Monolog

Hai să văd cum au ieșit pozele. În realitate. Adică pe calculator. Că telefonu' e așa de bun încât orice poză pe el pare aproape profi. Ecranul ăsta Super Amoled. Poate că super-ul tocmai de la asta vine. Că pozele vor arăta super indiferent cât de prost eşti. A naibii editare. Trebuie să o fac pe ghicite. Sau, mai bine zis, pe instinct. Trebuie să saturez imaginea atât cât să nu bată la ochi pe amoleduri dar şi în realitate să iasă așa cum mi-am dorit. Ca nu mă apuc apoi să o editez şi pe calculator. La fel și luminozitatea. Și contrastul. Și plm. Sunt atâtea setări si parametri de luat în calcul. Cam dificil editatul ăsta pe telefon. Dar de cele mai multe ori îmi iese. Nu prea eşti modest băiete. Nicio noutate. Ce, nu ştiai? Dar e mai bine aşa. Oricum aș pierde mai mult timp pe calculator pentru a obţine același rezultat. Plus că pe calculator scoţi bani din buzunar pentru un editor decent. Pe telefon ai atâtea aplicaţii gratis. Şi bune. Hai că asta a ieșit bine. Și asta. Și asta. Dar ce e aia acolo? Da, zgârietura aia. Mi-a scăpat la editare? Cum de nu am văzut-o? Iete, apare și în poza asta. Și în asta. Și în asta! Toate în acelaşi loc! Fuck! Nu-i a bună. Să fi zgâriat eu lentila? S-o fi bulit senzorul de imagine? Să-i fi făcut ceva telefonului? Doar mă port frumos cu el. Excepţie atunci când l-am scăpat pe jos. Shit! Ce mă fac acum? Jumătate din bateria telefonului o consum doar făcând poze și editându-le. La ce bun atunci? Să sun și să fiu sunat? La naiba! Dar ce e asta? Când fac zoom zgârietura rămâne neschimbată. Ia să dau cu mâna pe monitor. Fir-ai a dracu de scamă! Câte emoții mi-ai dat.