De dimineaţă îl roagă mama pe tata să-i facă o cacao cu lapte. Îi aduce tata cana, mama soarbe de vreo două ori şi zice: Are un gust ciudat... Cacaoa asta nu-i bună... Mai soarbe o dată şi zice: Nu ştiu... are alt gust... dar nu ştiu ce e... Şerbane, îmi aduci şi mie cutia cu cacao să o văd? Când vine tata cutia, izbucnesc în râs. O recunosc imediat. Era cutia în care ţinem scorţişoara! Ne-am prăpădit de râs...
Imediat ne-am adus aminte de o întamplare asemănătoare. În urmă cu vreo 25 de ani. Ne-am întors dintr-o excursie iar tataie, Dumnezeu să-l ierte, surpriză! Ne-a aşteptat cu cartofi prăjiti! Cei mai dulci cartofi prăjiti pe care i-am mâncat vreodată! După ce a gustat şi ea, mamaie îl întrebă: Gică, ce ulei ai folosit? Când aduce tataie sticla ne-am luminat. Tataie folosise pentru prăjit cam trei sferturi dintr-o sticlă de sirop din muguri de brad. Natural. Şi concentrat.
Acum... e clar... it runs in the blood... in my blood... Oare ce gafă gastronomică voi face? Şi cât mai e până atunci?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu