Grave(l) the bike

Am avut parte de un weekend multi-disciplinar sportiv pe aici. 

Sâmbătă a început cu o oră de tenis cu Leo. Apoi ajutat de greblă şi furcă timp de aproape două ore am făcut curat prin grădină. Cu două zile în urmă lăsasem cositul clasic în seama profesioniștilor. La prânz, mi-am luat bicicleta şi am făcut o tură pe Păcurii, apoi plimbare uşoară spre Iedera, urmată de un contratimp individual pe Ruda, atât cât ţinea asfaltul. Întors acasă prin Cricovu Dulce - Ciocoieşti. Odată întors, mi-am luat iar rachetele şi mers din nou la tenis. Adversari: Bogdan - cel mai recent fin - şi Marcel. Cum eram trei am jucat primul la trei game-uri. Am stat doar o dată pe margine. Oricum genunchii mi-au transmis că dacă vreau să mai merg  pe bicicletă ar trebui să las tenisul mai uşor. Aşa că mă voi conforma. Mai ales că săptămânile viitoare Ana se bazează pe mine la concursuri. Ar fi şi culmea să vezi un copil  încurajându-şi părintele pe traseu în loc de vice-versa.

Duminică dimineaţa am practicat sportul preferat al doamnelor. Shopping-ul. Mă rog, ăsta a fost shopping de nevoie pentru că rămăsesem cu frigiderul aproape gol. La prânz am zis să ies cu bicicleta. Când să plec... Surpriză! Pană pe spate! Prima mea pană la Cubuleţ. Au trebuit să treacă aproape trei ani. Şi atunci faci pană peste noapte şi nu în timpul acţiunii. Dar e mai bine aşa. 

Plec cu aproape jumătate de oră întârziere pentru că deşi mi-am înlocuit camera cu una nouă, tot nu m-am lăsat până n-am peticit-o şi pe cea veche. Mai am timp de tura care o aveam în cap? Cred că mai am. O iau frumos spre Valea Lungă. Între Moşia Mică şi Izvoru o iau la dreapta spre Vârfuri peste deal. Mai avusesem o tentativă de a merge pe acolo împreună cu Gabi acum cateva luni dar după ce am mers 2.5 km ne-am întors din cauza timpului care ne presa. Bun. Am ajuns în acelaşi loc unde m-am întors cu Gabi: la baza pajiştii care ducea spre Merişoru. O iau după urmele de căruţe şi după un kilometru şi jumătate ajung la sat. Mă opresc, vorbesc cu un bade să mă conving că merg în direcţia cea bună şi dăi să urci prin Merişoru. Merişoru care te aşteaptă cu o primă pantă nu foarte lungă dar de 17-18%. Şi cum era inuman de mult pietriş pe acolo, inevitabil mai trebuia să pui picorul jos. Apăi dacă pui piciorul jos, dracu se mai urcă pe bicicletă. Asta până ori scapi de pietriş şi dai de teren solid. Sau măcar până panta se mai îmbunează. 
Urcarea aia prin Merişoru a fost un continuu ciclu suie-te pe / dă-te jos de pe bicicletă. Nu pot spune că mi-a displăcut. Până la urmă şi push-bike-ul face parte integrală din mountain-biking, dar unul mai slab de îngeri clar îşi băga picioarele, îngropa (da, știu că burry e termenul corect, dar alăturarea termenilor grave/gravel din titlu se potrivește cu tema) bicicleta şi o lua mai departe pe jos. 
Ajuns sus în Merişoru am luat-o la stânga spre Vârfuri unde după vreo 300 de metri am dat de asfalt. Pentru că nu mă săturasem de urcat am mai luat-o puţin în sus pe asfalt spre Cojoiu de unde m-am întors acasă pe traseul obişnuit. 
Acasă Ana mă aştepta să o duc la piscină. Făcut un duş rapid şi fuga la înot. Oră de recuperare acvatică. Nu pot spune că seara urcându-mă în sfârşit în pat nu eram obosit, dar endofinele deja își făceau treaba...

Despre urcarea în Merişoru nu pot spune decât că Strava după ce mi-am descărcat tura a și creat şi un segment pe acolo. Merită. Lungime 1.35 km cu pantă medie 11.3%. Adăugaţi şi pietrişul şi vedeţi ce vă iese. Încercaţi urcarea asta măcar o dată. Dacă vă pasionează mtb-ul, nu veţi regreta că aţi luat-o şi pe acolo.