De ce îmi plac sâmbetele

Când eram mic, sâmbăta era ziua mea favorită. Chiar dacă dimineaţa mergeam la şcoală (da, mai tineri cititori, pe vremea aia mergeam la şcoală şi sâmbetele) seara aveam la tv jumătate de oră de Teleenciclopedia. În plus, sâmbătă seara era singura seară din săptămână în care nu-mi făceam teme. Da. Seara aia mă simţeam ca şi când aş fi fost în vacantă. Şi, da. Sâmbăta rămâne ziua mea favorită pentru că ştiu că orice aş face în acea zi urmează duminica în care (în principiu) (mă) pot recupera. 

Sâmbată am reuşit să ies iar o fugă cu bicicleta. Am reuşit chiar dacă era destul de frig. Chiar dacă în două ore urma să se însereze. Chiar dacă vântul bătea destul de tare. Până la urmă, el, vântul, s-a revanşat. M-a rupt până la Călineşti dar de acolo, schimbându-mi direcţia de mers, a început să ţină cu tătăiţă... 

Ajuns în Filipeşti, tataie a zis - în înţelepciunea (şi modestia) sa - că poate profita de vântul din spate şi-şi îmbunătăţeşte media pe segmentul de acolo. 41.6 km/h. Văzând ca nu e niciun pieton pe trecere (punctul de start al segmentului), a început să accelereze, şi să accelereze, şi să accelereze, până a început să simtă că a ajuns la limită. Se uită moşu' la vitezometru şi crede că visează: 51 km/h ... Apoi 52 ... 53 ... Uau! Pipota stătea să-i plesnească. De mândrie! După vreo 700-800 metri simte însă cum încep să-i ardă picioarele. Menţine cât poate ... 48 ... 47 ... 46 ... 44 ... Termină segmentul cu 40 km/h. Nu-i nimic. E bine şi asa. E aproape sigur că şi-a îmbunătăţit media. 

Ajuns acasă. Sincronizat tura. Satisfacţie totală: Medie pe segment, 46.7 km/h. Bine tataie!

Stăteam pe pat şi o supravegheam de la distanţă pe Anuţa făcându-şi tema la matematică. Sună Gabi. A găsit o fereastră  la balonul de la Ulmi. Facem un tenis, la dublu? Ştie cum să mă ia. La simplu, am zis mai de mult că nu mai joc. Prefer să-mi păstrez genunchii întregi pentru bicicletă. Dublu? Înseamnă alergat mai puţin şi genunchii s-ar putea să ţină. Chiar eram curios. Trecuseră patru luni de la ultimul meci. Şi aproape patru săptămâni de la ultimele dureri de genunchi. Am fost şi am jucat două ore. Rezultatul? Chiar nu contează. Contează că mi-a făcut plăcere să joc din nou. Şi genunchii? Genunchii nu m-au durut. 

Vedeţi? Sâmbete ca asta fac să-mi placă şi mai mult sâmbetele...