D’ale Anei (Ianuarie – Februarie 2012)

Categoria PR versus CL
- Ne-a spus sensei că e o ţară... Ciclu...
- Poate Cipru fată... Ciclul e altceva...
- Da... Da... Ciclul vieţii...


Categoria Exclamaţii
- Super-Mega-Giga!


Categoria Ruşine
- Ai terminat M&M-ul?
- Da
- Şi nu mi-ai dat şi mie măcar o bomboană...
- Mmm... Mi-e ruşine... (cu boticul pus)
- De ce? Că nu m-ai întrebat dacă vreau?
- Voiam să te întreb... Dar uneori mai uit...


Categoria Chestia
Ne jucam la calculator. Intenţionat pierdeam ca să o las să se joace. 
- Copiii sunt mai rapizi ca părinţii. Asta-i chestia. Ai înţeles?
- De ce?
- Pentru că copiii au mai multă energie. Asta-i chestia...


Categoria Clanuri
- Cosmina nu se mai joacă cu mine şi Teodora în pauză. Se joaca cu Iulia, Cătălina şi Denis. Este în clanul noapte acum.
- Cum? Clanul ... ?
- Clanul Noapte!
- Şi tu?
- Păi eu cu Teodora şi Petruţ suntem Clanul Zi!


Categoria Educaţie
- Tata, când îmi faci poza? (Făcuse o poză la o “mingie magică” de pe nu ştiu ce  DVD). Dar îmi faci două?
- La ce îţi trebuie două?
- Păăăi...
- Hai spune... Nu-ţi fie ruşine. Nu mă supăr. Vreau doar să ştiu de ce îţi trebuie două.
- Una i-o dau lui Adi. Dar întâi să văd cum se comportă mâine la şcoală. Că altfel... Jar mănâncă!

Primul Răzvă original

“Tu ar trebui să te apuci de pictat”, îmi zice Meli tot văzându-mă privind tablouri. Vezi-ţi de treabă... N-am talent, n-am mână, n-am tehnică... Îmi place să mă uit. Să-mi formez ochiul. Păi mie îmi făcea tata toate desenele pentru şcoală. Singurul desen la care am fost bun era cel tehnic. Cum să mă apuc eu de pictură?

Am fost ieri la Ploieşti să cumpărăm mărţişoare. A cam devenit tradiţie să le luăm de acolo. La unul din standuri era un domn care avea pe un panou broşe, cruciuliţe şi pandantive foarte frumos sculptate. Iar pe masă avea nişte felicitări “în alb” pe a căror faţă pictase în ulei tot felul de mini-tablouri cu flori. Unele imagistice, altele abstracte, foarte foarte drăguţe. Aşa că dupa ce i-am luat lui Meli o cruciuliţa care i-a plăcut, m-am hotărât să-mi iau, mie însumi, un mărţişor. Primul. O felicitare. Bineînţeles pentru tablou. Mi-a luat ceva timp până m-am hotărât. De fapt, văzându-mă că nu mă pot hotarî, domnul respectiv ca să mă “încurce şi mai mult” m-a dus în spatele tarabei unde avea şi mai multe astfel de tablouri, neexpuse din lipsă de spaţiu. Până la urmă am luat unul “clasic”. Poate la anul îmi iau altul abstract... Cine ştie... Faza e că s-ar putea ca rama să coste dublu sau poate chiar triplu de cât am plătit eu pe tablou. Pe bune.

Azi, dupăamiază, mă roagă Meli să stau cu Ana pe afară să se mai joace şi să respire aer curat. Cum Ana îşi vedea de ale ei, eu am început să mă gândesc la tablouaşul luat ieri. Am citit pe net că unii pictori dau cu lac tablourile. În primul rînd pentru că culorile ar deveni mai vibrante şi apoi pentru că lacul se presupune că ar prelungi viaţa tabloului. Acum, să-l dau şi eu cu un lac, eventual spray, înainte de a-l înrăma? Dar dacă nu-mi iese? N-ar fi păcat să-l stric? Hai măi să pictez şi eu ceva, tot şi-a uitat Ana tempera pe măsuţa de afară. O să-l dau întâi pe al meu cu lac şi dacă e OK îl dau şi pe celălalt. După o oră, timp în care îmi cam îngheţase şi mâna pe pensulă şi curul pe scaun, am produs primul original by Răzvă. Cu unicul scop de a fi folosit ca tester. Dar acum, pe bune, nu-i aşa că am dreptate? Cum să mă apuc eu de pictat când, dând tot ce am mai bun din mine, produc o astfel de capodoperă? Mă rezum la colecţionat. E mai sigur.

