Dealurile muscelene

Am fost duminică în excursie. La "moşia" de la Malu' şi pe la mânăstirile de pe lângă Câmpulung. Corbii de Piatră, Negru Vodă şi Nămăieşti. Aproape că uitasem cât de frumoase sunt dealurile muscelene. Exagerez puţin. Avem destule dealuri frumoase şi pe aici dar drumul ăsta m-a făcut să-mi doresc să fac măcar câteva bucăţi din el şi pe bicicletă. Ar fi interesant un Malu cu Flori – Câmpulung – Curtea de Argeş. Şi retur. Ori de la Curtea de Argeş urcat pe Transfăgărăşan? N-ar fi frumos? Cum să nu ...

The game

The game. They say a person either has what it takes to play, or they don't. My mother was one of the greats. Me, on the other hand… I'm kinda screwed.

Săruleşti Bike Race

Am fost azi la Săruleşti. Dar nu la pescuit, că nu-s mare amator. Am fost la o cursă de biciclete. La prima ediţie. Impresii răsfirate.

M-am bucurat acum vreo trei săptămâni când am aflat de cursă. Pentru că era relativ aproape şi pentru că traseul - văzut din satelit - nu părea prea dificil din punct de vedere al profilului şi nici al lungimii (24,4 km). E drept, site-ul şi pagina de Facebook au fost actualizate mai rar dar informaţiile de care aveam nevoie le-am obţinut.

Nu mi-a plăcut acum două zile când prognoza s-a schimbat brusc. Coduri galbene şi portocalii prin toată ţara. De vineri seara până sâmbătă dupăamiaza. Great! Ăsta mi-e norocul! Azi de dimineaţă trezit la ora trei. Când a început să plouă. Mă tot gândeam în ce m-am băgat. Iar! Cu toate astea la şapte fără zece plecam împreună cu fetele spre Săruleşti. Când ies de pe A2... Şoc! Şoseaua, drum de ţară cum bănuiam, dar nepietruit. Noroi de nedescris. Maşina derapa în toate direcţiile. Mai rău ca pe zăpadă. Sau chiar pe gheaţă. Mă gândeam cum Dumnezeului o să merg eu cu bicicleta pe acolo. În acelaşi timp mă mai uitam şi la drumurile laterale de pe care ar fi trebuit să ies, drumuri care îmi promiteau o A Doua Evadare anul acesta.

Ajuns la marginea pădurii Chiricuţa găsim încă o mână de oameni. Organizatorii veniseră şi ei. Tocmai începuseră să aranjeze pe acolo. A trecut o oră până ne-am luat numerele timp în care fiecare şi-a mai aranjat bicicleta şi a mai socializat cu cei din jur. Între timp am observat doi băieţi cum vin cu bicicletele pe maşină, fac câteva poze şi pleacă. Bunul simţ şi spiritul de conservare îmi spunea că ar trebui să fac şi eu acelaşi lucru. În fine, se prezintă traseele şi observ că au fost puţin modificate. Traseul lung s-a mai lungit astfel încât să ajungă la cei aproximativ 40 km promişi iar traseul scurt despre care se spunea că ar fi de 8 km ajunsese după calculele mele pe la vreo 15 km. Aşa că am lasat la o parte ruşinea şi am întrebat fetele de la secretariat dacă pot să schimb clasa. Am dat Avansaţii pe Amatori. La o adică, nu sunt doar un amator? Startul se dă cu doar un sfert de oră mai târziu decât era programat. Însă din motive obiective. Au fost explicate încă o dată traseele. La început se merge în grup relativ compact pentru ca la ieşirea din pădure să fim deja uşor răsfiraţi. De aici au urmat o serie de abateri de la traseu fie din cauza lipsei marcajelor fie pentru că îi urmăream pe cei din faţă. În fine. Am ajuns la primul punct de alimentare împreună cu posesorul bicicletei cu numarului 1 de la amatori. Am băut cate o apă şi plecăm mai departe. Mai rămâneau doar vreo 4 km după calculele mele. În forma literei Z. El îmi spune să o iau înainte dacă pot să merg mai tare pentru că nu are rost să-l aştept. Am întrebat dacă e sigur. Îmi zice că da. Am tras ceva mai tare dar nu pentru a mă departa de el ci pentru a obosi ceva mai mult. Să transpir şi eu. Parcă îmi părea rău că se termină. Spre capătul primei linii o las mai uşor. El se apropie. Mergem împreună. Când mai erau vreo 200 de metri până la final mă împotmolesc într-o baltă. Cât pe ce să cad. El mă aşteaptă. Ana care ne văzuse în zare striga disperată să merg mai repede. Ca să câştig. Ea îşi dorea cupa. Văzuse pe una din mese un pahar mare din sticlă cu nişte bomboane şi a crezut că aia era cupa pentru câştigător. În fine, ne apropiem de finish şi trecem linia împreună ţinându-ne de mână. Nu ştiu de ce dar fata care nota ordinea celor sosiţi m-a trecut pe mine primul. Oi fi fost eu puţin mai în faţă? Nu ştiu. Sincer, nu cred.

Altceva... Ce mi-a mai plăcut... Mi-a plăcut că am făcut cunoştinţă cu Horaţiu Câmpian, care apropo a terminat pe primul loc la avansaţi, sub 40 ani, Horaţiu al cărui blog îl citesc de vreun an. Apoi am mers o bucată de drum în acelaşi grup cu Emil Bituleanu, care a terminat pe primul loc la avansaţii peste 40 ani. Deabia acum, acasă, aflu că este preşedintele Libra Bank şi directorul Moş Ion Roată, importatorul bicicletelor Felt. Iar eu care mă tot gândesc din ce în ce mai mult la o bicicletă de şosea... chiar Felt... :)

Bineînţeles că a fost o plăcere să merg alături de Ionuţ (Ioan Mursa). Dupa linia de finish am aflat numele lui. Mulţumesc Ionuţ! Nu ştiu cât de fericit am fost eu pe podium, dar pe Ana sigur ai făcut-o de zece ori mai fericită.

La final...

Minusuri: Singurele, organizatorice, au fost cele legate de marcaje. Prin anumite locuri am cam orbecăit. Am luat-o pe cărări aiurea. Chiar am ajuns într-un punct pe malul apei unde nu mai puteam înainta. Urcă pentru a te intoarce. Ia-o prin buruieni înalte de un metru şi jumătate. Treci iar prin aceleaşi locuri pline de ciulini. La finish mă cam usturau picioarele de la câte împunsături încasaseră. Apoi am mai căpatat o vânătaie mare şi urâtă la genunchiul drept. Şi acasă, după ce mi-am dat şosetele jos, am observat o tăietură de vreo 3 cm la baza tibiei piciorului stâng. Nu ştiu când am căpătat-o şi pe asta. Un ultim minus: Mi-am îndoit o pedală. Am luat un ciot ascuns în iarbă. M-am dezechilibrat serios. Bine că nu am căzut. Lacul era la doar 3 metri mai la vale.

Plusuri: Traseu frumos. Zonă cu potenţial. Pe viitor, numai de n-ar ploua cu câteva zile înaintea cursei. Azi vremea a fost excelentă pentru concurs. Iar ploaia a început imediat după premiere. Pe drumul de întoarcere chiar mă gândeam la organizatori. Ploaia se tot înteţea şi nu cred că au apucat să strângă totul fără a fi udaţi până la piele.

Ce mi-a mai plăcut? Podiumul. Pe bune. Improvizat din două bănci şi o masă. Cu steagurile României, U.E. şi NATO în spate. Am uitat să vă spun. Maestru de ceremonii a fost chiar primarul comunei. Un personaj pitoresc.
Per total o cursă frumoasă. O cursă câmpenească. O cursa mai boemă. O cursă la care au fost foarte puţini concurenţi prezenţi dar la care am făcut cunoştinţă cu mult mai mulţi decât am făcut în toate celelalte trei curse de anul ăsta. Laolaltă.

Rihanna: Russian Roulette

Take a breath, take it deep

Calm yourself, he says to me

If you play, you play for keeps

Take a gun, and count to three

I’m sweating now, moving slow

No time to think, my turn to go

And you can see my heart beating

You can see it through my chest

And I’m terrified but I’m not leaving

Know that I must must pass this test

So just pull the trigger

Say a prayer to yourself

He says close your eyes

Sometimes it helps

And then I get a scary thought

That he’s here means he’s never lost

And you can see my heart beating

You can see it through my chest

And I’m terrified but I’m not leaving

Know that I must must pass this test

So just pull the trigger

As my life flashes before my eyes

I’m wondering will I ever see another sunrise?

So many won’t get the chance to say goodbye

But it’s too late too pick up the value of my life

And you can see my heart beating

You can see it through my chest

And I’m terrified but I’m not leaving

Know that I must must pass this test

So just pull the trigger

And you can see my heart beating

You can see it through my chest

And I’m terrified but I’m not leaving

Know that I must must pass this test

So just pull the trigger

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

De ce Russian Roulette? Pentru că acum un an era cea mai difuzată melodie la radio. Pentru că acum exact un an eram la Fundeni. Pentru că mama era pe masa de operaţie iar eu complet dezorientat mă plimbam de colo colo, pe culoare sau în curtea spitalului, aşteptând ca operaţia să se termine. Doar doar s-o termina odată! Iar melodia Rhiannei îmi tot revenea obsesiv în minte. De fiecare dată mă infioram şi mă gândeam că totul e atât de relativ. Că totul atarnă de un fir de aţă. Că până la urmă totul nu e decât o ruletă rusească.

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

Ordinary weekend

Weekend obişnuit. Dar plăcut. Ce mi-a plăcut la el?

Sâmbătă: Mi-a plăcut că Ana a luat examenul de grad. Are centură galbenă acum. Mi-a plăcut că am avut în sfârşit timp să merg la frizerie. De vreo două săptămâni tot ziceam că mă duc. Mi-a plăcut că am serbat ziua lui Babi. Mi-a plăcut că a trebuit să mergem la Decathlon. După centura galbenă. Şi ceas cu cronometru. Cadou. Dar mi-am mai şi clătit ochii. Apoi, mi-a plăcut că am avut timp să merg cu bicicleta. 17 km până s-a înserat. Mai făcusem 12 km de dimineaţă. Pe medicinală. Mi-a plăcut că dupa mai bine de o lună am avut chef să mă uit la un film. Iar filmul care tocmai începea – Training Day – se încadra în preferinţele mele. Ethan Hawke dar mai ales Denzel Washington îşi interpretează perfect rolurile. Chiar dacă îl mai văzusem, chiar dacă a durat până după miezul nopţii, e un film ce merită văzut. Şi revăzut.

Duminică: Am fost cu Ana în bâlci. Zilele Marelui Municipiu Moreni. Ce mi-a plăcut? Că era relativ dimineaţă şi cam pustiu pe acolo. I-am luat un evantai. S-a dat pe toboganul din parc şi plecat-am la piscină. Ce mi-a mai plăcut? Mi-a plăcut că am avut timp de un Ulmet dupăamiază cât fetele dormeau. Şi chiar dacă nu mi-l propusesem, am reuşit un new personal best. Două ore fără cinci minute. Dus-întors. Şi cu o mică pauză în vârf. Ce mi-a mai plăcut? Mi-a plăcut că am avut chef şi timp, mai ales timp, să mai scriu pe blog. Să mai rămână ceva scris.

Ordinary weekend. Weekend obişnuit. Plăcut şi relaxant.

Câţi?

Am fost azi cu Ana la Târgovişte. Cupa României. Karate. La clasa ei a fost doar partea de kata. Şi cum azi a fost prima dată cand nu ne clasarăm pe podium, plânşi, ne-am permis să plecăm mai devreme spre casă. Meli era la mama ei. Fusese cu coliva la biserică de Sâmbăta Moşilor. I-am urat lui babi încă o dată "La Mulţi Ani" şi plecat-am la Bucureşti. La Decathlon. Era în plan pentru mâine. Dar noi nu lăsăm pe mâine ce putem face azi. La Decathlon, când ieşim, Ana vrea pe trambulină. Uitându-mă la cum tot sărea, parcă m-aş fi urcat şi eu. Anunţul de pe plasa de protecţie m-a făcut să renunţ. Acces permis pentru maximum 3 copii. Greutate totală 110 Kg. Cu greutatea, mă descurcam. Dar câţi copii sunt captivi în mine? Mulţi. Prea mulţi.

Sting. Live de data asta

V-am spus că am renunţat să merg la Sting. Dar cum alt nume de-al meu e Cur-Sucit mi-am luat bilet la vreo săptămână după ce ziceam că nu mă mai duc. Ce m-a facut să mă răzgândesc? Păi un prieten. Care tocmai îşi luase bilet. Nu puteam să-l las singur. Aşa că aseară am fost la concertul lui Sting. În Bucureşti. Piaţa Constituţiei. Primul concert "adevărat" la care m-am dus. Alt debut târziu, dar asta e ... E bine şi aşa.

Cum mi s-a părut? Păi, e drept, nu prea am un reper, ceva cu care să pot să-l compar, dar mi-a plăcut. Mi-a plăcut foarte mult. Muzică bună. Voci superbe. Instrumentişti pe măsură. Nivel sonor super OK având în vedere că eram la vreo 25 de metri de unul din grupurile de boxe. Unde am stat? Păi, pe un scaun... :) Cam pe la jumătatea suprafeţei rezervate lor. Scaunelor. Sectorul Q. Primul rând. L-am văzut pe Sting de unde stăteam? Da. Era însă suficient de departe încât să nu-i desluşesc, în mod direct (dar pentru asta există ecranele alea mari din lateralele scenei), trăsăturile feţei. În acelaşi timp am fost suficient de aproape încât să-mi dau seama că dirijoarea orchestrei avea eticheta de compoziţie/întreţinere de la maieu ieşită afară.

Ce să mai spun... Prea multe nu sunt de spus. Pur şi simplu am stat şi savurat melodie după melodie, acord dupa acord, şi, o spun cu mâna pe inimă, aş mai merge oricând la un alt concert de-al lui.

La final le mulţumesc pentru înţelegere fetelor mele. Lui Meli că m-a îndemnat să mă duc - chiar şi singur - pentru că ştia cât de mult îmi doream. Iar Anuţei pentru că a înţeles că "tata se duce de data asta să vadă cum e acolo, şi dacă e bine, mergem împreună". This is a promise: Data viitoare mergem doar împreună. Cu toţii. Şi poate reuşim să strângem şi ceva mai mulţi prieteni pe lângă noi.

Maratonul Vinului 2011

Şi m-am dus la Maratonul Vinului. Urlaţi. Dar ăsta nu e maraton unde să se bea pahar după pahar. E maraton din acela la care trebuie să dai pedală după pedală împingând la bicicletă prin podgorii. De înscris m-am înscris la semi-maraton. Cursa de 30 km. Dar de ce nu la maraton (traseul de 55 km)? Pentru că sunt la început. E deabia primul an în care particip la astfel de concursuri. Deci cei care vor să-mi transmită că valoarea se vede în cursele lungi şi grele, că ele sunt cele "adevărate", îi rog să se abţină. Nu putem fi toţi profesionişti ca voi. Noi o luăm mai uşor. Debutăm la 37 de ani.

Impresii plăcute:

- Organizarea bună. De fapt chiar nu am nimic a reproşa. Absolut nimic. Ar trebui să spun că a fost perfectă. Nu voi spune totuşi asta pentru că ceva perfect nu poate fi îmbunătăţit. Cine ştie ce noutăţi vor aduce ediţiile viitoare?  Oricum, organizarea primeşte o mare notă 10 din partea mea. Începând cu pachetul de înscriere (din care trebuie să spun că ador tricoul) şi terminând cu voluntarii de pe traseu.

- Deşi a fost mai cald decât la cursa din urmă cu două săptămani, nu m-am mai ars pe mâini. O fi de vină şi faptul că mi-am luat de acasă crema cu protecţie solară 30? Şi că m-am dat cu ea de trei ori până s-a dat startul? Asta, deşi stăteam la umbră? Oare dacă am dat de 3 ori cu crema cu factor 30, care ar fi factorul total rezultat? 30+30+30? ... sau ... 30x30x30? :) Nevermind. Rezultatul contează. Învăţăm din greşeli.

- Am aflat că sunt mai bun căţărător off-road decât coborâtor. Am depăşit mulţi pe urcări dar am şi fost depăşit de câtiva pe coborâri. Dar la cum mergeau pe coborâre, unora le lipsea o doagă. Poate chiar două. Demonstrat şi de faptul că pe unii din ei i-am depăşit pe aceeaşi coborare în timp ce se odihneau printr-un şanţ ori încercând să-şi repare vreo pană.

- Am terminat în minunatul timp de 1:50:53.7. Cronometrare cu chip. Rezultate provizorii: Locul 39 din 243 înscrişi la general. Locul 16 din 113 la clasa mea (29-39). Nu-i rău pentru un novice. Nu-i rău deloc.

- Aşteptând startul, stând pe o băncuţă în părculeţul dintre primărie şi biserică, mi-am făcut un amic. Numărul de concurs 390. Valentin. Şi pentru el era al doilea astfel de concurs. Ne-am revăzut la final. El a terminat pe 33 în clasa noastră.

Impresii mai puţin plăcute:

- Trebuie să mă învăţ minte, iar la concursurile la care voi mai participa să mă plasez ceva mai în faţă la start. Nu în primele rânduri, că doar nu-s favorit, dar măcar pe la jumătate. Iar am plecat printre ultimii şi a trebuit pe primele urcuşuri să fac destule depăşiri şi manevre, care, pic cu pic, una câte una, se strâng şi contează.

- Pe ultima coborâre m-au apucat durerile de rinichi. Credeam că sunt de la câtă apă băusem. Mi-am dat repede seama că de fapt erau de la câte zdruncinături încasaseră săracii mei rinichi.

- Ciclocomputer. Trebuie neapărat să-mi iau unul. De ce? Pentru că nu mi-am făcut calculele cum trebuie. Uitându-mă la kilometraj aflam şi eu că ultima coborâre era chiar ultima şi nu penultima aşa cum credeam eu. Pe ultimii 2-3 km am lăsat câţiva să mă depăşească. Am zis că mă păstrez pentru ultima căţărare unde urma să-i dovedesc. N-a mai fost să fie pentru că am dat relativ repede de asfalt ceea ce însemna că ajunsesem iar în Urlaţi, şi deci, aproape de finiş. Am tras tare dar pe ultimele sute de metri am prins din urmă (şi depăşit) un singur concurent.

C’est la vie. La prochaine fois, je sais.