Just ride

Una din zilele alea. În care îţi propuseseşi ca la şapte, cel târziu, să fii pe biclă. Că dacă ai ajuns să ieşi doar de două ori pe săptămână, măcar în una din ele să compensezi prin distanţă. Sau, de fapt, prin timp. Că distanţa-i subiectivă. Şi te trezeşti ca de obicei în jurul orei şase. Dar eşti obosit. Mult, mult prea obosit. Şi îţi zici că îţi bagi picioarele. Că doar eşti în concediu. Şi că pe biclă poţi ieşi şi mai târziu. Chiar dacă va fi mai cald. Şi, ca niciodată, mai stai în pat. Până la nouă şi jumătate. 

Şi abia spre unsprezece apuci să ieşi cu bicla. Dar e OK. Că nu ai program. Trebuie doar să fii în jur de ora patru înapoi. Şi o iei uşor, la deal, pedală după pedală, oriunde te va duce Blue. Şi după zece kilometri te întâlneşti cu un prieten. Și tot nu poţi spune încotro te îndrepți. Că tot nu ai un plan. Poate ajungi la Pucioasa. Sau poate la Bezdead. Și în cele din urmă ajungi în amândouă. 

Şi mergi uşor. Admirând peisajul. Și oprești. De multe ori. Să culegi mure. Să mănânci prune. Să fotografiezi. Şi uite aşa se strâng 85 de kilometri. În aproape cinci ore. Cu o diferenţă de nivel de 900 de metri. Dar nu contează. Nici distanța, nici media, nici diferenţa de nivel. Ci doar timpul. Timpul petrecut pe bicicletă. Da.