Şi m-am dus la Maratonul Vinului. Urlaţi. Dar ăsta nu e maraton unde să se bea pahar după pahar. E maraton din acela la care trebuie să dai pedală după pedală împingând la bicicletă prin podgorii. De înscris m-am înscris la semi-maraton. Cursa de 30 km. Dar de ce nu la maraton (traseul de 55 km)? Pentru că sunt la început. E deabia primul an în care particip la astfel de concursuri. Deci cei care vor să-mi transmită că valoarea se vede în cursele lungi şi grele, că ele sunt cele "adevărate", îi rog să se abţină. Nu putem fi toţi profesionişti ca voi. Noi o luăm mai uşor. Debutăm la 37 de ani.
Impresii plăcute:
- Organizarea bună. De fapt chiar nu am nimic a reproşa. Absolut nimic. Ar trebui să spun că a fost perfectă. Nu voi spune totuşi asta pentru că ceva perfect nu poate fi îmbunătăţit. Cine ştie ce noutăţi vor aduce ediţiile viitoare? Oricum, organizarea primeşte o mare notă 10 din partea mea. Începând cu pachetul de înscriere (din care trebuie să spun că ador tricoul) şi terminând cu voluntarii de pe traseu.
- Deşi a fost mai cald decât la cursa din urmă cu două săptămani, nu m-am mai ars pe mâini. O fi de vină şi faptul că mi-am luat de acasă crema cu protecţie solară 30? Şi că m-am dat cu ea de trei ori până s-a dat startul? Asta, deşi stăteam la umbră? Oare dacă am dat de 3 ori cu crema cu factor 30, care ar fi factorul total rezultat? 30+30+30? ... sau ... 30x30x30? :) Nevermind. Rezultatul contează. Învăţăm din greşeli.
- Am aflat că sunt mai bun căţărător off-road decât coborâtor. Am depăşit mulţi pe urcări dar am şi fost depăşit de câtiva pe coborâri. Dar la cum mergeau pe coborâre, unora le lipsea o doagă. Poate chiar două. Demonstrat şi de faptul că pe unii din ei i-am depăşit pe aceeaşi coborare în timp ce se odihneau printr-un şanţ ori încercând să-şi repare vreo pană.
- Am terminat în minunatul timp de 1:50:53.7. Cronometrare cu chip. Rezultate provizorii: Locul 39 din 243 înscrişi la general. Locul 16 din 113 la clasa mea (29-39). Nu-i rău pentru un novice. Nu-i rău deloc.
- Aşteptând startul, stând pe o băncuţă în părculeţul dintre primărie şi biserică, mi-am făcut un amic. Numărul de concurs 390. Valentin. Şi pentru el era al doilea astfel de concurs. Ne-am revăzut la final. El a terminat pe 33 în clasa noastră.
Impresii mai puţin plăcute:
- Trebuie să mă învăţ minte, iar la concursurile la care voi mai participa să mă plasez ceva mai în faţă la start. Nu în primele rânduri, că doar nu-s favorit, dar măcar pe la jumătate. Iar am plecat printre ultimii şi a trebuit pe primele urcuşuri să fac destule depăşiri şi manevre, care, pic cu pic, una câte una, se strâng şi contează.
- Pe ultima coborâre m-au apucat durerile de rinichi. Credeam că sunt de la câtă apă băusem. Mi-am dat repede seama că de fapt erau de la câte zdruncinături încasaseră săracii mei rinichi.
- Ciclocomputer. Trebuie neapărat să-mi iau unul. De ce? Pentru că nu mi-am făcut calculele cum trebuie. Uitându-mă la kilometraj aflam şi eu că ultima coborâre era chiar ultima şi nu penultima aşa cum credeam eu. Pe ultimii 2-3 km am lăsat câţiva să mă depăşească. Am zis că mă păstrez pentru ultima căţărare unde urma să-i dovedesc. N-a mai fost să fie pentru că am dat relativ repede de asfalt ceea ce însemna că ajunsesem iar în Urlaţi, şi deci, aproape de finiş. Am tras tare dar pe ultimele sute de metri am prins din urmă (şi depăşit) un singur concurent.
C’est la vie. La prochaine fois, je sais
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu