Opere

În clasele a şasea şi a şaptea am avut un super profesor de muzică. Tipul făcea zilnic naveta de la Târgovişte. Cu autobuzul. Dacă sunteţi mai tinerei aflaţi că pe vremea aia se învăţa şi sâmbăta. Nu conta că-i vară sau iarnă, el venea pe umăr cu o geantă plină de discuri. La ora lui intra cu geanta asta în spate, cu pick-up-ul din cancelarie şi ne lăsa să ascultăm. Ce? Păi... Purcell (când am auzit numele bineînţeles toată clasa a izbucnit în râs), Ravel, Handel, Mozart, Beethoven, Bach, Vivaldi, Verdi, Chopin, Liszt, Schumann, Schubert, Ceaikovski, Rahmaninov, Grieg... You name it... 

Trecut-au anii. Prea multă muzică simfonică n-am mai ascultat de atunci. Însă de fiecare dată când ascult o arie, un concert, o bucată simfonică, negreşit îmi aduc aminte de vremurile în care aveam doar 12-13 ani. 

Anul trecut Adevărul a scos în colecţia sa o serie cu opere. La momentul respectiv am ezitat să le iau pentru că ştiam că nu voi avea timpul necesar pentru a mă uita la ele. Cred că am vreo 50-60 de CD-uri cu muzică simfonică cumpărate acum acum vreo 15 ani pe vremea când eram unul din “Prietenii Cărţii” dar nici jumătate din ele nu le-am ascultat mai mult de o singură dată... Atunci care-i rostul? De ce să mai iau şi nişte DVD-uri? Am eu timp să stau două-trei ore să urmăresc un astfel de spectacol? Nu prea...

Caravana Adevărul a trecut prin oraş azi. Cand am văzut asta, n-am mai rezistat. În drum spre magazinul de unde iau pâinea mi-am ascultat impulsul şi am luat trei din cele 15 opere. Cele care îmi plăceau cel mai mult. Carmen. Aida. Traviata. Sper să apuc să le văd. Anul ăsta.