Back on track

Nenea Daniel a făcut-o! Cât am fost plecaţi a reuşit să-mi sudeze butucul pedalier. Azi mi-am montat medicinala la loc. Şi sus pe ea! Să vedem cum se comportă. O duzină zile de pauză... o duzină kilometrii... juma’ de oră... aşa... de încălzire... dar... De azi sunt înapoi pe şa!

Jurnal de călătorie

Înainte de a povesti ce am de povestit, sunt dator cu o explicaţie pentru supărarea mea din postarea anterioară. Cum ziceam, nu-mi e frică de zăpadă. Nu-mi e frică, dar o respect :)

Ideea e că din cauza zăpezilor de săptămâna trecută ne-am schimbat planurile. A trebuit să plecăm spre Italia cu o zi mai devreme. Ce? Nu v-am zis că vom fi naşi? V-am spus! Nu aveam cum să plecăm la un drum aşa de lung după o noapte pierdută. Vorba vine... Pentru noi, un concert cu Direcţia 5 nu ar fi fost timp pierdut... Hai să reformulez: Nu aveam cum să plecăm la un drum aşa de lung după o noapte mult prea scurtă... E bine aşa?

Bun. Acum să vă spun ce am făcut în ultimele zile:

Miercuri 15.02.2012

Moreni – Braşov – Sibiu – Deva – Arad = 532 km

Am lăsat-o pe Ana la şcoală doar la primele două ore. Am luat-o apoi şi plecat-am direct spre Arad. Drumul relativ bun. Până am ieşit pe DN1 a fost mai greu. 20 km în 40 de minute. Apoi şoseaua a fost bună până aproape de Săvârşin.

Opriri: Două la McDonalds. Acolo unde-i stă bine călătorului comod. Două la famacii. Ne-am amintit că aia n-am luat, apoi că ailaltă n-am luat... Două la benzinării. Una alimentare maşină, cealaltă “deshidratare” Anuţă. Plus o oprire la ieşirea din Braşov unde un poliţist amabil m-a lasat să trec doar cu un avertisment verbal. Nu aveam farurile pornite. Şi a mai fost o oprire de vreo 45 minute în apropierea Aradului. Pentru deszăpezire bănuiesc. De la Săvârşin, trecând spre Lipova şi până la Păuliş am trecut prin viscolul anunţat de meteorologi. Probabil că drumarii au zis să treacă imediat la fapte deşi zăpada căzută chiar nu se compara cu ceea ce văzusem eu pe acasă. Ca să nu zic de amărâţii din BZ, CL, VN, ş.a.m.d. cu zăpada cât casa.

Joi 16.02.2012

Arad – Budapesta – Viena – Klagenfurt = 837 km

Drum relativ bun, cam plictisitor să toooooot mergi pe autostradă, dar zonele cu vânt puternic din lateral sau cele în care a nins viscolit m-au ţinut în priză. Am ajuns în Klagenfurt spre seară şi după ce ne-am cazat am ieşit cu Ana să vedem măcar centrul. Nu era păcat dacă tot am trecut pe aici? Când ne-o întreba cineva: Şi, ce aţi văzut în Klagenfurt? Noi ce să-i răspundem... Camera de hotel? Nu nene. Nu.

Vineri 17.02.2012

Klagenfurt – Padova – Bologna – Prato = 523 km

Luat micul dejun şi plecat spre Florenţa. Ajunsi la Oana în Prato după vreo 5 ore. Făcut cunoştinţă cu micuţa Elizabeth. Stat de vorbă. Mâncat de prânz. Apoi ne-am cazat la hotelul din apropiere şi am plecat cu Oana să vedem câte ceva din Florenţa. Seara ne-am întors la Oana, am mai stat de vorbă câteva ore şi apoi am plecat la hotel.

Sâmbătă 18.02.2012

Prato – Florenţa – Prato – Florenţa - Prato

Ne-am trezit puţin mai târziu. Spre ora nouă. Am luat micul dejun la hotel şi am plecat la Oana. Botezul urma să aiba loc la biserica rusească din Florenţa la ora 12:30. Biserica, apropo, foarte frumoasă. Văzusem din întâmplare poze cu ea pe net în urmă cu vreo doi-trei ani. Nici cea mai mică bănuială aveam atunci că urma ca în ea să ajung să fiu naş. Pe vremea aia nici nu se discutase ca noi să fim naşii de cununie ai Oanei şi lui Mădălin, darămite să botezăm copilul lor... 

După botez ne-am întors în Prato şi cum mai era destul de mult pâna la ora la care trebuia să mergem la restaurant, eu cu Meli ne-am schimbat în ceva mai comod şi ne-am întors în Florenţa. Să ne mai plimbăm puţin. Ana a rămas la Oana. S-a dat lovită. De fapt a vrut să stea să se joace cu ceilalţi copii veniţi la botez. Plimbarea florentină a fost una foarte plăcută. Am văzut cam tot ceea ce ne-am propus, doar că în Dom nu am mai putut urca. Când am ajuns noi se închisese deja de jumătate de oră. Mamă, ce i-am mai invidiat pe ăia care îi vedeam acolo sus. Era spre apus, cerul căpătase deja o nuanţă superbă, era senin, condiţii prielnice pentru a admira oraşul şi a face poze. Sau chiar fotografii. În fine, seara ne-am întors în Prato şi am mers la restaurant. Restaurant unde am stat până pe la două noaptea.

Duminică 19.02.2012

Prato – Göttlesbrunn = 881 km

Ne-am trezit destul de devreme. La 8.30 cu bagajele deja făcute eram la Oana. Vorbisem cu ea să-i facem lui Elizabeth tradiţionala băiţă de a doua zi, dimineaţa. Să nu mai aşteptăm până seara. Ne decisesem să plecăm înapoi spre ţară în aceeasi zi chiar dacă hotelul era rezervat până luni. Timpul ne cam presa. Noi trebuia să fim înapoi la muncă. Ana la şcoală. Meli a îmbăiat-o pe micuţă iar spre prânz am plecat din Prato. Pe drum, spre seară, în Austria, am oprit la un restaurant unde fetele mâncat câte ceva. Li se făcuse foame. Mie nu. Totuşi mi-am luat un ştrudel cu mere. 
Dacă în Italia nu am apucat să mănânc măcar o pizza făcută la mama ei acasă, atunci măcar un ştrudel adevărat să mănânc şi eu în Austria... Nu? Seara, destul de târziu, am ajuns la Göttlesbrunn unde ne-am cazat. Ne-am cazat în acelaşi hotel în care mai stătusem de două ori. O dată în urmă cu opt ani, după cei 1800 km / 16 ore după Europenele de la Barcelona şi o alta acum şapte  ani, când împreună cu Meli am fost două zile în Austria să vedem Viena si Europenele de la Tulln.

Luni 20.02.2012

Göttlesbrunn – Arad – Moreni = 1017 km

Trezit iar devreme. Luat micul dejun imediat ce au deschis bufetul. La 8.02 ora României eram deja în maşină. La 11.46 treceam graniţa la Nădlac fără a depăşi viteza maximă pe autostrăzi. Dar nici lăsând o rezervă prea mică în jos. Apoi drumul în România... cum îl ştim. Dacă mai pun la socoteală că în Făgăraş am fost tras pe dreapta pentru a fi amendat pentru depăşirea vitezei (71 km/h, într-un sat de rahat şi complet pustiu la ora aia) încep să mă enervez şi fac urale de bine celor din cauza cărora în anul de graţie 2012, nu avem o autostradă Bucureşti – Arad. Mint. O avem. Cam pe sfert făcută. Dar sfertul ăla e de pe vremea lu’ Ceaşcă... Gata. Mă opresc. Dar cum dracu’ să nu te enervezi când la alţii faci 460 km în mai puţin de 4 ore iar la tine în ţara faci 550 km în 9? Gata, gata, chiar mă opresc.

Concluzii după aceste zile. 

Încep cu micile regrete. Unu: Nu am putut urca în Domul din Florenţa. Doi: Nu am mâncat o pizza în Italia. Trei: Nu m-am informat pentru că dacă aş fi facut-o aş fi aflat că în ultimii opt ani ungurii şi-au extins autostrada de la Balaton până la graniţa cu Slovenia. Apoi că slovenii, la rândul lor, au terminat autostrada de-a latul ţării astfel încât puteam să scurtez drumul spre Florenţa cu o zi. Dar toate acestea le voi remedia data viitoare. Promit!

Şi acum, Capitolul Bucurii: Măi, ce să vă spun. Nu prea am cuvinte. Sunt extaziat de această călătorie. Chiar dacă din punct de vedere fizic şi mental unele zile au fost mai solicitante, din punct de vedere sufletesc pot spune cu mâna pe inimă că am avut multe, multe satisfacţii. Uitându-mă înapoi la această experienţă nu pot decât să zâmbesc. Pot spune că sunt bucuros că am văzut Klagenfurtul şi Florenţa. Chiar dacă pe fugă. Pot spune că sunt super-încântat că i-am revăzut şi am putut sta de vorbă mai mult cu Oana şi Mădă. Doi fini, doi oameni extraordinari. Şi bineînţeles, intenţionat lăsat la urmă, motivul acestei călătorii: Micuţa Elizabeth. O fetiţă sănătoasă, frumoasă, zâmbăreaţă. O minune de copil. O minune al cărei mândru naş scrie aceste rânduri. 

Direcţia 5

Rămâne cum am stabilit: I hate Valentine’s day. Trebuia să pună Direcţia 5 concert tocmai azi. Comercialul ăsta... Dar cum ne plac, am zis să mergem să-i vedem. Ne-am luat biletele din decembrie. Ehehe... Decembrie... Căldură mare... Uscat pe jos... Ce ştiam noi...

La ora asta am fi trebuit să fim în Sala Palatului cântând “Dacă ai ştii...”. 

Dar nu. E zăpadă... Nu am mai mers... Dar să ştiţi... Nu zăpada până la şi din Bucureşti mă sperie... Nu. O să explic mai mult în postarea următoare. Până atunci... “Dacă ai ştii...”

Huston...

Huston ... We have a problem! 

A devenit un stereotip. În weekend exagerez cu mâncatul. Dar mă urc pe bicicletă şi merg mai mult decât de obicei. Azi, zi de weekend bineînţeles. Mă urc pe medicinală şi dăi! După aproape o oră, 50 de minute mai exact, făcusem 19,2 km. Simt că se întâmplă ceva ciudat cu pedala. Parcă joacă. Mă dau jos. Mă uit. Nu părea nimic în neregulă. Mă urc iar, mai dau trei pedale şi braţul stâng pică. Am rupt butucul pedalier! ‘Tu-i mama măisiii! Mai voiam să fac încă 10 km. Şi ce fac eu de acum înainte? Fără medicinală?

Ce să mai fac... Am demontat-o... Am făcut constatarea... Şi e cam albastră situaţia. Doar butucul nu am cum să-l schimb. E încapsulat cu foaia şi braţul drept. Dacă nenea Daniel nu reuşeşte să-mi sudeze butucul la loc, am cam belit-o pe româneşte. Singura şansa ar fi să găsesc un alt pedalier complet care să se potrivească... Dar asta-i mai greu... Şi durează... După cum ziceam... E cam albastră situaţia. 

Huston... 

Phone Booth

“Stu, if you hang up, I will kill you!”. Am văzut aseară Cabina telefonică. Drăguţ film. Drăguţă şi ideea. Mi-au plăcut Colin Farrell şi Forest Whitaker. Mi-a plăcut şi Katie Holmes. Dar asta-i altă poveste... :))

“Deception can't go unrewarded”. ”The first step to being noticed is being mentioned”. “You can't understand the pain of betrayal until you've been betrayed.” Fraze simple dar de efect. Iar mărturisirea lui Stu... pledoaria pentru a fi lăsat în viaţă... ce să mai zic... 

Cabina telefonică. Un film pe care l-aş revedea oricând.

Friends

Zi istorică azi. Nu. Nu pentru că şi-a dat Boc demisia. Istorică pentru că m-am împrietenit cu Meli. Pe Facebook.

Dacă aş avea ...

Acum câteva zile întreba Moise Guran la radio ce am face dacă am avea un miliard de euro în plus la buget. Nea Moise, hai să-ţi răspund. Eu, dacă aş avea la buget, nu un miliard, un milion de euro, ceva de acest gen pe acolo, mi-aş lua frate o vacanţăăă ... 

Vise taică, vise... Înapoi la muncă Răzvane!

Temptation

Some people say the only way to rid yourself of temptation is to yield to it. I say turn your back on temptation ... or substitute something more tempting.

After the Sunset