2005. Sau poate la vreo semifinală de CL a frumoasei echipe a Oltchimului, fie-i ţărâna uşoară. După antrenamentele cu Tunisia şi Australia la CM şi meciul cu Germania în care ne-am bătut singuri, aseară a urmat meciul cu Ungaria. În prima repriză parcă revedeam meciul cu Germania. Îmi venea să schimb canalul. Dar mazochist cum sunt am rămas pe Dolce Sport. Bine am făcut că rar am văzut o aşa repriză secundă. E-PI-CĂ!

Cu bicicleta prin zăpadă

Toată săptămâna am interogat prognoza. Pot ieși în weekend? Cu bicicleta? Prognoza zicea: da, da... da, da... Azi era ziua perfectă. Vineri noapte doar minus 3 grade Celsius. Maximă de 5 Celsius anunțată pentru azi. Soare. Şi cer senin. Perfect!

La prânz m-am suit pe bicicletă și dus am fost. Aveam planificată o tură pe Sultanu, Provița, Câmpina, Florești și înapoi acasă. Vreo 70 km. Vreo trei ore. Două segmente mă așteptau pentru a-mi îmbunătății timpii: Micul meu Zoncolan și apoi urcarea dinspre Provița spre Poiana Câmpina. Apoi, după ce ieșeam din Câmpina pe DN1 mă aștepta din Bănești până-n Florești un alt segment pe care aveam de gând să-mi încerc puterile pentru prima oară. 

Dar uite că planurile mele au trebuit modificate. În Iedera, soarele a fost ușor-ușor înlocuit de o pătură de nori. Foarte frumoşi şi pufoși. Apoi norii se transformă în ceață. Ce ceață frate? Era zăpadă în toată regula. Care venea să te înghită.

Fugi înapoi spre Moreni ca să te întâlnești cu Olimpiu. Tocmai te sunase ca să-ți spună că ar ieși și el. Hai că poate mai furați câțiva kilometri împreună până zăpada ajunge în marele municipiu. Bun. Întâlnit cu Olimpiu și decis să mergem spre Dițești. Spre nord, clar nu avea rost să o luăm. Nu trecem bine granița dintre județe și ne prinde zăpada. Hai înapoi! 

Și vino frate înapoi pe o zăpadă... Și pe un vânt... Hai că zăpada și vântul au fost cum au fost... dar șoseaua... Şoseaua a devenit udă... Strânge frate din buci când cobori Bana... Că nu ştii unde e ud şi unde e deja polei... În fine... Am ajuns acasă cu bine. 

Una peste alta, m-am plimbat totuşi 25 de kilometri... M-am ales și cu niște poze draguțe... Olimpiu chiar a folosit una din ele pentru prima lui poză de profil pe Strava. Mi-am făcut şi cont pe Instagram. Ca să-mi pot sincroniza turele pe Strava cu poze făcute pe parcursul lor... Deci chiar dacă tura nu a ieşit aşa cum plănuiam, a avut multe plusuri. O tură pe care o voi ţine minte. Cu siguranţă.

Şapte

Omul nostru visează numărul 7. Se trezeşte buimac, se uită la ceas şi era 07:07. Se uită în calendar şi vede că este 7 iulie. 
Dându-şi seama că este un semn, se urcă în autobuzul 7, ajunge la hipodrom şi pariază 7.777 de lei pe calul cu numărul 7 din cursa a 7-a. 

Calul termina cursa al 7-lea...